joi, 10 octombrie 2013

Să nu încetinim în grabă

Bicicleta a devenit cea de-a doua mea companie plăcută, prima fiind ţigările de tutun Pueblo rulate şi cafeaua pe balcon. Îmi place că de pe bicicletă poţi descoperi peisajul în ritmul cumva cerut de el însuşi. La pas nu ai la dispoziţie multe viteze, fiind mai mică dinamica plimbării pe jos, iar în maşină, tren, avion perspectiva se mută prea departe.


Lupta mea cu Mintea şi Memoria se dă momentan în domeniul calendaristic. 
Nu ţin neapărat să ştiu în ce zi suntem şi asta e o declaraţie de război cu Lumea Grăbită. 
Cei care sunt în rândul ei, se miră apoi se lămuresc pe dată: aa, ăsta e de ăla cu capu'n nori şi habar nu are la cât e ceasu'...
De-a lungul istoriei, calendarul a fost un mijloc foarte eficient de a impune propria cultură altora.
Chiar şi un dublu-click pe ceasul din colţul din dreapta-jos al ecranului vă arată setări de genul CET, EET. Adică pentru a ne integra în societate, suntem obligaţi să folosim un sistem universal de a ne măsura timpul. Şi pentru a-i înţelege curgerea, am presupus că e constantă. Ca şi cum timpul ar fi o entitate ştiinţific demonstrabilă.
Că nu e chiar aşa, nu o ştim cu toţii.
De fapt Timpul nu curge constant. Acum trece tot mai repede, iar existenţa concretă nu este decât un efect al relaţiei conştiinţei umane individuale şi globale (dimensiunea temporală) cu realitatea (dimensiunea spaţială). 
Faptele, întâmplările, nu au o legătură cauzală cu sistemul nostru de măsurare şi percepere temporală, atât timp cât acest sistem elimină din start dimensiunile spirituale ale timpului. 
În clipa când timpul ar fi investit pe deplin, dobândindu-şi menirea sa spirituală (dezvoltarea perpetuă a Sinelui), tot ceea ce ni se întâmplă ar avea şi un rost, devenind o lecţie de viaţă.
Graba în toate cele, lipsa de răbdare a umanităţii este semnul cel mai evident al precipitării accelerate a Lumii şi a desacralizării timpului. 
Răgazul fiinţei cere multă disciplină a minţii. Tihna cu care curge un râu, sau felul cum melcul îşi descoperă ochii, ne-ar putea învăţa această primă lege a firii umane.  


   



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu