Respir tot mai dificil singur...
Uneori, aud că se spune despre careva că nu ştie care-i realitatea, la cât e ceasul. Cei cu capul în nori, cei cu capul plin de vise, cei picaţi din lună - mereu se remarcă prin aroganţa de a-şi permite doar să viseze.
Mai sunt unii care vor să intre oarecum în vis, uitând că ei sunt acolo. Alţii cred că le vânează, ei fiind cei vânaţi.
Sau, mai rău, neînţelegerile crase din exegeza literară: "scriitorul X aduce direct din vis aceste imagini, talentul său inimaginabil l-a ajutat să surprindă ceea ce e dincolo de real, valenţele stilului său oniric fiind de netăgăduit."
Să nu precupeţim aşadar niciun efort în a lămuri care-i faza, care-i nulu' cu onirosu'...
Realitatea este cea care ne invadează visele. Noi acolo suntem, în vis.
Atunci când dorm, cei mai mulţi dintre oameni consideră că se odihnesc.
Că viaţa lor e un fel de resetare, până se trezesc. Şi uită ordinea firească. Poate e aşa cu un rost. Mda.
Dar - deocamdată fără argumente - situaţia reală este inversul aşa-numitei "realităţi". Visele ne sunt întrerupte de trezire, care prin trecerea de nivel, este tocmai uitarea necesară, hurducătura matinală a acelui sens. Degeaba ne trezim şi notăm în jurnal repede ce credem că am visat.
De exemplu, de ani de zile visez teme muzicale, sau melodii, chiar concerte întregi. În mod profund eronat, vroiam să le trec aici. Neeeah! Odată am reuşit performanţa ca în vis să vreau să mă trezesc ca să reţin feelingul, să pun tema divină pe note. Dacă e acceptată lumea visului ca primordială (daaaacă!), experienţa de acolo este resimţită aici ca esenţială şi firească fiinţei. Ontologic, a încerca să o rupi de acolo ca să o (tr)aduci aici, este un abuz. Exact inversul a ceea ce se numeşte inducere de viziune. Noi crezând că ne aflăm aici, pare legitim să încercăm să aducem ceva de acolo. De facto noi fiind în vis, căutările noastre obsesive de aici, fascinaţiiile pentru "vis" sunt receptate de acolo sub forma unui rapt, o anti-transă, o reducere extremă a conştiinţei. No way, tnx! Vorba aia, just Lerry B, Marry!
Aş putea spune de exemplu că acolo am întâlnit o fată, în vis. Veţi considera că nu există, nu?
Dar dacă eu pun aici poza cu ea? Iaca.
De unde o am? Pe bune, nu ştiu.
Nu prea cred să fi călcat vreun fotograf de pe lume la mine în vis, mai ales că privesc expre aşea, ca şi cum îmi spun mie însumi: "clipa asta o să o ţin minte..."
Să o păstrez pe ea, să o aduc aici, din vis, să o trec dincoace de inevitabilul prag al uitării. În ultimii doi ani, cu mare greutate am putut trece câte ceva, sau pe cineva, prin filtrul trezirilor mele.
Am visat de câteva ori visul ăsta, pot să vă sun că eu am făcut poza de fiecare dată.
Cum se explică asta? Păi în vis, se poate orice, nu?
Soluţia facilă va fi să nu mă credeţi că e din vis, deci ideea mea se va pierde în detalii nesemnificative...
Să revin la ea. Nu ştiu cine să zic că este. Priveşte Ursa Mare, asta tot nu mă poate lămuri.
În schimb, văd că e un fel de fiinţă, în stânga mea. De aici am început deducţia. Cred că poza asta mi-a fost cumva strecurată în laptop de către Spin. Păi nu v-am spus alaltăieri că pe Natuşca a transpus-o pentru câteva clipe în 2D? După cum arată arătarea, arată tare ciudat, simt stilul Spinului. Are ceva laser verde în mână, de parcă ar vrea să gonească steluţele cadou de la mine pentru muză. Ce mă pune pe gânduri este revelarea faptului că Spinul poate trece uşor din vis aici, şi invers. Şi eu o să pot, curând. Deşi de data asta el m-a ajutat, Spinul prea face pe durul. Aşa este Spinul la caracter şi în afara viselor mele. Ranchiunos, răstit, mereu stricându-mi cu plăcere micile vrăji inocente ale vieţii.
Oricum.
În "realitatea" aceasta, tocmai am aflat că este a 46-a aniversare Star Trek, ceea ce îmi dă mica intuiţie că Fals-Picard aka Zmeoiu va da de băut azi, începând tocmai de la amiază.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu