Citeam azi-noapte o revistă din 1972. După anii '90 a apărut şi la noi franciza. Dacă vă amintiţi de doamnele alea de băteau la uşă cu revista Treziţi-vă! atunci veţi înţelege deliciul meu nocturn. Ei bine, aici se zice (şi în general martorii lu' Ehova cred asta) că Adam s-a născut în anul 4026 î-e-n.
Deci acum în 2013 am fi cam la trei sferturi distanţă de începutul omenirii, şi presupunând că în 4026 e.n. va fi sfârşitul lumii. De ce am presupune asta? De dragul simetriei, care cu drag ne conduce pe toţi.
Nu am dormit mai deloc noaptea asta, şi spre dimineaţă am dat pe net de un alt articol foarte interesant.
Dar Spinoiul, înnebunit de fericire că a dat de urma mea, m-a anunţat că vegetaţia din Pădurea sa va atinge curând un prag demografic semnificativ, el având consemnaţi pe catastiful clienţilor de la Netul Trandafirilor aproximativ 4026 de boscheţoi superculţi şi tufeline cititoare în dodii.
Mi-a întrerupt lectura cu neruşinare, obligându-mă să privesc prin ochii lui ultimul său video, în care am luat parte fără voie (unul dintre tabieturile mele devenind astfel vizibile).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu