Kifa

Mi-a intrat o pisică neagră în casă. S-a strecurat lângă mine, toarce pe pieliţa sufletului meu ca-ntr-un minihamac. Habar nu am de unde apare. Cică ar fi mai deosebită. I-am zis Kifa. Na Kifa, tu mâţă, zgârii?
Se poartă ca o aristocrată, nu vorbeşte. Zilnic, în jur de 4 după-masa se înfiinţează la mine în poală.
Acum citim amândoi Bachelard, o lectură care are darul să mă liniştească mai mult de-o grămadă:
...va trebui să mă duc eu însumi în pădurea din apropiere, să cioplesc un copac, să ard cărămizile pentru ziduri, să sap pivniţa, să împletesc paiele pentru acoperiş, să fac eu însumi scăunelul de lemn cu trei picioare. Trepiedele sfidează geometria: sunt mereu în echilibru. Ele sunt un sprijin trainic pentru un filosof care-şi acordă dreptul de a visa.

Ce pana mea e aşa de greu să faci o casă?
Unii oameni nu se mişcă deloc din sinea lor toată viaţa.
Alţii se iau şi se duc din ei înşişi zilnic.
Eu până mâine trebuie să ajung departe, pe marginea Unghiei Cosmice, să mă spăl cu eter carpatic, ca să pot pleca de aici poimâine cu avionul în viteza a 8-a transgnostică.
Şi parcă de-a naibii, s-a strangulat prezentul, clipele stau toate buluc în viitorul apropiat, care devine tot mai îndepărtat. Secundele mai norocoase, trec pe scutere Vespa tot câte una la 2 minute.
Clipesc scurt, am scutece la ochi. Melcii-şi închiriază casele pe sub mustaţa mea.
Tre să mă şi rad. Am cumpărat un aparat de ras cu 3 lei şi lame jilet cu 3,5 lei.
Ce prostie să te razi. Bărbaţii fac tot felul de prostii din cauza.
Hai recunoaşte, ai completat involuntar cuvântul lipsă.
Dar nu e corect, Spinule, mi-ai intrat în cap? Ieşi de acolo. Ar fi timpul să nu mai foloseşti atât de des italicele, că-şi pierd farmecul. Nu mă folosesc de italience, nu te aud prea clar. Ieşi te rog afară din mintea mea! Fac ce vreau.

 În clipa următoare am pus poza asta, cu care nu aveam nici cea mai vagă legătură.
Am înţeles că Spinul poate face ce vrea. Ai înţeles pe dreq. Încerc să mă gândesc la ceva. La ce. Taci. La nimic. La femei. Numa la femei îţi stă capul. Nu-i adevărat. Ce faină-i Kifa. Du-te şi linge-o pe coada aia stufoasă. Taci. Nu pot să cred că nu pot şterge ce-a apărut până aici, totul scris de mâna mea. Dar nu eu scrii. Nu eUScriu măăă, nu mă mai greşi. i:
- Păi vezi dacă esşşşti pruost? Tu crezi că scrii, dar în fapt tastezi. Aia cu scrisul e altcumfel, n-ai tu habar.
- Spinule ce ţi s-a întâmplat? Ai căpiat?
- Dar tu? Hehehehe, miau-miau-miorlau-breslau. Uite, îţi dau un citat: mi-a intrat o pisică neagră în casă.
- Te pomeni că acum vrei să mă sperii.

La care Kifa a sărit din poalele mele, pesemne deranjată de fluxul de idei.
Cum a plecat, degetele mi s-au oprit aici.
Nu recitesc, e o plăcere să nu fac asta.
Aştept până mâine după-masă.