Kifa Due

Tocmai am visat că jucam foarte comic într-o piesă tragică.
O bătrână avea început de alţha şi rătăcea prin terminalele unui aeroport. Eu cu o trupă aveam contractat un show la unul dintre standurile unei companii. Nu aveam mare lucru de jucat, mai mult figurant. Ţineam lejer un steag să nu cadă. Însă partenerii mei de spectacol asudau şi plângeau cu toţii - pe bune, sau chiar foarte pe bune.
Bătrâna, mă nimereşte pe mine dintre toţi:
- Tinere, cum ajung la Domnul Rumbumbu?
- Doamnă, nu  vedeţ că nu pot vorbi, nu ştiu.
- Cum? Zi mai clar.
- Nu pot vorbi...
Reuşisem, cu greu, să-mi stăpânesc râsul: vroia să ajungă la Rumburak? Revin atent în piesă. Nu era stilul ăsta pe val, interactivă. Dar publicul comenta de zor, nu se aşteptau să vadă teatru în aeroport decât la wizzair la bagaje.
Bătrâna se uită la noi încă vreo câteva clipe, cu privirea senină.
Dintre toţi, mă nimereşte cu o total nouă exactitate, dar şi o mică improvizaţie pe la sfârşit:
- Tinere, cum ajung la Domnul Rubumbumb?

O întrebare care a dezlănţuit dezastrul. Am început să râd atât de sănătos, că subit am distrus tot spectacolul. Colegii mei de scenă s-au oprit din plâns şi nu înţelegeau ce-i de râs, dar eu nu puteam opri pe loc cohortele de hohote, ce izbucneau şi-mi emanau instant de undeva din plex. Valurile vesele ale vieţii (vvv) emanau atâta energie ieşindu-mi pe gura cel mai larg deschisă vreodată, încât m-am trezit.

Este o senzaţie tare ciudată să te trezeşti râzând, dar şi mai ciudată e impresia lăsată de recitirea visului scris. Acum că l-am terminat de scris, îmi dau seama că nu era aşa. Veselia a dispărut.
Ieri după-masă însă a apărut Kifa, dornică să ne continuăm lectura.

Eu nu prea aveam ochelarii la minte, şi nici chef de lectură, dar m-am lăsat convins să citesc măcar până la sfârşitul capitolului pe care alalţhăieri am uitat să îl termin, pentru că intrasem în vis direct cu cartea în mână.
M-am pus pe făcut muzica, apoi s-au petrecut cu vocile din vis câteva lucruri puţin mai stranii, printre care şi unele neplăceri cu unele texte citite acolo. Kifa era totuşi foarte încântată.
M-am resemnat să mai înţeleg ceva, cu gândul că deja a venit toamna şi trebuie să nu mai las uşa sufletului deschisă.