Callin'dativ

M-am pierdut de Spin de când am trecut cu Transmixtu' peste crugu' timpului şi de când umblu prin bezna iernii.
M-am trezit în Cluj cu chitara lu' Nelu prin Matei, într-o piaţă urbană, băltind a sărbători de iarnă.
Parcă mi-era cumva jenă de mine însumi, fiindu-mi totuşi indiferent că oamenii de prin jur mă admirau ca pe the standard colindator, hrooshka's bro.
Unii m-ar fi oprit să le descânt vinul fiert, dar mă uitam prea urât la toată lumea.
Apoi am ajuns la căldură pe un colţar de bucătărie şic, bucurându-mă tot weekedul de senzaţia de lemn cald.
Acum în Atrium ezit dacă să mă iau cu chitara-n mână la întrecere cu Bachus în seara asta.

Antidor

Nu mă deranjează deloc că Spinul e plecat, dar parcă ultimele mele revelaţii ar fi fost mai plăcute dacă i le împărtăşeam.
Conform calculelor, mâine Soarele îşi va începe vizita sa de o lună, acasă la Soarele Negru (unde îl aşteaptă Pluto aşezat pe Ascendentul meu, dar asta e altă poveste).
Exact în pragul Capricornului, dar la 151 de ani-lumină deasupra, steaua Sinistra din mâna dreaptă a Purtătorului de Şarpe, va răsuci câteva coarne înspre cele plăcute şi rele.
Ce va să zică asta?
Lacrimi şi durere, apoi mici teste şi mari transformări.
Pot prevedea destul de uşor cum Spinul se va întoarce exact mâine la ora 19.11, păşind solemn ca un rege al umbrei ce se crede, predicându-mi calea spre eliberarea karmică. În fine.
Azi am timp să mă preocup cu ale mele gânduri, mai lumeşti: voi putea mânca în sfârşit un măr deseară înainte de somn, iar în somn voi zâmbi larg.

Luminiţele de la mijlocul tunelului

- Sigur ai făcut rahatu' bici aseară, tinere! îmi spuse el, mai mult decât ironic.
- Spinule, mi-a pierit cheful de băut vin cu odalisca din cauză că ne-am dat ca loc de întâlnire farmacia 24 şi ea a început să insiste să trecem pe sub tunelul de luminiţe. Mă enerva oricum mulţimea aia de gură-cască daţi pe spate de 55 de mii de leduri. Ei şi nu am vrut deloc să trec pe dedesubt cu ea, am lăsat-o să se ducă singură şi dusă a fost. Am umblat apoi prin oraşul de jos, da de pescuiesc altceva. După vreo 2 ore, deşi m-a luat frigul în freză, tot cu sticlele nedesfăcute am rămas. Vrei să bem acuma vinurile?
- Nu. Ies mai încolo la o băută mai serioasă, azi eu vreau să fiu singur.
- Bine, atunci povestim poimâine.

Frunză de Recaş

Pentru că mi-am propus să îmi măresc viteza de tastare, transcriu în timp real chestiile ce le aud de pe diversele nivele ale existenţei. Acum din camera mea tocmai îl aud pe Spin vorbind singur în baie. Îi place teribil de mult să declame sub duşul meu extrem-spartan:

"Când vorbim cu noi înşine cu voce tare în procesul de autocomunicare, în viaţa cotidiană?

Atunci când suntem atât de nervoşi sau de emoţionaţi, încât nu putem să ne controlăm sau când ne explicăm nouă înşine un gând greu de înţeles, care nu poate fi imediat asimilat de conştiinţă...când descoperim, singuri cu noi înşine, un sentiment care ne chinuie sau ne bucură, fie doar şi pentru a ne uşura sufletul.

Toate aceste cazuri de comunicare cu sine însuşi se întâlnesc foarte rar în realitate şi foarte des pe scenă.

În cazurile când trebuie să comunic pe scenă cu mine însumi, tăcând, mă simt minunat şi chiar iubesc acel mod de autocomunicare, bine-cunoscut mie din viaţa reală, îmi iese natural. În schimb, când trebuie să stau pe scenă faţă în faţă cu mine însumi şi să rostesc monologuri lungi, alambicate şi pretenţioase, în versuri, mă pierd şi nu ştiu ce să mai fac." 

- Spinule, asta sună a ceva teorie inactuală! Ce e, Stanislavski ăla al tău?

- Da, dar am adaptat munca actorului cu sine însuşi la situaţia mea. Date fiind actualele standarde ale masculinităţii de sub majoritatea duşurilor, cred că e şi mai dificil pentru noi doi, ca actori vii de pildă, să găsim şi să păstrăm calea autenticităţii. Mai ales acum când a ajuns să pară atât de firesc să ne spălăm cu apă potrivit de caldă, cu grijă şi cu teamă boaşele. Apreciez foarte mult temperatura apei acia la tine, nu ştiu cum faci de nu îngheaţă la -6 grade. Este exact temperatura necesară pentru a te păstra sănătos la cap.

- E parte din programul de sărbători de iarnă pentru musafiri, ştiu că preferi forţa frigului oricărui comfort.

- Ştii pe naiba.

- Uite, eu aş ieşi prin oraş deseară.

- Vin şi eu, hai să bem vinurile alea ale tale.

- Păi nu, asta zic, că eu aş bea nişte vin cu o odaliscă, şi te-aş ruga să nu mă spinonezi.

- Aaaa, păi zi aşa băiete! Stai liniştit, nu mă interesează ce rateuri dai tu în timpul tău liber. Pot sta de vorbă cu mine însumi, du-te şi vezi-ţi de trebuşoară. Povestim mâine.

Presimt că îmi va aduce pocinog chestia asta cu povestim mâine. Mi-am dat seama imediat: tocmai din cauză că i-am spus Spinului ce gânduri am, faptele ce se vor petrece în noaptea asta vor contrazice exact aşteptările mele. Totuşi mi-am pus în rucsac 2 sticle de vin, i-am lăsat o frunză şi musafirului meu.

Fundamentele Optezismului

MANIFESTUL OPTEZIST

Astăzi 7 decembrie 2013, orele amiezii, Spinul şi gazda sa, în principiu amabilă, Matli, numiţi în continuare noi, punem aici bazele teoretic-practice ale optezismului.

Ca şi curent cvadrifazic bipolar care-l va trage, atrage şi sustrage mai devreme sau mai târziu pe oricine stă ca mâţa pe fereastra deschisă în timp ce babele se piaptănă, 

Ca şi curent şi aspiraţie spre cunoaşterea legilor elementare de protejare a spatelui corporal-astral, noi emitem următorul manifest:

1. Forţa Fiinţei, este egală cu Pasiunea sa minus Mintea sa: 

  Ff = P - M

2. Slăbiciunea este un produs de Forţe ce devin indefinit tot mai subtile: 

 Sl = F(0)xF(1)xF(2)....xF()

3. Greşeala este unica formă posibilă de afirmare a Vieţii întru veşnica sa pozitivitate: 

G + V = 

4. Forma negativă a veşniciei nu există:

-  = 

5. Oamenii sunt înclinaţi, în esenţa lor Animalică, spre afirmarea Existenţei: 

Om(A) + E = 

6. Esenţa Universală nu dă 2 Bani pe Omul ignorant.

E(U) - [Om(I) + 2B] = E(U) 

7.  Ignoranţa este Greşeala repetată la infinit

Ig = G(O) + G(1) + G(2)........+ G()

8. Principiul Plăcerii presupune disiparea Conştiinţei propriei Ignoranţe

PPl = Ig + C, unde C tinde spre 

Aceste  (opt) teze elaborate de noi în chip spontan, au fost organizate astfel:

4 provin de pe Tărâmul Preaumblat al Optimismului Nejustificat, iar 4 le-am tocmit de la copiii de pe Vechea Planetă a Pesimismului (Saturn, pe înţelesul non-opteziştilor). 

Având în vedere că pe Pământ se practică o pesimisticizare optimă a umanităţii, fundamentele distractive ale matematicii sunt calea unică spre următoarea noastră situare, deocamdată non-evolutivă.

Orice fiinţă vie este nevoită de legea sa universală să evolueze, de la viaţa văzută ca un şir de greşeli, de la ignoranţa ca mod de viaţă, la asumarea şi recuperarea datoriilor karmice. 

Dacă cineva reuşeşte (câţiva punkişti ai minţii au reuşit) să scape de acest imperativ, asumându-şi conştient limitările inerente acestei vieţi (evoluaţi voi, eu rămân aşa cum nu sunt acum), abia atunci devine posibilă evadarea din lanţurile samsarice, ale non-Sinelui de acum, depăşirea însuşi ciclului viaţă-morţii-mă-tii.

Ideile noastre opteziste devin astfel mult mai neclare decât cele optimiste, dar mult mai eficiente decât cele pesimiste. 

Optezismul trebuie să se dezică de: 
- sofism
- patafizică (nedemnă de uitare). 

Şi noi nu trebuie să cădem în capcanele nimănui, decât dacă vrem asta, că suntem oameni. Noi ne mai şi plictisim acum, pe deasupra.

     

Graficul vieţii cotidiene

Spinul are tot felul de fixaţii, ştiţi deja. Traiul cu el e un test ce mi se pare mai dificil decât pentru oricare dintre legiuni.
De exemplu, legat de igiena mea mentală, acum îmi zice că:
- Mai spală-te bă, că-ţi cam pute arta. Eu nu miros. Mi se pare o lipsă de respect să fiu obligat să adulmec alte mirosuri..
- Ai recitit Parfumul sau ce? Lasă-mă să miros, în pana mea. De fapt şi tu miroşi, ia să văd.

Într-adevăr mirosea execrabil, a deodorant ieftin.

- Cu ce te-ai dat de crezi că nu miroşi, Spinule?
- Playboy VIP.
- Cât a costat?
- Vreo DOăjde lei. Da' tot e mai bun decât nimic.
- S-o crezi tu. Prefer să mă spăl doar cu apă de fântână din când în când decât să put ca tine.
- Socrate ce eşti, vrei să mă înveţi tu pe mine cum e mai bine? Păi şi ce te faci dacă ieşi la club?
- Eu nu ies la club.
- La cafeneaua aia a ta, na. Tot aia e. Te întâlneşti cu o gagică. Ce te faci?
- De ce trebuie să mă fac ceva? Ai înnebunit? Mă uit la ochii ei. Apoi o miros. Dacă e om ştie că sunt câine. Dacă nu e om, tot aşa ştie că şi eu sunt om. Nu văd legătura, domnule spinos-mirositor.
- Tu miroşi...prea natural. Ca un parc după ploaie.
- Oh mersi, o iau ca pe un compliment. Împrumută-mi spray-ul tău să văd ce păţesc, mă duc să mă spăl.
- Unde?
- Unde ce, Spinule? Unde o să mă duc sau unde o să mă spăl?
- Unde te duci deseară?
- Prin oraş. E ziua şi noaptea de naştere şi de nume a mai multor prieteni.
- Eu o să studiez grafologie până te întorci.

  

Volpina

Azi-noapte m-a bătut musafirul meu ghimpat la cap să-i pun un film, cică n-avea somn.
- Tinere, tu nu te uiţi la filme deloc?
- Nu, Spinule, m-am lăsat de filme pentru un timp.
- Şi n-ai chiar nimic interesant pe leptăupu' ăsta?
- Ba da. Vezi în downloads.

Şi aşa s-a pus Spinul să se uite la film. A ales Capriccio, de Tinto Brass, 1987. După 10 minute am adormit, visându-mă undeva în Italia, alergând într-un şantier după o oarecare Volpina. Spre finalul filmului când m-am trezit, Spinul era cu ochii în lacrimi şi extazul pe gămălie:
- Ce film frumos!
- Mda.
Nu m-a surprins deloc, ştiam că el e un romantic incorijibil (iată şi cea mai nefericită alăturare de cuvinte).
Apoi s-a uitat ca boul la poarta nouă la Star Trek, şi aşa m-am putut culca la loc liniştit.

Cuccină rumenă

Spinul va sta la mine până la sfârşitul anului, justificându-şi flotarea printr-o zicală de mă băgă-n boală: "rău cu rău, da' mai rău fără rău".
Nu am priceput care cu care din noi e ăla rău. Paradoxal, mă bucur că îmi va sta Spinul pe cap.
Mi-ar prinde bine în perioada asta să mai scot şi eu două-trei vorbe pe noapte.
Pentru Spin, luna decembrie e prilej de bucurii observaţionale:

- Spălătoriile de creieri devin tot mai numeroase, nu doar cele standard, de prin mall-uri.
Oamenii au ajuns să se spele singuri pe creieri, acasă, renunţând de bunăvoie la pojghiţa spiritului critic, angajându-se suspect de optimişti în căutarea Luminii, sau mai degrabă a luminiţelor din brad, ca nişte fluturi de noapte.
- Ekhartamentollizarea i-a cuprins pe mulţi, Spinule. Fie că o numesc Liniştea definitivă, Uitarea de sine. Uşurarea accelerată a traiului de azi mi se pare teribil de suspectă. Dar ne-aşteaptă pe fiecare exact atâta fericire câtă suferinţă putem duce. Văd oamenii cum cad în capcana comodităţii. Nu le poţi face nimic.
- Spiritul critic ne obligă fiinţa la eforturi sporite, băiete. Ca să-ţi hrăneşti cu adevăr mintea, din viaţa cotidiană trebuie să poţi tăia tot, să mesteci atent gândurile şi ce ai în gură, dar să nu laşi mintea să înghită decât rar, din când în când. Nevoia minţii de a înghiţi tot felul de chestii necomestibile e o nevoie artificială, creată pentru cei fără coloană vertebrală, care înghit orice. Mintea se hrăneşte fără să înghită. Gustă tot şi nu te lăsa înghiţit de nimic. Devine frustrant pentru cei mai mulţi, care se abandonează ispitelor. După ce îşi rafinează papilele cât de cât, hap hap!, mai lasă să alunece carne vie de aia fină până-n fundul gâtului...Aşa e viaţa, un perpetuu pericol de înec.
- Mi-e foame, Spinule. Am fasole barosană, vrei să înţepi câteva boabe?
- Mai încolo, băi fomistu' vieţii, fii atent acia la flux. A fi critic şi lucid înseamnă de fapt să înţelegi fără să judeci. Să nu-ţi laşi mintea să preia controlul asupra ta, care minte fiind pisicească prin esenţă, te va fraieri fără regrete, abandonându-te prin ospicii.
Câteva sertare ale minţii să-ţi rămână mereu goale, ca să rămâi om, să nu ajungi un dulap.
Cam duma asta o dă, cumva cotită, şi Ekhardt. Dar poate nu e a lui, ci a străbunilor lui.
Sufletul, în măsura în care mai este viu (nu-l confunda în orice corp pe care îl vezi mişcându-se, sufletele moarte arată mai vii decât sunt!) este cel mai vigilent gardian al sinelui. El păzeşte toate pragurile, ca un câine devotat, credincios, loial şi consecvent. Adică câine, cred că ştii direct.
- Asta cu pisica e cam de clasa a 5-a. De vreo 10 ani observ pe ascuns viaţa din oameni, şi pentru mine teoria cu privire la suflet încă e tare păcălitoare. N-ar strica să învăţăm şi de la melc? Mai bine hai la mâncare, uite am spanac cu ciuperci, dacă fasole nu vrei.

Şi Totuşi

Cred că Spinul mi-a intrat într-o etapă mai delicată a vieţii, numită în evul mediu protofilandropauză.
Îmi citeşte din Fahaştag Diezgo - Actoria mileniului 3
Îl ascult de vreo oră, şi nu-l pot urmări aproape deloc. Dar încerc să transcriu în timp real ce spune.
Poate înţelegeţi voi.
Numai puţin, să-mi pocnesc degetele, şi să facă o pauză ca să respire. 1, 2, 3, şi:

- Încercările prin care trece actorul format în spirit grotowskian sunt nenumărate, împletindu-se în însuşi destinul său. Scena, înţeleasă în mod tradiţional ca un loc privilegiat al întâlnirii cu spectatorii, devine spaţiu vital, locuit de cei aflaţi într-o perpetuă definire şi căutare de adevăr. Actul dramatic total include asimilarea spaţiului scenic ca parte a vieţii actorilor. Publicul asistă la această căutare, definire în devenire, fiind invitat însă în anumite momente, acestea fiind prestabilite de însăşi evoluţia grupului. Dezvelindu-se astfel doar vârfurile cele mai accesibile ale pădurii. Când scaunele spectatorilor sunt goale, în miez de noapte, lucrul actorilor cu ei înşişi le oferă şansa de a elimina distorsiunile, raportările sociale conexe lumii teatrului exteriorizat (gloria, aplauzele). A face teatru a însemnat pentru mine a căuta magia ce tocmai se năştea acolo pe scenă, uitând de scopul iniţial al efortului dramatic. Repetiţia nu se supune în totalitate premierei, pentru că actorii nu joacă tot timpul cât se află în acelaşi spaţiu scenic. Spectatorii, din ignorarea firească a mecanismelor interne ale teatrului, spun adesea că o piesă de teatru a fost bine jucată. Adică au intrat în poveste, nu a mai contat tehnica dinăuntrul actorilor. Dar în semnificaţia verbului a juca se strecoară sensuri multiple, contradictorii. Actorul pe care îl simţim că joacă, nu mai este adevărat, pentru că pierdem povestea, privind doar o paradă a dexterităţii scenice. Asta a devenit clar încă de pe vremea bunicilor noştri. Dar astăzi, ce se mai poate cere de la actori? Ciorba valorilor călduţe le este servită spectatorilor, care sunt neatenţi pentru că bunicii lor deja erau neatenţi. Majoritatea publicului înghite ce i se dă, aplaudă şi pleacă. Acest scenariu sumbru pentru actorul care îşi pune viaţa în joc, are excepţii, dar nevoia oamenilor de teatru nu mai este o nevoie vitală, ci este asemănătoare celorlalte capricii. Cei care aleg să rişte totul pe cartea teatrului, sunt pentru cei mai mulţi oameni nişte bieţi idealişti. Avantajul vremurilor noastre este însă că totul funcţionează în câmpul posibilităţii, pentru toată lumea. Nu se pot învinovăţi doar cei dintr-o parte. Nu mai există parte, nici parte în parte. Conflictul dramatic are nevoie de o redefinire radicală, fiind altfel obligat să fie ambalat ca produs. Actorii, regizorii, dramaturgii, toţi cei care, conştient sau nu, se resemnează în a oferi publicului surogate de tot felul, contribuie la slăbirea valorii teatrului.

- Spinule, incredibil câtă dreptate poţi avea. Mai zi.

- De pildă Brecht.

- A da ştiu.

- Sau chiar şi Ionescu.

- Nu ştiu.

- Ştii mă că nu ştii?

- Ştiu. 

  
 

Bau Hau

Spinul îmi dădea citate de vreo jumate de oră, dar vâsleam deja în arcă, navigând pe oceanul reveriilor mele.
- Băiete, sper că eşti destul de hodinit ca să mă asculţi atent. La ce visezi?
- Cum să nu Spinule, sunt atent, am şi dormit buştean, ce mai, ca un prunc (aparte)...lepădat.
- Fii atent!
Spinul nu glumea. Îmi citea din Starobinski, cartea mea de căpătâi, cu o dicţie impecabilă:
"Nostalgia este o manifestare vicioasă şi tulburată a vieţii, sub influenţa unor lezări a părţii morale şi afective a individului, adică a caracterului...Aceste tulburări, aceste alterări organice n-au venit singure, ele nu s-au produs de la sine în starea în care le vedem în mod obişnuit; există aşadar ceva care le-a precedat, care le-a adus aici, iar acest ceva este Ideea Tristă, această nefericită dispoziţie a sufletului ce a determinat modificările organice, care nu constituie ele însele cauza maladiei, ci numai una din expresiile ei anatomice. Nostalgia, iată faptul primitiv iniţial, esenţial şi, dacă pot spune astfel, Spinul Patologic; nimic, adică, nimic n-a început înaintea lui şi el este, la începuturi, toată maladia" 

- Asta scria în teza sa de doctorat Auguste Haspel la 1873, băiete. Deci dacă eşti un mare trist, nu am ce-ţi face. Am îngroşat esenţialul că poate aşa înţelegi. Eu nu sunt de ăsta patologic, şi remediul stării tale nu există. Dar te pot ajuta spunându-ţi de oricâte ori va fi nevoie, că teribilul blocaj existenţial în care te afli nu este o boală. Asta e o capcană, să te resemnezi, să te încăpăţânezi în a nu da doi bani pe nimic. Faci chestii impresionante, dar nu până la capăt. Nu ai rotunjime, tihnă. Ştiu cum e.
- Spinule, nu înţeleg despre ce vorbeşti. Eu mă simt chiar bine.
- Ţine cont că în secolul XIX vântul ştiinţei medicale bătea înspre direcţia opusă. Se vânau bacili, microbi. Originea nostalgiei s-a explicat timp de un secol doar prin cauze ştiinţifice. Abia acum, psihiatria s-a reîntors la adevărata origine a nostalgiei. Printre simptomele slăbirii nervilor eu am putut distinge un fel de calm al fiinţei, o uniformizare a dinamicii sentimentelor cotidiene, ceea ce numim indiferenţă.
Felul meu de a recepta şi filtra realitatea, de a percepe extrem de intens binele şi hăul, poate fi considerat un prost obicei, sănătatea definindu-se ca un mod de viaţă în zona echilibrului la orice nivel (fizic, psihic, mental).
- Aha, acum înţeleg. (De fapt admiram câteva sirene pierzându-se spre orizont)
- Lasă sirenele, trăznite-ar Vasile Roaită! Nervii sunt foarte importanţi pentru misiunea vieţii tale de acum, şi tu te pierzi în detalii nesemnificative. Ascultă-mă, te rog.
- Cum?? Ai spus "te rog"??

Aşa de tare m-a surprins faptul că Spinul ar deveni capabil să mă roage ceva, încât am dat-o pe paranoineală. Sigur vrea ceva de la mine. Nu mai scriu nimic, ca să nu-i ofer fără să vreau ceea ce vrea.

Libidaes

La 35 de ani te trezeşti deodată că studentelor din barul unde te îmbeţi ca deobicei, le pari un tip libidinos.

Nu faci nimic diferit de alte dăţi: bei, fumezi, te uiţi prin preajmă, râzi politicos la glumele pe care nu le prinzi, pe alea care le ştii nu le asculţi (ai deja o vârstă, îţi permiţi). Mai citeşti obsesiv câte o chestie lipită aiurea pe pereţi, te lamentezi de muzica proastă, ajuţi pe careva să-şi revină, eviţi ceaţa gândurilor şi greaţa literală.

- Dumneata de ce nu vorbeşti cu noi? 

- Dumneamea? Păi...

M-a surprins întrebarea ei. Iată o fată inteligentă, pusă pe băut lunea seara. Mă întreabă din senin de ce nu vorbesc cu gaşca lor. Şi eu care mă bucuram de 2 ore că am cu cine povesti. Oare chiar nu a remarcat nimeni cuvintele mele? Cât de fail să fii să vorbeşti cu cineva şi după 2 ore să te întrebe de ce eşti aşa tăcut?

Cred că din cauză că citisem înainte să ies în oraş ceva de genul ăsta, m-am cam fâstâcit. Nu vroiam să se vadă că îmi plăcea la nebunie tonul vocii ei, că aş fi ascultat orice balivernă ieşită dintre buzele ei. Deodată m-am văzut ca Anthony Hopkins ascultând simfonii de ludvig van. Priveam un chip cald, ce-mi vorbea fără să ştie că nu vreau decât să-l aud. Privirea mea mecanică a la McDowell m-a readus în context.

- Păi sunt treaz.

- Hihi, ce glumeţ sunteţi.

- Cum te cheamă? 

Ei şi aici ea a tăcut lung. 

Fusesem prea, hm, direct? Bun, ştiam că preafirescul se cuvine evitat în primele momente când se cunosc un el şi o ea. Mă simţeam de parcă am călcat pe melc. 

Şi-a ferit ochii. Problema domnişoarei era tonul meu nepotrivit, sau poate ea chiar nu avea nume, habar nu am. S-a retras încet, pierzându-se în peisaj.

Nu am mai putut vorbi cu nimeni toată seara. 

Reluându-mi şirul gândurilor, am dat un scan maxim să cercetez aria Europei. 

Nu prea mulţi se distrează lunea seara, dar cine o face, şi-o dă blană.

   

Femeile azi se îmbată mult mai sincer decât pe vremea mea. 

Faptul că li se fac poze în ipostaze crunte nu înseamnă că ele se îmbată mai tare, doar că se exprimă mai liber şi li se rupe de impresiile noastre, abandonându-se somnului ca orice om cu adevărat beat. 

Toată Europa funcţionează pe ciclul Luni-Vineri-Muncă, Weekend-Rangă.

E incredibil câtă beţie pot duce marile capitale. Ditamai bancheriţele de 50 de ani, în patru labe. Totul e prevăzut şi organizat după reguli nescrise, matoleala europeană este civilizată. Unul dintre fenomenele civice acceptate fără ruşinarea ipocrită specifică celor care vor să bea până la moarte.
Majoritatea europenilor beau ca să se distreze, nu beau ca să bea. Asta face şi gaşca de lângă mine.
Au băut, acuma dansează. Şi eu am băut, acuma dansez cu o fată de mână, fără să vorbim. Se termină rock'n'roll-ul, palmele se desfac sec.
Am ieşit din bar cu mintea în ceaţă, frecându-mi palma de ziduri.

G(ât)ulaş

- Spinule dă-te-n gâţi că nu am băut, cenzore!
- Şi atunci ce eşti aşa agresiv de fericit bă?
- Păi nu am băut! Nişte vin cu tequila numa' cât să nu iau somn la foc, da' nu beţie ca lumea, aşa fain numa, adică nixam Pălinkă. Mare victorie. Sau zero memorie. Şi fain foc.
- Meri te culcă băi păulică. Ceva tot ai băut amice.
- Gâţi.

Automatic

M-a trezit la 6.48 un vis extrem de realist, şi m-am pus panicat pe citit. 

La întâmplare sau nu, George Banu - Repetiţiile şi teatrul reînnoit.

Îmi fac acum un 4în1 cu guarana, e deja 14.40, mă simt de parcă teatrul vrea să mă bage-n mormânt. 

Nu că aş vrea să fac altceva, dar uneori teatrul (mai ales al celor mari) îmi devine insuportabil. 

Şi Teatrul meu s-a rătăcit, s-a scufundat în oceanul cotidian. Scena e o papară bună de unde am multe de învăţat.  

Spinul mă va supraveghea deseară la o petrecere, el fiind cenzorul meu interior. 

L-am rugat să-mi intre adânc în ochi de voi bea pălinkă.

Tocmai am terminat cafeaua, şi am dat de o aplicaţie pe fb, care îţi generează automat status-ul.

Mare minune, Tzara ar fi fost mare fan.

Eu nu nu am dat voie decât la deal, şi de genu' au venit pielile roşii.

Simplitatea ţăranului rămâne şi uimirea clară la Clujnapoi la vale poimaine, ce lume oare ce lume oare ce lume o să intrăm? Simplitatea ţăranului rămâne cu Badea.
Alba Iulia a făcut de mucegai, nu credeam să-nvăţ un om, s-ar putea că eu vorbeam, mă lamentam ceva flux pe calea turzii, dar ne pregătim de livebalkanparty no.

Cercetările ulterioare au arătat că scrisoarea tinerei se bucură de blogaţi intrigaţi, 1001 vreau!

Cu Covorul Fermecat prin sloganuri expirate. Nu le arată calea.

1001 de nopţi prin Carpaţi, 1001 de nopţi prin Bucureşti, şi spun că politica, cultura şi educaţia, cât putem să facem focul în sobă.

Sail on silver wings through this night is filled with cries of dispossesed children in La Gazette pe zonă.

Big'upz to Space and Spaces to my heart...you will never find. You will always exist.

Nu pot să spun că nu ştiam că vine trenu'.

Uite strig atunci la deal, de la Godot Cafe-Teatru deseară.

Parcă e color poza mea favorită, Nadgobule.

Neaua mi-a făcut ziua.

 

Ciuralia Virgula

Seriozitatea de pe gămălia Spinului depăşea limita superioară a vitezei mele medii de a-mi tasta unele dintre gânduri (celelalte merg oricum în paralel, ignorând situaţia). De vreo 5 minute ne privim intens, ca nişte superstaruri de thriller.
- Beat it, Spinule! Izbucnisem deja în râs, mereu câştiga el.
- Ce făceai, de râzi aşa tâmp la mine de 5 minute?
 
Făceam nişte calcule şi subit m-am gândit că poate aşa subit nu altcumva te poţi decide asupra problemei propriu-zise de exemplu nu neapărat în jurul nostru cât în orice suflet viu acolo coexistă mereu noi tipuri de numere:
0,1212,5

sau
78,14,111
etc.
De unde vine supremaţia virgulei unice în matematică?
Din meta-infinitul generat de noile tipologii ale numărului, unde înţelesul intuitiv se poate pierde foarte uşor; dar el continuă să existe, fiind disponibil oricând pentru explicitare.
Înainte de venirea Spinului îmi propusesem de nixamamorul plictului să calculez exact un anume moment cosmic (1:07'27") dar când m-am întâlnit cu ideea sumbră a rezultatului prezentat, livrată direct şi gingaş inimii mele de cingakuc semidiurn, am cugetat că semnificaţia numărului 3,33,33 poate are ceva rol de a ne face să râdem cu noi înşine tot mai des ce ţi-e şi cu viaţa asta restul fiind capcane iluzorii înşelăTătoare. Bineînţeles, ştiam deja că cei care trec de trei ori din greşeală peste reg(gae)ula lui Tă, cu greu se scot pe înţeles vor umbla pe vecie de la înşelătănoare până la înşelătăroane, fără să înţeleagă de ce.

- Băiete, tu chiar te gândeşti la ceva bizar.
- Fac matematică, Spinule, stai lejer. Nu ştii cumva cum îi zicea la piesa aia, ciuralia ciuraliaaaa...
- Mai bine te-ai culcaaaaa...

Am decis să îl ascult. Mă opresc deocamdată, că mi-a venit ideea unui rar deliciu.
Voi mânca pe întuneric un măr înainte de somn.

Regăsirea şi pierderea irloului (III)

Am dat mâna cu Rodion pe stradă şi am întinerit fără să vreau.

Cu gândul să merg la teatru, am ajuns la Casa Poporului la un vernisaj. 

Colac şi pupăze peste planul meu, am ratat piesa Sfârşit. Work în progress care se prezenta în felul ăsta:

"Am 34 de ani şi am început să folosesc tot mai des expresia pe vremea mea. Am inceput să dau sfaturi atunci când nu mi se cer, să iau tot mai multe pastile şi leacuri băbesti, să mă culc devreme"
(un spectacol recomandat persoanelor peste 30 de ani).

Păi am ratat-o de aia că eu am 35 şi am rătăcit deliberat pe străduţe, până m-am trezit la alt vernisaj cu cifra 5, o revistă cadou şi irloul regăsit la ţanc.

Pentru prima oară în viaţa mea de fumător, am cerut ţigări, având totuşi în pachetul din buzunar o ţigară (ca ultimă rezervă). Ciudată senzaţie. Am decis după câteva perpeliri interne, să-mi împart viceroiul cu Roy, dar nu ştiu de ce a refuzat. Pentru mine a fost mega-perpelizant, să zic aşa.
Dacă tot e să fie cu first-time-kestii, am recitit postarea mea din 6 ianuarie. Acum mi se pare tare ciudată. Acela fiind primul episod din întâlnirile mele cu irloul, am decis că episodul II să îl sărim amândoi.

Pe vremea mea...universul dansa.

Deseară cânt, despre vise şi alte amăgiri.

Aşa şi pe Dincolo. 

Şaua

A apărut Spinul săptămâna trecută, înfipt între dinţii unei maşini de ras. Era foarte hotărât să mă scape de povara părului meu lunguţ, purtat cu bucurie de câţiva ani.
Inventasem, prins la înghesuială de insistenţa lui, argumentul că religia mea îmi interzice să mă tund până mor. S-a ofuscat.
- Păi şi ce religie nu te lasă pe tine să scapi de gânduri inutile, copile?
- Nu e aşa uşor de explicat, Spinule.
- Dar ai chelie, fă ceva!
- Cum adică să fac ceva? Nu pot să fac nimic, dacă am chelie. Glumeam.
- Fetele vor aprecia noua ta vârstă.
Cu asta m-a convins. Chiar eram curios să văd mutre mirate de noul meu look şi aşteptam cu nerăbdare opiniile imparţiale ale femeilor. Acum, după o săptămână, se pare că avea dreptate Spinul. Din marea majoritate a persoanelor dezamăgite de subita mea schimbare, am primit şi câteva vorbe favorabile. Dintre cele favorabile, unele m-au dezamăgit, aşa c-am făcut un cerc din praf de rahat.
Dar un alt aspect mă intrigă.

Am descoperit că duşurile mele ritualice au devenit mult mai comode logistic. Ţac-pac, întru şi ies de sub duş gata de plecare, nu tu timp pierdut cu pieptănatul, apoi cu uscatul părului, etc.
Azi dimineaţă aici la hotel am făcut un duş mai special, că am avut pregătite ceva rugi mai intense.
M-am chinuit zadarnic aproape 3 ore, niciun sunet n-a ieşit din gura ca iasca. Curgea atât de multă apă pe mine, m-am spălat complet de 4 ori, chiar şi în buric, dar petele negre invizibile nu dădeau semne că s-ar dizolva. Am obosit să stau în picioare, mi-am luat un scaun: deocamdată nu pot crede în nimic bun.
Asta în acelaşi timp ce majoritatea oamenilor îşi fluieră lejer ofurile când se spală şi cântă sub duş.

    

drept în soare

A fost un soare incredibil zilele astea.
Armonia fiind cealaltă față a conflictului, bineînțeles că un clip ca Droit dans le Soleil a generat o grămadă de cover-uri, activând mulți băieți tristuci. Dar Bertrand are motive. Și verdictul societății este clar: Artistul nu poate fi iertat aici și acum. Și el ne cântă tocmai despre asta.

Gânduri la soare

De când am ajuns la Sanatorium, am dormit ca un lemn. Spinul a încercat să mă trezească azi dimineaţă, dar nu am putut deschide ochii. Tocmai visam cum cânt acel cântec ce şterge tot ce-i rău pe lume.

M-am trezit devreme totuşi, cu sufletul zăcând tâmp într-o zeamă informă, de unde am ales la cafea câteva gânduri mediocre, cu care de fapt nu se poate face mare lucru: totul va fi bine, e greu dar asta e, nu merită să fii trist, uite ce soare afară parcă-i primăvară, dă-mi şi mie bricheta, hai că deseară te distrezi, ai un mare potenţial creativ, nu te mai gândi la.

Cea mai bună bâtă, cel mai fecior Tarzan

Am avut azi noapte un acces de slăbiciune, gândind că o soluţie la toată apăsarea fiinţei mele ar fi să-mi tund părul. Acum mi-am revenit.
Singurul lucru de care pot să mă ţin e acesta. Ştiu că scrisul nu mi se va rupe atât timp cât exist.
Cât am existat până acum, am făcut şi greşeli. Tribalizare de voie, de nevoie.
De prea multe ori m-am ţinut de crengi subţirele, presimţind că se vor rupe. Nu prea aveam timp să îmi aleg calea, dar le ştiam secretul. Totul depinde de cât de repede ştii să urci, de viteza de reacţie. Dacă stai să te gândeşti în pomul vieţii, devii prea filosof pentru vremurile acestea.
Şi dacă te întrebi unde vrei să ajungi, care ţi-e scopul, râde lumea de tine.
Cu cât urci, cu atât de mai de sus cazi.
Dar îmi doream să cad, ştiindu-mă felinic. Viaţa e făcută şi din căderi.
Acum mă ţin de păr, aşa în aer, panicat de ce e deasupra şi dedesubt.

O aniversare

Citeam azi-noapte o revistă din 1972. După anii '90 a apărut şi la noi franciza. Dacă vă amintiţi de doamnele alea de băteau la uşă cu revista Treziţi-vă! atunci veţi înţelege deliciul meu nocturn. Ei bine, aici se zice (şi în general martorii lu' Ehova cred asta) că Adam s-a născut în anul 4026 î-e-n.
Deci acum în 2013 am fi cam la trei sferturi distanţă de începutul omenirii, şi presupunând că în 4026 e.n. va fi sfârşitul lumii. De ce am presupune asta? De dragul simetriei, care cu drag ne conduce pe toţi.

Nu am dormit mai deloc noaptea asta, şi spre dimineaţă am dat pe net de un alt articol foarte interesant.
Dar Spinoiul, înnebunit de fericire că a dat de urma mea, m-a anunţat că vegetaţia din Pădurea sa va atinge curând un prag demografic semnificativ, el având consemnaţi pe catastiful clienţilor de la Netul Trandafirilor aproximativ 4026 de boscheţoi superculţi şi tufeline cititoare în dodii.
Mi-a întrerupt lectura cu neruşinare, obligându-mă să privesc prin ochii lui ultimul său video, în care am luat parte fără voie (unul dintre tabieturile mele devenind astfel vizibile).

Franc zise

Ucigându-mă cu blândeţe

Am auzit cum ea cânta un cântec frumos, (am mirosit că are stil),

şi astfel am venit s-o văd, s-o ascult pentru o vreme.

Şi acolo era fătuca asta, străină ochilor mei.

Ciupindu-mi Durerea cu degetele ei,

(o dată, o dată)

Cântându-mi viaţa cu vorbele ei,

(de două ori, de două ori)

Ucigându-mă cu blândeţe cu al ei cântec,

Omorându-mă cu zile, cu al ei cântec,

Spunându-mi întreaga viaţă prin cuvintele ei,

Ucigându-mă cu blândeţe, cu al ei cântec.

Am simţit cum mă cuprinde febra, ruşinat de mulţimea de oameni

Am simţit că mi-a descoperit LitEreLe şi că le va citi tare pe fiecare.

M-am rugat ca ea să se oprească, dar ea cântat mai departe.

Ciupindu-mi Durerea cu degetele ei,

(o dată, încă o dată)

Cântându-şi viaţa în cuvintele mele,

(de două ori ea, de două ori eu)

Cânta de parcă mi-ar fi ştiut neagra disperare,
uitându-se direct prin mine, ca şi cum n-aş fi.
Când cânta, totul mi-era foarte clar.

Ucigându-mă cu blândeţe cu al ei cântec,

Dându-mi omorul prin al ei cântec,

Arătându-mi rostul vieţii prin cuvintele ei,

Ucigându-mă cu blândeţe cu cântecul ei.

O recenzie anticipativă

Gaşca regizorului Ultimei Frontiere se anunţă în 2014 cu un film nemaivăzut.
Nimfomaniacul din fiecare va avea ocazia să privească alţi nimfomaniaci, şi poate în sălile de cinema se vor desfăşura în voie forţele orgiastice latente, nerăbdătoare să se elibereze.
Este perfect logic, în mecanismul melancoliei, să urmeze etapa maniei - cea sexuală fiind cea mai previzibilă.
Aşadar parcursul Larsului vrea să ne arate ceva destul de simplu. Şi probabil că el chiar speră să-şi vindece traumele emoţionale, nu doar prin intermediul neofiţilor cinefili, ci şi prin mainstream-izare inteligentă a ideilor.

 

Să nu încetinim în grabă

Bicicleta a devenit cea de-a doua mea companie plăcută, prima fiind ţigările de tutun Pueblo rulate şi cafeaua pe balcon. Îmi place că de pe bicicletă poţi descoperi peisajul în ritmul cumva cerut de el însuşi. La pas nu ai la dispoziţie multe viteze, fiind mai mică dinamica plimbării pe jos, iar în maşină, tren, avion perspectiva se mută prea departe.

Lupta mea cu Mintea şi Memoria se dă momentan în domeniul calendaristic. 

Nu ţin neapărat să ştiu în ce zi suntem şi asta e o declaraţie de război cu Lumea Grăbită. 

Cei care sunt în rândul ei, se miră apoi se lămuresc pe dată: aa, ăsta e de ăla cu capu'n nori şi habar nu are la cât e ceasu'...

De-a lungul istoriei, calendarul a fost un mijloc foarte eficient de a impune propria cultură altora.

Chiar şi un dublu-click pe ceasul din colţul din dreapta-jos al ecranului vă arată setări de genul CET, EET. Adică pentru a ne integra în societate, suntem obligaţi să folosim un sistem universal de a ne măsura timpul. Şi pentru a-i înţelege curgerea, am presupus că e constantă. Ca şi cum timpul ar fi o entitate ştiinţific demonstrabilă.

Că nu e chiar aşa, nu o ştim cu toţii.

De fapt Timpul nu curge constant. Acum trece tot mai repede, iar existenţa concretă nu este decât un efect al relaţiei conştiinţei umane individuale şi globale (dimensiunea temporală) cu realitatea (dimensiunea spaţială). 

Faptele, întâmplările, nu au o legătură cauzală cu sistemul nostru de măsurare şi percepere temporală, atât timp cât acest sistem elimină din start dimensiunile spirituale ale timpului. 

În clipa când timpul ar fi investit pe deplin, dobândindu-şi menirea sa spirituală (dezvoltarea perpetuă a Sinelui), tot ceea ce ni se întâmplă ar avea şi un rost, devenind o lecţie de viaţă.

Graba în toate cele, lipsa de răbdare a umanităţii este semnul cel mai evident al precipitării accelerate a Lumii şi a desacralizării timpului. 

Răgazul fiinţei cere multă disciplină a minţii. Tihna cu care curge un râu, sau felul cum melcul îşi descoperă ochii, ne-ar putea învăţa această primă lege a firii umane.  

   

Doktoro Esperanto

M-a prins Spinul că iau lecţii de esperanţă pe ascuns aici în Paris, ceea ce i-a deranjat ego-ul.
Bineînţeles că a ignorat faptul că de două săptămâni nu am ingerat alcool.
Dimineaţa la trezire îmi spun că sunt bine şi că munca fizică mă ajută să-mi calmez creierii, care zbiară a beţie. Depărtarea de ţară mă face să o contemplu mai uşor. Am auzit că s-a legalizat iarba medicinală. Că vindecarea societăţii româneşti a început cu cei tineri. Că politicienii încă mizează pe uzura conştiinţei noastre. De aia, protestele trebuie să continue.

Roşia Montană paşnică, apolitică
Te califică direct în stradă
Să ai o perspectivă coerentă
Să dai răspuns la corporaţii-fentă.

Enter in accorde con todos logikoi en afara di una
Leggia que subjugans y propagao rankiuna...

Liberté, égalité, inégalité

...entre nous, pas de differAnce...

Am umblat weekendul trecut pe străzile Marelui Bucureşti şi deodată m-am trezit lângă statuia Poetului. Avatar al artistului la tinereţe. Nimic senzaţional, dealtfel. Am mers mai departe, şi după o vreme inevitabil am ajuns undeva departe, la marginea oraşului. M-am aşezat obosit pe bancă într-o staţie de autobuz, ce se numea Craiova.
Asta m-a pus pe câteva gânduri.
La poveşti cu un camarad vreo 5 minute despre teoriile şi practicile politice actuale.
Am ajuns la concluzia că (vezi titlul).

Kifa Due

Tocmai am visat că jucam foarte comic într-o piesă tragică.
O bătrână avea început de alţha şi rătăcea prin terminalele unui aeroport. Eu cu o trupă aveam contractat un show la unul dintre standurile unei companii. Nu aveam mare lucru de jucat, mai mult figurant. Ţineam lejer un steag să nu cadă. Însă partenerii mei de spectacol asudau şi plângeau cu toţii - pe bune, sau chiar foarte pe bune.
Bătrâna, mă nimereşte pe mine dintre toţi:
- Tinere, cum ajung la Domnul Rumbumbu?
- Doamnă, nu  vedeţ că nu pot vorbi, nu ştiu.
- Cum? Zi mai clar.
- Nu pot vorbi...
Reuşisem, cu greu, să-mi stăpânesc râsul: vroia să ajungă la Rumburak? Revin atent în piesă. Nu era stilul ăsta pe val, interactivă. Dar publicul comenta de zor, nu se aşteptau să vadă teatru în aeroport decât la wizzair la bagaje.
Bătrâna se uită la noi încă vreo câteva clipe, cu privirea senină.
Dintre toţi, mă nimereşte cu o total nouă exactitate, dar şi o mică improvizaţie pe la sfârşit:
- Tinere, cum ajung la Domnul Rubumbumb?

O întrebare care a dezlănţuit dezastrul. Am început să râd atât de sănătos, că subit am distrus tot spectacolul. Colegii mei de scenă s-au oprit din plâns şi nu înţelegeau ce-i de râs, dar eu nu puteam opri pe loc cohortele de hohote, ce izbucneau şi-mi emanau instant de undeva din plex. Valurile vesele ale vieţii (vvv) emanau atâta energie ieşindu-mi pe gura cel mai larg deschisă vreodată, încât m-am trezit.

Este o senzaţie tare ciudată să te trezeşti râzând, dar şi mai ciudată e impresia lăsată de recitirea visului scris. Acum că l-am terminat de scris, îmi dau seama că nu era aşa. Veselia a dispărut.
Ieri după-masă însă a apărut Kifa, dornică să ne continuăm lectura.

Eu nu prea aveam ochelarii la minte, şi nici chef de lectură, dar m-am lăsat convins să citesc măcar până la sfârşitul capitolului pe care alalţhăieri am uitat să îl termin, pentru că intrasem în vis direct cu cartea în mână.
M-am pus pe făcut muzica, apoi s-au petrecut cu vocile din vis câteva lucruri puţin mai stranii, printre care şi unele neplăceri cu unele texte citite acolo. Kifa era totuşi foarte încântată.
M-am resemnat să mai înţeleg ceva, cu gândul că deja a venit toamna şi trebuie să nu mai las uşa sufletului deschisă.

Kifa

Mi-a intrat o pisică neagră în casă. S-a strecurat lângă mine, toarce pe pieliţa sufletului meu ca-ntr-un minihamac. Habar nu am de unde apare. Cică ar fi mai deosebită. I-am zis Kifa. Na Kifa, tu mâţă, zgârii?
Se poartă ca o aristocrată, nu vorbeşte. Zilnic, în jur de 4 după-masa se înfiinţează la mine în poală.
Acum citim amândoi Bachelard, o lectură care are darul să mă liniştească mai mult de-o grămadă:
...va trebui să mă duc eu însumi în pădurea din apropiere, să cioplesc un copac, să ard cărămizile pentru ziduri, să sap pivniţa, să împletesc paiele pentru acoperiş, să fac eu însumi scăunelul de lemn cu trei picioare. Trepiedele sfidează geometria: sunt mereu în echilibru. Ele sunt un sprijin trainic pentru un filosof care-şi acordă dreptul de a visa.

Ce pana mea e aşa de greu să faci o casă?
Unii oameni nu se mişcă deloc din sinea lor toată viaţa.
Alţii se iau şi se duc din ei înşişi zilnic.
Eu până mâine trebuie să ajung departe, pe marginea Unghiei Cosmice, să mă spăl cu eter carpatic, ca să pot pleca de aici poimâine cu avionul în viteza a 8-a transgnostică.
Şi parcă de-a naibii, s-a strangulat prezentul, clipele stau toate buluc în viitorul apropiat, care devine tot mai îndepărtat. Secundele mai norocoase, trec pe scutere Vespa tot câte una la 2 minute.
Clipesc scurt, am scutece la ochi. Melcii-şi închiriază casele pe sub mustaţa mea.
Tre să mă şi rad. Am cumpărat un aparat de ras cu 3 lei şi lame jilet cu 3,5 lei.
Ce prostie să te razi. Bărbaţii fac tot felul de prostii din cauza.
Hai recunoaşte, ai completat involuntar cuvântul lipsă.
Dar nu e corect, Spinule, mi-ai intrat în cap? Ieşi de acolo. Ar fi timpul să nu mai foloseşti atât de des italicele, că-şi pierd farmecul. Nu mă folosesc de italience, nu te aud prea clar. Ieşi te rog afară din mintea mea! Fac ce vreau.

 În clipa următoare am pus poza asta, cu care nu aveam nici cea mai vagă legătură.
Am înţeles că Spinul poate face ce vrea. Ai înţeles pe dreq. Încerc să mă gândesc la ceva. La ce. Taci. La nimic. La femei. Numa la femei îţi stă capul. Nu-i adevărat. Ce faină-i Kifa. Du-te şi linge-o pe coada aia stufoasă. Taci. Nu pot să cred că nu pot şterge ce-a apărut până aici, totul scris de mâna mea. Dar nu eu scrii. Nu eUScriu măăă, nu mă mai greşi. i:
- Păi vezi dacă esşşşti pruost? Tu crezi că scrii, dar în fapt tastezi. Aia cu scrisul e altcumfel, n-ai tu habar.
- Spinule ce ţi s-a întâmplat? Ai căpiat?
- Dar tu? Hehehehe, miau-miau-miorlau-breslau. Uite, îţi dau un citat: mi-a intrat o pisică neagră în casă.
- Te pomeni că acum vrei să mă sperii.

La care Kifa a sărit din poalele mele, pesemne deranjată de fluxul de idei.
Cum a plecat, degetele mi s-au oprit aici.
Nu recitesc, e o plăcere să nu fac asta.
Aştept până mâine după-masă.

 

El Sol Mehor

Eram sigur milion în mie, mie-n sută şi sută-n zece că Spinul pune ceva la cale, tocmai pentru că prea de demult dedemanul meu mental nu-mi mai dăduse vreun semn.

Şi iată că alaltăieri, m-am trezit cu el înfipt direct în caninul meu. Şi-a făcut loc înăuntru cu greu, printre oseminte şi duhoare de nerv putrezit. Dar mi-a intrat până în prăsele, în capătul canalului, unde nervul-bodyguard l-a luat la întrebări. Dar Spinul a trecut de el uşor, pentru că avea o întâlnire extrem de importantă, cu nervul Optic...

Aşadar nu am văzut când s-a şi aşezat la un ceai alb cu respectivul mahăr.

Nervul Optic nu trebuie deranjat când discută afaceri personale. Nu am putut trece dincolo de vălul de durere sub care s-au pus la taclale. 

După o eternitate, Spinul s-a iţit puţin, radiind de duhoare şi bucurie. M-a luat în primire:

- Băi! Băăăăăăi mulă!

- Spinule, nu pot vorbi cu tine în gură, ieşi afară de tot.

- Vezi că e groasă treaba, nu te mai juca cu nervii tăi.

- Văd, văd. Păi o să am grijă.

- Eh. Ai avut mare noroc că l-am convins pe Optic ăsta să nu dea mai sus în ierarhie toată tărăşenia. Oricum, s-au inervat destul de tare câţiva de sub el, pe care a trebuit să-i reteze preventiv. Ai tras la măsea?

- Nu. Nu am exagerat adică, aşa ocazional.

- Mi-a şoptit o cucuvea africană că de fapt ţi-ai făcut damblaua destul de intens, tribalizându-te inutil. 

- Pentru mine lupta cu ceea ce e necontrolabil e foarte importantă şi utilă. 

- Mda, mi-a mai zis şi că te-ai trubadurizat un weekend întreg în Sol major, ceea ce cred că nu e inutil.

  

Ce toamna mea

A trecut mai bine de o lună de când nu m-am mai gândit deloc la Spin, şi desigur nici el la mine.
Am fost destul de ocupat cu matematica.
Mi-am dat seama, într-o şedere profundă pe malul unei mări negre, că încăpăţânatele principii ale acestei lumi ne vor rămâne nouă oamenilor cam necunoscute, indiferent cât s-au chinuit, se chinuie şi se vor chinui unele minţi luminate de-a lungul timpului şi de-a scurtul spaţiului să le înţeleagă.
Pornind din acel spaţiu-timp indefinit, generic numit acum, conform principiului meu de gândire - ezit deci exist - am ajuns după o vreme tot acolo de unde îmi porniseră gândurile, adică într-un fel de neant totuşi viu, ce unduia şi-mi desfăta auzul. Valurile veneau de zor, se spărgeau la mal de genunchii mei, şi se retrăgeau înciudate pentru că deocamdată nu mă lăsam luat cu ele. M-am trezit şi m-am aşezat cuminte cu ceilalţi, pe terasă la Molotov.

   ...cercuri spaţiale de lumină devin infinite spirale temporale 

Revenind acum la matematică.
Modelele cu care ne întâlnim pe sârma subţirică numită viaţă nu respectă legile elementare ale simetriei, care simetrie fascinează tocmai pentru că ne promite o elucidare pe cât de rapidă pe atât de facilă a secretului intim al Universului. Când contemplăm manifestările simetrice ale lumii, gândul ne zboară involuntar spre frumuseţea acesteia.

Dar creatorul tuturor frumuseţilor nu ne-a lăsat explicaţii despre temeiurile existenţei lor, ne-a impregnat doar cu impulsul de a le afla singuri.
Astfel mi-am perpelit creierii toată luna august. Din impulsul de a afla dacă matematica ajută la calmarea durerilor filosofice, mi-am dus cărţile la bibliotecă. Nu mi-au dat amendă, doar avertisment. Ca şi gardienii din parcul de lângă, bibliotecarele mă au la inimă. Cu siguranţă după ce ies, de fiecare dată îşi spun că sunt un cititor atipic.

Aşa am ajuns din nou la Galileo Galilei. Nu mă refer la străduţa aia ce urcă spre Cetăţuie, unde în Clujul de odinioară ne beam minţile înainte să mergem în Music Pub ca toată studenţimea, ci la italianul care a zis că totuşi se mişcă. Este uimitor să afli cum pentru lucruri care acum ne par absolut fireşti, alţii şi-au riscat viaţa.
Pământul stă pe loc şi se mişcă, la fel ca orice manifestare a realităţii. Prin însăşi faptul de a fi, nimeni şi nimic nu poate evita acest paradox, care la rândul său este şi nu este paradox.
Divinitatea ne trimite semne, lăsând indicii peste tot, dar oamenii nu vor să vadă ceea ce pot vedea. Le-ar plăcea (nu le-ar place, pentru că nu mi-e lene să caut pe dexonline) să vadă tocmai ceea ce nu pot vedea. De aceea nu-i uităm pe marii gânditori. Apreciem minţile sclipitoare pentru că ele pot vedea ceea ce este în faţa ochilor tuturor, făcând înţeleasă realitatea.
Piticii mei mă ajută să adulmec locuri unde sunt asunse tot felul de comori, dar apoi dispar, lăsându-mă cu cazmaua în mână. Cu caznă, încerc să nu mă mir singur. Pentru că da, Totul e mai simplu în doi, mai ales sâmbăta toamna.

  

Clicate nextă, nextă...

Ieri sono rimasto sbalordito di scoprire una voce assolutamente ambigua: questa è una donna o un uomo?
In ogni caso, ho deciso di continuare a giocare anche con alcune immagini...
Più divertente, io non ho idea di quello che ha fatto Rosa, l'amante del Spin, con la clip che noi due ha fatto per lui. Ma certo che egli era arrabbiato, perché mi ha mandato una risposta che non posso scrivere qui.
Cosa que bine-mi pare!

Mash-up Down-tempo

A venit Roza, iubirea Spinului, la mine în vizită pe neaşteptate. El e foarte ocupat în perioada asta şi ea îl ajută cum poate, dar cică nu se prea descurcă cu editarea de clipuri. Eu fiind o autoritate mondială în domeniu, dar nefiind la curent cu noile idei ale Spinului, am întrebat-o pe Roză cam despre ce e vorba.
- E un mash-up down-tempo pe care Spinul vrea să îl difuzeze în fiecare noapte la sfârşitul emisiunii sale.
Ştii că mai nou are un program regulat, la Radio-Netul-Trandafirilor? Toată pădurea stă cu frunzele ciulite înainte de trezirea oamenilor.
- A da, ştiam că are ceva preocupări artistice, a mai trecut pe la mine, disperat să-l ajut cu tot felul de chestii...
- Păi am înţeles că poţi găsi repede o idee de clip pentru mash-up-ul ăsta, şi eventual să faci şi montajul...
- Hmm, nu ştiu, sunt cam ocupat.
- Cu ce mama zmeului ăi fi fiind tu ocupat băiete?

Am adulmecat imediat stilul Spinului de a te convinge. Nu sunt eu mare detectiv, dar se ştie că în viaţa de cuplu e firesc să ajungi treptat să gândeşti şi să vorbeşti la fel. I-am răspuns cinic:
- De exemplu, trebuie să calculez viitorul apropiat al omenirii, azi-noapte a fost o zi mare.
- Ete na. Vrei să şi râd? Uite, dacă nu te laşi convins, atunci îţi mărturisesc: de fapt videoclipul pe care ţi-l comand ar fi un cadou de la mine pentru Spin. Aniversăm câteva săptămâni de trai paşnic şi vreau să-i fac o mică surpriză. Ştii cât de mult se crede el un lup de stepă neînţeles...Îţi voi rămâne veşnic îndatorată dacă mă vei ajuta! Trebuie neapărat să-l fac să înţeleagă odată că, măcar eu, îl înţeleg.
- Ştiu că Spinul se crede deşteptul pământului, trebuie că ai o viaţă grea cu el.
- A, stai să vezi când vine la mine după o zi de cârciumă...
- ...nu mai zi mai departe, nu vreau să vă ştiu amănuntele intime, ok, dă acia melodia.

Am lucrat toată ziua, şi asta a ieşit.
Mă chinuiam să mă abţin, să reuşesc să nu explodez, să n-o arunc subit pe ghimpoaică pe geam cu laktoku' meu cu tok.
Mă mir şi acum cât de entuziastă şi răbdătoare a stat Roza cu ochii pe mine. M-a asediat în continuu cu sugestii şi distorsiuni. Tocmai în momentele mele de creaţie, când mă păcăleam că mă simt inspirat, mă demasca şi abătea fluxul spre figurile ei fixe, dintre care Rasputin m-a descalificat complet...
Deşi în sinea mea ştiu că a ieşit un delir erotico-istoric de toată minunea, văzând graba cu care mi-a luat stick-ul şi a dispărut, mă consolez că poate le-o fi util la ceva.
Dar piesa are ceva cârlig urechelnic.
Spinul face progrese!

Belay thy colors, Mr. Rainbow!

https://www.youtube.com/watch?v=lnUxQU9j9DA

Mă sufoc nu de căldura de afară, cât de îngustimea unor minţi prealuminate, care văd doar decădere şi pericol în jurul lor! Aş lua un taxi, până acolo unde nu se mai aud vocile panicate creştineşte de soarta României!

So, today I suddenly decided to switch to some in-between-language, hoping that my statements will become understood in a largissimo contexto.
My friend, the Spin, asked me last night not to worry about all that cyberbullying referring to nationalist issues, and to do something really challenging: with no money, as it's life, together with a good long-time-no-see fella, we have to go busking to some seaside places, studying the impact of our performances to tourists.
Also, the historical environments we will pass through and the philosophical heritage of people we will meet, for sure will revive my deep thinking over next winter.
Details when we come back.

Burdihan und Bubanbarba

Noaptea asta a trecut Spinul pe lângă somnul meu adânc. Când m-am trezit, am văzut că mi-a lăsat pe etajeră un text.

Au fost odată ca niciodată sau ca întotdeauna doi conducători de popoare foarte diferite unul de altul, dar învecinate unul cu altul. În esenţă, traiul celor două popoare nu se deosebea prea mult: agricultură la sat, industrie la oraş, cultură în cărţi necitite, internet şi noi conexiuni pentru tinerii şi tinerele din blocuri, mâncare sintetică pentru toată lumea, etc.

Burdihan, om dintr-o bucată şi lider al poporului său, care popor se mândrea în faţa istoriei cu inventarea poftei sănătoase de mâncare nesănătoasă şi a ignoranţei stomacului plin, a decis, printr-o hotărâre de moment şi irevocabilă, că monismul trebuie impus în orice aspect al existenţei, ca garanţie a unităţii şi perpetuării neamului. Astfel orice dualism a fost scos printr-o lungă bulă organică şi sonoră, în afara legii. Firile bipolare, apaticii şi mofturoşii din punct de vedere gastronomic, cei care aveau dubii, ezitări şi angoase existenţiale, au început să plece. Unii au fost ajutaţi să se decidă, restul fiind expatriaţi. 
Aşa s-a instaurat pur şi simplu ordinea, turiştii fiind în sfârşit atraşi de faimoasele sărbători câmpeneşti şi atmosfera bucolică din ţara lui Burdihan, de paradisul acesta de negăsit altundeva pe Pământ.

În schimb, imperiul lui Bubanbarba era format din două teritorii cu populaţii complementare. Unii produceau cai, ceilalţi căruţe. Unii duceau, ceilalţi aduceau. Unii au compus începutul imnului naţional, ceilalţi continuarea - iar desigur Bubanbarba cele două variante de final, fiind privilegiul său excepţional. Imperiul lui Bubanbarba era prea învecinat cu ţara lui Burdihan şi din păcate era organizat pe total alte principii filosofice. Dualismul funciar şi teritorial se răsfrângea în însuşi numele conducătorului, care de curând decretase imperativul amestecului demografic. Adică, în orice judeţ din cele două teritorii ale imperiului, bubanii şi barbii trebuiau să fie distribuiţi perfect omogen, dar să îşi păstreze identitatea comunitară originară. 
Într-o dimineaţă Bubanbarba a visat cum imperiul său se cristalizează într-o formă amorfă, bubanii şi barbii definindu-şi noi elemente culturale comune şi fraternizând într-o unică naţiune, cu alt nume. Bubanbarba s-a trezit din coşmar, întrebându-se oare ce nume scanda în vis poporul său răzvrătit. Astfel, de frică a ajuns să dea decretul amestecului demografic. 
Populaţia nu prea avea chef de strămutat acareturi, şi unii chiar au scris pe blogurile lor erezii mici şi mărunte: de fapt cele două popoare ale imperiului lui Bubanbarba sunt identice, şi diferenţele nu sunt decât provocări ale vieţii pentru aflarea adevăratei esenţe umane. Unii au declarat în ziarele de scandal că preferă să îşi preschimbe la primărie B-itatea (din bubani să devină barbi, sau viceversa) decât să-şi abandoneze bunicii pe paturile de moarte. 
Bubanbarba stătea de câteva zile şi se scărpina după urechi, aşteptând cu nerăbdare ca Trupele de Lămurire a Poporului (TLP-iştii) să intre în acţiune. Dar consilierul de servicii inteligente, astroinginerul Galant Pedant, a venit în ultima clipă cu o soluţie documentată pe mare grabă şi în şi mai mare secret: toţi cei care se vor împotrivi planului de dualizare perfectă a patriei, să fie trimişi în vecini, în ţara lui Burdihan. 
Ca turişti, pentru început.

             

Aici se opreşte textul?
Păi şi ce s-a mai întâmplat după, Spinule??
Am completat eu, în gând:
...şi au trăit până la adânci bătrâneţi!

Moş Pink Ciacra Santana

S-a îndrăgostit Spinul! Nu-l credeam capabil de un asemenea gest, mai ales că şi-a ales tipul cel mai nasol de dragoste, cea neîmpărtăşită.

Nu ştiu ce i-a făcut respectiva buruiană de l-a vrăjit, dar de când a intrat pe geam, Spinul stă şi pândeşte după uşă. 

- Spine, nu cred că va veni prea curând nimeni la mine, şi cu atât mai puţin probabil muza ta dragă.

- Lasă dumele băiete, că ştiu eu cum e cu dragostea. Aseară am stabilit cu trandafiroaica mea să ne vedem aici, ca s-o cunoşti şi tu. Doar că am uitat să-i spun unde locuieşti!

- Păi nici eu nu prea ştiu sigur, darmite trandafiroaica ta. Nu cumva e o buruiană, şi te-a orbit dragostea?

- Neah. O să-mi detecteze noul meu parfum şi va veni.

- Te dai cu lavandă, Spinule?

- Nu, aia e pentru ciulinii de rând. Am făcut rost de câteva picături de roua-rabarbărului, şi sunt foarte mulţumit de efectul lor asupra Rozei.

- Roza o cheamă? Cât de previzibil. Şi cum v-aţi cunoscut? E serioasă treaba?

- Zilele trecute am fost la un picnic pe Mamut cu 2 bouri-musafiri, şi acolo într-o tufă de trandafir sălbatic am zărit-o prima dată pe draga mea dragă. A fost de acord să o rup de rudele ei, păşind voioasă pe calea domesticirii alături de mine. Apoi totul a venit de la sine.

- Păi şi atunci de ce suferi aşa? Ce nu merge?

- Ei, băiete, nu e aşa de simplu. Roza are toanele ei, pe care nu mă încumet să le pătrund. Dar simt că are un ibovnic în cap, un trandafiraş nomad, frumos-mirositor şi mai tânăr ca mine. De aia s-a rupt de tufa ei, şi s-a folosit de mine...

- Ţţţţ....atunci de ce te mai complici? Las-o.

- Aş fi lăsat-o dacă puteam trăi fără ea, dar sunt dispus să accept orice, numai să fim alături la toate cele ale vieţii.

- Şi de ce pândeşti aşa, după uşă? 

- Ca să fiu atent când intră, să o leg repede cu funia asta.

- Hm, aşa obiceiuri barbare aveţi voi în lumea voastră, Spinule? Oamenii s-au mai civilizat.

- Da? N-aş zice. Fii atent. Deschide-ţi laptopul şi fă repede un remix, ca să o impresionez şi la nivel auditiv, nu doar olfactiv. În plus, după ce o să vadă că am legat-o de mine, va plânge foarte convingător, să nu o asculţi sub nicio formă, ne-am înţeles? Ia caută rapid piesa aia, Espinado de Santana, şi remixeaz-o.

- Cum, în ce stil?

- O să îţi zic eu imediat.

Mă pufnea râsul din cauza situaţiei, dar m-am decis să intru în jocul Spinului, aşa că până el a mai pândit degeaba uşa, am trântit un clip, distractiv numai cu condiţia să nu suferi din dragoste. 

Femeia mă omoară, are inima spinoasă.

Maică încerc să uit, dar Sufletul nu-mi dă nici un motiv.

Cu inima zdrobită, rănit şi abandonat.

Vezi, vezi, dar nu ştii...

Spune-mi iubirea mea, cât de mult iubesc? 

Şi de ce nu pleacă durerea? Inima mea...(deprimat) 

Rănit şi abandonat, să vedem, să vedem, ştim...  

Spune-mi, dragostea mea, cât de mult iubesc? 

Şi durerea, rămâne pentru noi?

(Refren:) Ah, ah, ah, inimă cu spini.

             Ah, ah, ah, ce mă doare dragostea.

Doare, doare inima, atunci când Unul este bine livrat.

Dar nu uitaţi că într-o zi şi femeile vor spune,

"Ay, ay, ay, ce doare dragostea."

Cât de dureroasă-i uitarea, mă doare inima,

Cum doare să fii în viaţă.

În afara ei, şi fără tine, dragoste!  

Cum doare fiind-viul.  

Fără tine lângă mine, dragostea mea....

Spinul era cu ochii în lacrimi. Nu se aştepta să-i livrez un remake şi o traducere din spaniolă, bonus. Ca să ştie ce să-i zică la roză, pe româneşte.

Mi-am citit pe furiş mailul, şi deja traducătorii virtuali mi-au confirmat bănuielile: Spinul avea 99% şanse să o cucerească definitiv pe trandafiroaică cu acest cântec emoţionant, dar ca să funcţioneze, trebuia să le trimit un feedback absolut secret, în timp real. Şi Spinul era cu urechile pe mine. Dau copy-paste aici provizoriu, sper să nu uit să şterg după ce se va fi terminând tărăboiul cu dragostele Spinului. 

        

Anulaţi modificările? Alpha-Omega.
Este această traducere mai bună decât originalul? Dacă da, trimiteţi-ne un rezumat cu efectele traducerii.
Vă mulţumim pentru trimitere.
Exemplu de utilizare eronată a termenului „espinado”: subit m-a luat un junghi, alaltăieri.
Tradus în mod automat de Google-Dicţionar.

Now, would you mind answering some questions to help improve translation quality?
Google Traducere pentru companii: folosiţi uneltele de mai-sus pentru traducere.
Instrumentul de traducere a site-urilor web: Global Market Finder
Trageţi şi plasaţi aici linkul pentru a traduce pagina web.
Oricum nu vom accepta tipul de fişier pe care îl trageţi acum.
Încercaţi alte tipuri de fişiere.
Nu acceptăm tipul de link pe care insistaţi să îl trageţi.
Încercaţi alte tipuri de linkuri.
Opreşte-ţi traducerea ta instant şi lasă-ne pe noi!
Despre Google Traducere: mobilă, confidenţială.
Trimiteţi odată feedback-ul ăla?  Chiar nu aveţi nevoie de ajutor!??

MSG_GOOGLE_TRANSLATE='Google Traducere';common_translation_tooltip='Traducere frecventă';detect_language='Selectaţi limba', că moare_labeluţu' + încă %1$s';rare_translation_tooltip='Traducere rară; source_language_detected='%1$s - detectată'; uncommon_translation_tooltip='Traducere mai puţin frecventă';url_hyperlink_tooltip='Vizualizează paginile web traduse';
PUBLIC_EVAL_LANGUAGE_PAIRS={};PUBLIC_EVAL_LANGUAGE_PAIRS={"af/en":true,"ar/en":true,"ar/fr":true,"az/en":true,"bg/en":true,"bn/en":true,"bs/en":true,"cs/de":true,"cs/en":true,"de/cs":true,"de/en":true,"de/es":true,"de/pl":true,"de/ru":true,"de/tr":true,"el/en":true,"en/ar":true,"en/az":true,"en/bg":true,"en/bn":true,"en/bs":true,"en/cs":true,"en/de":true,"en/el":true,"en/es":true,"en/et":true,"en/fa":true,"en/fi":true,"en/fr":true,"en/gu":true,"en/hi":true,"en/hr":true,"en/hu":true,"en/hy":true,"en/id":true,"en/it":true,"en/iw":true,"en/ja":true,"en/kn":true,"en/ko":true,"en/la":true,"en/lo":true,"en/lt":true,"en/lv":true,"en/mi":true,"en/mr":true,"en/nl":true,"en/pl":true,"en/pt":true,"en/ro":true,"en/ru":true,"en/sk":true,"en/sq":true,"en/sr":true,"en/sv":true,"en/sw":true,"en/ta":true,"en/te":true,"en/th":true,"en/tl":true,"en/tr":true,"en/uk":true,"en/vi":true,"en/yi":true,"en/zh-CN":true,"en/zh-TW":true,"es/de":true,"es/en":true,"et/en":true,"fa/en":true,"fi/en":true,"fr/ar":true,"fr/en":true,"fr/pl":true,"fr/ru":true,"gu/en":true,"hi/en":true,"hr/en":true,"hu/en":true,"hy/en":true,"id/en":true,"it/en":true,"iw/en":true,"iw/ru":true,"ja/en":true,"kn/en":true,"ko/en":true,"la/en":true,"lo/en":true,"lt/en":true,"lv/en":true,"mi/en":true,"mr/en":true,"ms/en":true,"nl/en":true,"pl/de":true,"pl/en":true,"pl/fr":true,"pt/en":true,"ro/en":true,"ru/de":true,"ru/en":true,"ru/fr":true,"ru/iw":true,"sk/en":true,"sq/en":true,"sr/en":true,"sv/en":true,"sw/en":true,"ta/en":true,"te/en":true,"th/en":true,"tl/en":true,"tr/de":true,"tr/en":true,"uk/en":true,"vi/en":true,"yi/en":true,"zh-CN/en":true,"zh-TW/en":true}

Tăt tăt tăt, îi numa' TRUE!!!
Stând la pândă, Spinul mi-a povestit între timp despre buării Moldovei, cu care a făcut o baie memorabilă în Mureş.
- Ciacrele se umflă organic la scalda în apă curgătoare, şi buării au fost foarte mulţumiţi de echilibrul recâştigat. După ce-am băut cu toţii câteva soiuri de tărie, ei s-au dus în drumul lor. Am înregistrat cu ei câteva imnuri ale singurătăţii, specifice frăţiei pădurelnice de pretutindeni, dintre care îţi recomand unul mai accesibil:

   

După ce m-am uitat la creaţia Spinului, am căzut pe câteva gânduri cu privire la rostul alcoolului şi la destinul celor care nu-i înţeleg puterile. Când mi-am revenit, probabil că trandafiroaica Spinului apăruse şi au plecat amândoi să se giugiulească, sau ceva. Sau poate că Spinul a vrut doar să-mi distragă atenţia, ca să poată pleca fără alte întrebări, dar cu buza umflată din păcate...