- E un mash-up down-tempo pe care Spinul vrea să îl difuzeze în fiecare noapte la sfârşitul emisiunii sale.
Ştii că mai nou are un program regulat, la Radio-Netul-Trandafirilor? Toată pădurea stă cu frunzele ciulite înainte de trezirea oamenilor.
- A da, ştiam că are ceva preocupări artistice, a mai trecut pe la mine, disperat să-l ajut cu tot felul de chestii...
- Păi am înţeles că poţi găsi repede o idee de clip pentru mash-up-ul ăsta, şi eventual să faci şi montajul...
- Hmm, nu ştiu, sunt cam ocupat.
- Cu ce mama zmeului ăi fi fiind tu ocupat băiete?
Am adulmecat imediat stilul Spinului de a te convinge. Nu sunt eu mare detectiv, dar se ştie că în viaţa de cuplu e firesc să ajungi treptat să gândeşti şi să vorbeşti la fel. I-am răspuns cinic:
- De exemplu, trebuie să calculez viitorul apropiat al omenirii, azi-noapte a fost o zi mare.
- Ete na. Vrei să şi râd? Uite, dacă nu te laşi convins, atunci îţi mărturisesc: de fapt videoclipul pe care ţi-l comand ar fi un cadou de la mine pentru Spin. Aniversăm câteva săptămâni de trai paşnic şi vreau să-i fac o mică surpriză. Ştii cât de mult se crede el un lup de stepă neînţeles...Îţi voi rămâne veşnic îndatorată dacă mă vei ajuta! Trebuie neapărat să-l fac să înţeleagă odată că, măcar eu, îl înţeleg.
- Ştiu că Spinul se crede deşteptul pământului, trebuie că ai o viaţă grea cu el.
- A, stai să vezi când vine la mine după o zi de cârciumă...
- ...nu mai zi mai departe, nu vreau să vă ştiu amănuntele intime, ok, dă acia melodia.
Am lucrat toată ziua, şi asta a ieşit.
Mă chinuiam să mă abţin, să reuşesc să nu explodez, să n-o arunc subit pe ghimpoaică pe geam cu laktoku' meu cu tok.
Mă mir şi acum cât de entuziastă şi răbdătoare a stat Roza cu ochii pe mine. M-a asediat în continuu cu sugestii şi distorsiuni. Tocmai în momentele mele de creaţie, când mă păcăleam că mă simt inspirat, mă demasca şi abătea fluxul spre figurile ei fixe, dintre care Rasputin m-a descalificat complet...
Deşi în sinea mea ştiu că a ieşit un delir erotico-istoric de toată minunea, văzând graba cu care mi-a luat stick-ul şi a dispărut, mă consolez că poate le-o fi util la ceva.
Dar piesa are ceva cârlig urechelnic.
Spinul face progrese!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu