duminică, 16 martie 2014

Graficîinoglu

- Băi ce treabă faină au făcut ăştia cu poluarea! m'a interpelat Spinul din buzunare. Se juca de-a na-ţi ascunderea şi 123 dă-te de perete nu stai cu mine.
- Cred că le-a ajuns praful la os de au luat aşa o măsură, i-am răspuns calculat cum numai dimineaţa la discuţiile cu el pot fi.
- Am auzit că mâine vrei să filmezi la defansă exact pe luna plină.

M-a surprins Spinul cu deducţia asta în timp real. Nu avea de unde să ştie, din moment ce abia înainte pe drum mi-a venit ideea, privind îndelung cât de aproape plinuţă era Femeia de pe cer.




- Nu, o să merg la amiază, să apuc să-l urc până la ora 18:08:27, Ţepelineagule dragă. Dacă reuşesc asta mă declar mulţumit.
- Deci ce părere ai de faza cu gratuitatea la metro, te-a coafat puţin, hai recunoaşte băete.
- Păi cine a zis că nu mi-a convenit să mă dau de zor? De ieri, umblu de colo-ncoa, cu privirea de câmpie mai atentă ca hoitaru' lu' Simion. Mai ales când zboară metroul singur printre case din universuri paralele cu geamuri incredibil de mari, de Î(a)mi Î(b)ncurcă Î(c)nsăşi socotelile zborului Î(d)nsuşi.
- Ce zici acolo tu?
- Armonia subtilă a celui de-al 6-lea Î(e) Î(f)mi va interzice de acum să mai continui. Ai aici puşi-nainte pe cei 6 şi iaca ultimul e acesta, cel din ÎNCĂ.
- Ai strecurat unul prin procedeul cratima lu' Dinnainte.
- Pe dintele tău că da! Interesantă discuţie. Deşi mi se pare tardivă ştiinţa deplină a gramaticii, e ok măsura lor şi în toate. Deşi pe stradă cred că am sesizat o diferenţă în trafic, nu cred că e rentabilă pe termen lung, adică dacă repetă figura. Am citit că au mai fost dezonări de navigo în 2013.
- Copile culcă-te că mă oboseşti.
- Abia începea poezia şi m-ai şi expediat. Nu-i bârlogu ce'i carlinga, haida hinta perna-i blogu'.
L-am luat cât am putut de tandru şi l-am pus în aşternutul lu moaşă-sa pe gheaţă.
Aşadar îmi pot visa continuarea, cu Kantemiroglu în î mîjor.



Un comentariu:

  1. UPDATE: ŞTIU CĂ FERICIREA NU TE LASĂ SĂ DORMI, DAR CULCĂ-TE! (YES, THE SPIN, DAFUQ!)

    RăspundețiȘtergere