miercuri, 24 aprilie 2013

Dolceamaro far tuttiniente

..A venit Spinul pe la mine, "la o cafă". Eu azi am multă treabă, dar el are chef de poveşti.
Deocamdată ascultăm radio.

- Ei băiete, iată că ţi-ai trăit jumătate din speranţa de viaţă oficial recunoscută.
- Mda, mâine fac 35 de anişori, dar cu speranţa de...
- Hai să bem o sticlă de votcă prin Cetate! E un soare afară...
- Spinule, şezi blând, că nu am timp de balamuc.

Bogdan Ghiu tocmai ne spune deştept din  radio. Unul Andrei Pănoiu, a scos în 2011 o carte despre evoluţia oraşului Bucureşti. Interesant, interesant...
Ascultăm atenţi. În doar 3 minute, Ghiu ne dă de gândit pe toată ziua. Temele urbanizării capitalei, niciodată duse până la capăt. Străzile întortocheate, spiritul oarecum anarhic al micului Paris, confluenţa magică a topos-ului, toate astea au ţinut laolaltă aşezarea lui Bucur, punctul suprem de adunătură al românilor. Asta chiar dacă unii, inculţi şi aşa mai departe, au dorit în răstimpuri să mute capitala.
 Azi Balabaşa a început dimineaţa crosovă evocând dorinţa ei de plimbare veşnică prin Cişmigiu.
Îmi amintesc complice centrul vechi, cu un sentiment de bucureştenie.
Exact acum trei ani, după rokolectiv, hălăduiam  pe străzi dimineaţa prin Bucureşti, infuzat de istorie inefabilă şi alcoologoreic...
Anul ăsta în Lipscani, de Ziua Mondială a Cărţii, bucureştenii s-au îmbulzit să vadă un happening: o stradă pavată cu 3500 de cărţi, la lumina felinarelor. După 5 minute, adio instalaţie, nu mai era fărâmă de carte.  S-a făcut greşeala să se anunţe că se va oferi ceva gratis (fie şi cărţi, ce contează că nu vor fi citite, sunt gratis!), şi bineînţeles că s-au călcat în picioare încă înainte de tăierea pamblicii.
Mă întreb ce cărţi au folosit. Titluri de alea nasoale, de zac în anticariate? Sau nu mai bine Pleşu?
(aş călca şi eu puţin pe câţiva mari autori, aşa numa' dă curios: să mă plimb pe cărţi, uitându-mă pe terase după falafel şi gagici)
Spinul mă readuce în faţa cafelei.
- Văd că nu prea ai chef de vorbă. Ce tot moşmondeşti în ţeastă?
- A, nimic, doar amintiri.
- Cum adică doar amintiri? Băiete, bagă de seamă: de acum încolo amintirile vor da sensul primar al traiului.
- Ete na, doar nu am 70 de ani, Spinule! Auăleu, sper din suflet să-mi trăiesc jumătatea astalaltă de viaţă nu doar amintindu-mi de prima!

Fără să vreau, mă lansez din nou în labirint.
Elegant, Spinul mă ştie de mare pakman mental, aşadar mă lasă să mai ronţăi câteva gânduri.
Iată recunosc subit, faţă de sine însumi, că nu sper din suflet mai nimic în legătură cu viitorul. Nu visez la mai mult, clipa prezentă îmi bagă destul în traista inimii. De fapt mă joc de-a baba-oarba-şi-uituca cu viaţa: o parte din mine tânjeşte să facă ceva concret-memorabil, să devină proactivă social, iar o altă parte numa' ar sta deoparte. Ăştia-s polii oricui, cu toţii oscilăm între propriul bine şi rău. Deşi micile decizii fac oamenii mari, nu mă pot aduna într-un singur eu...   
La urma urmei, ce-i aşa rău în a sta să-ţi aminteşti? Mă refer a sta non-stop, ca activitate exclusivă.

"- Care este ocupaţia dumneavoastră?
- Amintitor-de-sine-cioplitor. 
- Un fel de liber-cugetător?
- Nu, mai degrabă un fost târziu-trezitor."

De exemplu azi din cauza vizitei neanunţate a Spinului, am uitat să cioplesc la amintiri.

..."really"?

De vreo 2 ani probez peniţe, cu gând să scriu cu S mare.
Poate ar fi timpul să îmi găsesc o temă serioasă. Să mă găsească, sper. Sper sper, dar nu ştiu ce sper.
Pakman merge mai departe...Spinul a terminat cafeaua, şi mă priveşte dezaprobator.

- Măi omule, tu eşti departe de tot! Hai să te optimizez cu o dumă: cică Prigoană a lăsat-o pe Bahmu pentru că nu mai suporta mâncare draicucăr. Hehehehe, e bună, nu?
- Alo Spineştiu', eu am treburi de făcut! Îmi trebe neapărat câteva versuri pentru o melodie, de 15 ani le aştept, şi azi parcă le-am adulmecat. Te superi dacă te las singur prin bucătărie?
- Nu cumva vrei să îţi spăl şi vasele? Spinul privea zeflemitor spre tigaia ce mă aştepta în chiuvetă
- N-ar fi rău. Nu am timp, şi mai ales chiar nu vreau să mă ud acum.
- Bine, consideră gestul ăsta drept un cadou excepţional. Nu aşa tratezi un musafir de vază, dar să trecem peste.
L-am lăsat fluierând - ştiu că Spinului îi place să spele vase - şi m-am pus la masă cu pixul meu favorit în mână. Dinăuntru năvălesc cuvinte, barajul s-a spart în sfârşit, şandramaua sensului lor e la vale demult, scriu repede, fără să pot cuprinde şuvoiul cuvintelor, scriu ce s-a întâmplat, îmi amintesc că nu sunt versuri, îmi trebuie neapărat versuri, oare cât e ceasul, şi ce zi o fi, nu contează, să nu scap fluxul ăsta, poate prind azi vreo frază mai acătării aha sigur erau locuitori în satul din vale şi habar-n-au că vine viitura vine trebuie să-i sun să-i anunţ că de 15 ani am aşteptat clipa asta deşi poate au mai fost clipe dar le-am uitat acum e sentimentul ăsta năvalnic când iată s-au eliberat cuvintele în sfârşit ah să nu rup peniţa asta că e ultima...
- Ce faci băiete, dormi? La ce visezi?
Spinul mă zgâlţâia de zor.
- Aaah, nu, de ce nu mă laşi să scriu în linişte? Du-te şi lasă-mă că aveam un moment de inspiraţie!
- Asta numeşti tu inspiraţie, băi figură? Dormeai cu ochii deschişi. Ia scuteşte-mă de lenea ta, cu mine nu-ţi merge. Nu văd nimic scris, coala e imaculată.
- Mă gândeam înainte de a scrie, Spinule. Tu nu aşa faci?
- Nu. Ţi-am gătit ceva, mai bine ai mânca şi am da o tură prin oraş. Încă e soare.
- Chiar nu pot, crede-mă. Primăvara e periculoasă pentru mine, e plin de viruşi.
- Tu chiar nu vrei să ieşi la lumină. Ai grijă că te pot scoate şi cu forţa, dacă mă enervezi.
- Uite. Mă aştepţi până trec pe curat ce am de scris, şi mergem să ne îmbătăm. Bine aşa?
- Nu. Am spus că vreau să bem o sticlă de votcă împreună, nu să ne îmbătăm. Executaa...rea!
- Aah, am înţeles. Să trăiţi!

Aşadar m-am grăbit să scriu ceea ce aţi citit până aici, dar simt că esenţialul mi-a scăpat, ca o lostriţă.
Acum voi gusta puţin din ce mi-a gătit Spinul. Cu stomacul gol sigur nu fac faţă plimbării cu el.
    


Draicucăru' ăsta nu e rău deloc. Pus în balanţă cu inutil de istovitoarea mea vânătoare în stepa necuvintelor,  se pare că hedonistul din mine preferă - fără jenă - savoarea nărilor. După ce am mâncat, mi-a venit în minte un refren încă necunoscut dintr-un celebru film, de pe vremea lu' Gianni Morandi

Tanasikaaaaa, 
la maestra di cucina 
a secco è fieraaaa... 
    
E mi nutreeee, 
la Domenica di Sole
sorridenteeee...



sâmbătă, 6 aprilie 2013

Cronica unei Respiraţii


Îmi aminteam destul de vag că i-am promis cândva Spinului o cronică de festival, pentru Păduranii lui, dar când a apărut azi cu 2 litri de vin de bordei ascuns, mi-am amintit imediat.


N-am apucat să mă bucur şi eu ca omu' de privelişte, că Spinul mi-a şi luat sticla din mână, reproşându-mi că de ce am întârziat atâtea zile. 
Într-adevăr, de marţi am cam dormitat pe mine zi noapte, chiar şi în baruri. Experienţa festivalului mi-a secat toate energiile. În sensul bun, ca atunci când dai tot ce poţi şi ştii că ai făcut o faptă bună, dar nu mai ai energie pentru o nouă faptă bună. Cu privirea pe sticla de vin rubiniu, am scos repede de după pat foile mele pătate de cafea, docomentele preţioase, scrise în răgazul dintre treburi, pe fugă, printre picături, direct de la faţa locului unde mă aflam. Ca un adevărat reporter.


I le-am dat Spinului, cu condiţia să bem vin dacă-i convin.
A început să citească cu voce tare cu un ton sceptic, făcându-mă cu bună ştiinţă să mă simt aiurea, ca să îmi demonstreze că nu merit cinstea lui, başca vinoasa .
    

FESTIVAL: 25 de ore de teatru non-stop - Sibiu 30-31 martie 2013
(barometrul intern al unui participant - cronică pentru Pădurani)

30 martie

20.10 vis-a-vis de Thalia
Emigreişăn Drim. Am dat o geană, am tras cu urechea. Ies încărcat cu energie pozitivă. Râd singur prin parc. Nu ştiu de ce. Ba da, simt în stomac emoţia pură, un bine pe cale să strige ca un nou-născut; dar nu trebuie să înţeleg. Nu caut corola. 
Estimez cât o să stau treaz. Până mâine, adică 29 de ore. Piese de teatru în continuu. De apuc să văd măcar jumătate din ele, aş fi mulţumit. Mă uit pe program, vreau neapărat să prind loc la Dragonul de aur la sala Cavas. Cu certitudine mâine la Omul-pernă II voi dormi 2 ore, ca să fiu fresh la Lipicioşii

23.55 Atrium
Ce zboară timpul!
Nu am prins loc la Dragonul de aur. Săli foarte pline, la Sibiu oamenii devorează efectiv teatru. Am cedat locul meu unei studente. Mergea rar la teatru, se vedea că e inhibată de aerul impregnat cu vrajă. Mi-a zâmbit recunoscătoare. Am ieşit din sală împăcat.


                          Dragonul începe fără mine, dar sunt împăcat cu mine, ceea ce e bine... 

Apoi m-am plimbat singur, ca să inspir oameni şi să expir idei. Respir atent.
Am grăbit pasul ca să ajung din timp aici. Pe centru, toţi oamenii mi s-au părut festivi. Solidari cu primăvara. 
Mintea a început să mi se rostogolească într-o amplă respiraţie.
Câte salturi, câte încercări am la dispoziţie?
A, mulţumesc, totuşi prefer să rămân în prag. Pragurile mele. 
Nu am timp să văd piesele, dar le simt cum se desfăşoară. Plămânii îmi cresc, oooh, să vină primăvara, întru inimă şi gând bun.

31 martie

01.03 Atrium
Trebuie să trimit oamenii la Kulturcafe Sigi dacă nu mai încap la Atrium. Noaptea asta, pe lângă activitatea continuă de dispecerat, de la 1 la 9 voi fi Gardianul Lejer al Lounge-ului. 



Spinul nu a apărut, deşi i-am agăţat harta în cuiul potrivnic stâlpului tocmit de el. Ar fi bine să nu apară, să-mi fac treaba în linişte. 
Oare cheia unde-i?
Închide puţin valva secundă a propriului atrium atunci când respiri. Atunci eşti.
Cronica Spinului merge mai departe.

01.23
Aud o muzică, undeva departe. Toţi voluntarii se plimbă involuntar prin lounge.
O să am mult de lucru ca să menţin liniştea absolută.

01.39
Zorba: Începem?
Ghinea: Da, puteţi începe.

01.49
Îmi iau libertatea Spine să stau pe jos, acia la Atrium pe covor laungi. Zorba va începe să danseze, dar nu-l voi putea decât asculta.
- Ce covor comod uai covorul ăsta (aud vocea amplă a Oanei, păşind).
- Da. (ce tare pocăne uşa aia). Adu-mi 2 sendvişuri din bucătărie, vezi ieşi încet prin spate, în curte. Două, da.
- E încuiată. Hahaha. (râs ţinut cu greu)
- Hai numa hai. (mustrare sonoră din brăţări)

02.01

Piesa începe, ascult atent.


"Cumpără-mi nişte peşti afumaţi, nişte vin..."

Am dansat pe hol mediteraneeneşte ca un peşte, da' puţin. Se râde la piesă. Aştept muzica. Scriu pe perete, pe covor, condensez tot. Mă gândesc, apoi ştiu sigur chiar cu puţin înainte să se întâmple. Ce minune scrisul!


"Sacrificaşi locul mătăluţă pă mine?" - de unde a mai venit şi replica asta? 
E bine.
Aud alte replici, explodând cu rost. Rost doar pentru cei de acolo, cei care urmează jocul actorilor.
Eu veghez imprevizibilul sonor - oare la ei, pe scenă, se aude cum curge apa de la baie?
Ce ciudată e baia asta, cu uşă subdimensionată. Alisindoverland.
Sunt câinele vostru, până maine sigur. Apoi, mai vedem noi. Aş lua o pauză de ţigară, dar intuiesc că exact atunci se va nimeri zgomot de la Situaţia Neprevăzută. Ies afară să ascult oraşul.


Asta este o piesă în sine. Un moment de străfulgerare. Tremur la gândul că. Nu mai tremur, m-am gândit la altceva.
E ora nopţii când cheflii se miră - pe unde să mai bem?
Aflu de la doi tovarăşei că vis-a-vis a fost concert Dragonu'. Pe lângă cel de aur, uite-l şi pe cel de flou.
Poate totul e deodată în cel puţin două aspecte, în diverse locuri.
Ah, pauzează şi tu flou'...puţin. Mai fin, te rog, nu rupe pixu'.

02.12.
Înapoi în lounge. Un scurt fragment muzical din piesă. Gata, m-am decis. O să vizitez Turcia în mai. Da, domnilor, ştiu că se joacă Zorba, sper că nu aţi bănuit o confuzie. Nu din cauza piesei zic de Turcia, am eu un impuls fără legătură. Să nu confundăm oboseala cu confuzia.
Încă nu.
Oraşul palpită. Noi suntem plămânii lui, îl respirăm.
Exact când unul dintre cei doi actori are o ieşire-intrare-iar ca să-şi ia un târnăcop din culise, o spectatoare vrea şuşu la toaleta Wonderland unde nu se poate intra, că nu se poate trage apa, că va hurui prea tare. Deschid uşa de sticlă a lounge-ului şi-o trimit din priviri la Sigi, e mai silenţioasă soluţia asta. Tre să pândesc când se întoarce, sigur va da buzna firesc pe clanţă.

02.18
S-a întors fata-spectatoare, fireşte c-a intrat mai liniştită la locul ei.
Se aude muzică iar. Cum o fi piesa? Vine căldură pe hol, din cafenea.
Ar trebui să fac un duş, deja transpir ca un cal. Alerg de colo colo, deşi am de supravegheat un spaţiu de doar câţiva metri pătraţi.

02.45
Oana a revenit şi citeşte ce-am scris. Râde. O întreb:
- Respiri?
- Da.

02.49
Călduroşii Mari (Hara & co.) şi-au adus costumele. Se pregătesc dă Carajiale.

02.53
Reapare Oana; curioasă, cu degetul spre întrerupătorul router-ului.
- Stai jos Didi ce eşti!
Afară la ţigară în faţa uşii se plimbă cineva. Oana l-a luat la ochi.
- Ce tot face dubiosu' ăsta?
- E actor.

03.01
Intră un anume Voluntar în lounge, povesteşte cu Marii Călduroşi. E în grafic, tocmai în cuiul hărţii mele. Nu ştia că ştiu că va veni.


Ceva dubioşi-actori prieteni-buni fac gălăgie la mine pe hol pentru că nu s-au văzut demult.
Fute-v-aş cascadele de râs! Dar nu le zic nimic. Mă temperez, niciun job pe lume nu merită să fie luat prea în serios. Îi închid cu tact în anticameră, să poată vorbi cât vor.

03.18
Se aude o melodie din piesă, de-mi rupe sufletul. Să nu uit să-i întreb pe cei din Zorba cine cântă.

03.30 devenit 04.30
Iată ora de vară! Puteţi respira în voie de acum, vremea răcelilor a trecut.
A mea deabia începe. Beau apă adusă de o chelneriţă amabilă.
Respir apă. Teatru fluid.
- Alo?

- Aici dispeceratul. Ce doriţi?

Sunt liniştit. Sunt o turbină. Sunt o turbină în repaus.
Presimt că le voi deveni antipatic acelora care trântesc uşi.
Trebuiesc făcuţi atenţi, nu rău-gânduiţi.
Pauză. Leg 2 viceroaie.

05.34
Hara pândeşte căldura, are o intrare de zile (şi nopţi) mari:
- Lake, lasă-mă să beau!
- Bem de 25 de ore, că s-a dat ceasu'...


A venit femeia de servici care nu ştia că e piesă şi se vrea linişte pe hol. Trânteşte uşile ca şi cum ar fi ale ei. Are dreptul ăsta, doar e la ea la servici, îmi dă de înţeles din priviri să nu o deranjez.
Noroc că dragul şi dubiosul de Hara dă cărbuni la glas, şi publicul e la degetul său mic. Pentru cei care gravitează în jurul lui, universul meu nu există. Se râde din toate atriumurile:
- E lată rău, între Călăraşi şi Giurgiu...

05.58
Mă cam iau somnoasele, că e linişte la laungi; mă distrez din orice:
- S-a furat omul-pernă!
- Eu i-am fost multi-şogor!
- Vine filmuleţu', vine?

06.10
Mă împrietenesc cu ospătarul, aranjăm amândoi ceşti pe hol pentru micul-dejun al turiştilor.
În linişte absolută.

S-a terminat. Căldură? Mare?
Felicit actorii, pentru prima dată în blank, fără să le fi văzut spectacolul.
Dar am auzit reacţia publicului, şi e un motiv suficient.


- Mă duc să mă culc monşer, că nu mai pot. Hara, Puiu', voluntarii, ies cu toţii pe uşă, fără să-i aud.

Nu apuc să mă bucur că sunt singur.
Din senin, răsare un nou fel de zână. Deşi pare reală, ştiu că sunt obosit.
- Ce-i aia, ce scrii acolo? mă întreabă.
- Un cântec. Îl aud în cap de câteva ore. Cred că va suna bine numai lângă podul ăsta de afară. Ai un foc?

Mi-a dat foc, şi până să zic merci a şi dispărut, la fel de repede cum a apărut.

                             F-a-B (cântul în tonalitatea Fa, pentru mine e înalt, şi m-au răguşit viceroaiele...) 

06.35
Am rămas singur. Zânele dimineţii mi se ascund în coada ochilor, zânele cele care în loc să-i îmbie pe rătăciţii nopţii la somn, îi chinuie cu trompetele zorilor.
Aş da o fugă cu taxiul până la lacul lu' Binder. Sau prin Subarini.
Privesc fix, vreo 10 minute, pe braţul cuiva, un ceas FOSSIL. Îl privesc îndelung, ca să nu adorm.
Apoi scriu exact asta, ca să nu adorm.


Ioana mă pune să zic ceva:
- Zi căpşu.
Intră fata de pe afiş. O întreb:
- Amalia, respiri?
- Phuaio, da!

06.47
Apar şi eu, frânt, la vizionarea de film: S-a furat o bombă (Gopo).

06.55
Bătăi de inimă, în film. Termin de mâncat al treilea sendviş. Bătăile inimii mele sunt.

07.19
Caut dodii în gând. Îl aşteptăm cu toţii pe moderatorul momentelor poetice.

07.34
Cafeaaaaaa! Mă simt erou la Atrium, cu 3 imagoi în preajmă, pelerini pribegi de la Cluji în numele teatrului.

07.39
Am vărsat cafeaua. Previzibil dealtfel. Scriu în continuare, sper că o să înţeleg pe urmă.
La finalul filmului, se împart oamenilor bucăţi dintr-o bombă. Oare bombă o fi aia? Sau mai degrabă, de oboseală, nu înţeleg nimic. O să mă uit pe îndelete la film altădată.

07.43 Am primit o narcisă. Şi altă cafea

07.51
I-am făcut cadou Narcisei un moment spontan, o urare pentru toţi cei din jurul ei. Elevii de la Ghibu.
Pe unii i-am trezit înainte în longe; acum aşteaptă Poezia, cu ochii cârpiţi pe trepetele scării.
Atipicii generaţiei lor. Îi privesc, şi mai aprind o ţigară ca să parez valurile de amintiri.
Mă simt acasă, la mine în oraş, împăcat. După ani de zile de.
Abia acum văd ce cadou minunat am făcut.
Visez? Exist?

07.75...07.57...5.77...7.77
Mă tem că ne vom transforma în oameni-pernă cu toţii dacă nu apare moderatorul poeziilor. Poate se vor amalgama toate într-una. Ceva de genul ăsta făceau dadaiştii. Teama dispare, nu-şi are loc în aceste clipe sublime. Mă scufund în căldura amorfă a poeziei ce va să vie, ca stare de graţie.
Rămân consecvent, nu caut să înţeleg. Scriu că scriu.
Mintea mi-e în vacanţă, pana liberă şi sufletul uşor. 

07.59 Bună dimineaţaaa! (Ne salută dom'director, copiii de pe trepte tresar)
08.04: Intră Bogdan: bună dimineaţa, ce facem aici? Nu înţeleg la ce vă uitaţi încolo, pe fereastră.
Hohote generale.
08.10 Intră gogoşile! Mănânc cea mai bună gogoaşă din Univers, şi mă întreb ce-o fi însemnând fuştei de scară.
08.12 Prima strigătură de "sunt cel mai frumos din oraşul acesta!". Bine c-a venit şi Pitiket, fără el dimineaţa asta nu avea farmec.
08.16 Această mioară. Acest poem. Acest Ghiţoc.
08.21 Nu credeam să mă zarzăre. Mistreţul cu Colţii Degeaba.
08.25 Narcisa ne dăruieşte Sentimente din carne de porc. Apele poeziei se tulbură, ne adâncim printre vietăţile nebănuite din noi. Poetul Bota se odihneşte, ne-a dat sms.
08.29 Dada: Ce eşti tu? Nichita-v-aş şi n-am vers.
08.36 Oana: Am fost şi Dumnezeu...
08.39 Pitiket. Nelinişte, multă nelinişte (rezumat rapid, aşa şi eu)
08.41 Ştefania: oare ce aduce acest vânt?
Intră Înviorătorul. Se recită Oracol de Phuu Nuştiucine: "în gropile mariane ale marilor mele oceane"
08.49 Caut în cotloanele sufletului...
08.54 ...de mi-ai da-o Doamne mie...
09.01 Un domn pe o scară recită un poem, ne dăm seama că a fost făcut acum pentru aici.
09.06 Berze cu emoţii. Când tata cânta cân'tata cânta...sensurile de dincolo deja sunt printre noi.
09.11 Mama mea...curcubeie îndoite de ploaie.
09.12 Fab: cum poţi tu Dumnezeule să mă iubeşti pe mine?
Subit mi se face pielea de găină. Sar la marginea balconului cu un fristail toastant, din aceste gogoşele, cuvinţele, minunate momenţele. Digerăm cuvinte. Încotro o vom apuca? Ce mai avem de spus?
09.17 Sără: Mai avem o staţie de mers. Aşa cum am venit, aşa vom şi rămâne
09.20 Oana: Şi încă nu m-a rostit nimeni. Binele îşi are şi el limitele lui.
Mă dumiresc deodată. Vocea Oanei ne rosteşte, ne adună laolaltă.
09.23 Un tânăr: Poate că sunt un gândac. O să alerg, am să mă întorc la voi după ce dau fuga prin mine.
09.29 Pre-înviorarea. Apar în jurul meu pijamale. Mă opresc din dicteu. Ne ducem în Piaţa Mare.



13.58 conferinţă Dan Vasiliu: 25 de ore din viaţa unui elisabetan adevărat


Ritmul pentametric. Latina. Elisabetanismul se răsfrânge până şi în felul cum credem că erau tratate femeile. Trandafirii Tudorilor.

14.05
Progress of the Queen.
Man, I just had an insight!
Dulciurile erau miniaturi de persoane importante, ale celor care astfel în mod simbolic erau cuceriţi-mâncaţi.
John Dee a fondat în 1580 o bibliotecă cu peste 2000 de volume - în special esoterism. Henric al VIII-lea comandase hărţi foarte exacte, secrete. Toată cunoaşterea elisabetană era învăluită în mister. Skspr a făcut 8 clase, dar a sintetizat cunoaşterea vremii într-un mod excepţional, de neînţeles pentru noi cei de acum.
Şcoala începea la ora 6 dimineaţa. Se cultiva un model educaţional competitiv. Cei mai rapizi prindeau loc în bănci. Zilnic elevii duceau lupte pentru un loc în bancă. Se preda latina, etc.

14.27
teatrele elisabetane erau mobile, umblau mult în teritoriu. La periferia non-rezidenţială a Londrei, actorii jucau pentru cele mai diverse categorii de oameni.
That's the roll - rolul era învăţat prin dans mnemotehnic. Astfel Skspr introduce în limba engleză peste 20.000 de cuvinte noi, inventate de dragul ritmicii.
Actorii consumau în mod curent 2-3 litri de alcool slab - ale.
Oarecum huliganii englezi de azi sunt strănepoţii celor care mergeau la piesele lui Skspr.

(textul devine incomprehensibil)


Spinul a oftat dezamăgit. Se aştepta la o cronică a întregului festival, dar eu mi-am pierdut pana în cea de-a doua jumătate.
- Ar trebui să nu-ţi dau deloc vin, pentru că e aproape inutilă munca ta dacă nu e făcută până la capăt.
Uite ce am găsit deja pe net, fără să mă chinui cu drumul până la tine.


Spinul aşteptase detalii picante, şi eu mă păstrasem la reverii esenţiale doar pentru stele.
Nu cred că am talent în a fi reporter.
Dar l-am convins să-mi lase mie sticla. Poate şi compun spre seară, măcar o odă, ceva.