Ciuralia Virgula

Seriozitatea de pe gămălia Spinului depăşea limita superioară a vitezei mele medii de a-mi tasta unele dintre gânduri (celelalte merg oricum în paralel, ignorând situaţia). De vreo 5 minute ne privim intens, ca nişte superstaruri de thriller.
- Beat it, Spinule! Izbucnisem deja în râs, mereu câştiga el.
- Ce făceai, de râzi aşa tâmp la mine de 5 minute?
 
Făceam nişte calcule şi subit m-am gândit că poate aşa subit nu altcumva te poţi decide asupra problemei propriu-zise de exemplu nu neapărat în jurul nostru cât în orice suflet viu acolo coexistă mereu noi tipuri de numere:
0,1212,5

sau
78,14,111
etc.
De unde vine supremaţia virgulei unice în matematică?
Din meta-infinitul generat de noile tipologii ale numărului, unde înţelesul intuitiv se poate pierde foarte uşor; dar el continuă să existe, fiind disponibil oricând pentru explicitare.
Înainte de venirea Spinului îmi propusesem de nixamamorul plictului să calculez exact un anume moment cosmic (1:07'27") dar când m-am întâlnit cu ideea sumbră a rezultatului prezentat, livrată direct şi gingaş inimii mele de cingakuc semidiurn, am cugetat că semnificaţia numărului 3,33,33 poate are ceva rol de a ne face să râdem cu noi înşine tot mai des ce ţi-e şi cu viaţa asta restul fiind capcane iluzorii înşelăTătoare. Bineînţeles, ştiam deja că cei care trec de trei ori din greşeală peste reg(gae)ula lui Tă, cu greu se scot pe înţeles vor umbla pe vecie de la înşelătănoare până la înşelătăroane, fără să înţeleagă de ce.

- Băiete, tu chiar te gândeşti la ceva bizar.
- Fac matematică, Spinule, stai lejer. Nu ştii cumva cum îi zicea la piesa aia, ciuralia ciuraliaaaa...
- Mai bine te-ai culcaaaaa...

Am decis să îl ascult. Mă opresc deocamdată, că mi-a venit ideea unui rar deliciu.
Voi mânca pe întuneric un măr înainte de somn.