sâmbătă, 30 martie 2013

25 de ore în teatru

După ce a mers cu recenzia mea la Simpozionul Păduranilor, Spinul a primit un ropot de aplauze asortat cu roşii-terci, foşnet de muguri şi câteva controverse uscate.
Dar spre ghinionul meu, Păduranii au apreciat lucrarea (lucrătura, mai degrabă), şi vor ca eu să aprofundez tema teatrului. Chiar dacă nu vreau să mai am de-a face cu scena (adică actoria, şi culisele ei mai ales), pentru un timp.
Fiind deja uimit să descopăr tăişurile dramatice ale Spinului, nu-mi pot imagina cum, în ansamblul ei, o pădure ar putea fi interesată de teatru.
Dar, iată-mă trimis de Pădurani la un festival. Tocmai azi fiind pe val un Maraton Teatral, o să fac schimb de impresii, pe mure. Voi vedea teatru timp de 24 de ore nonstop, pentru asta am întocmit rapid o hartă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu