Nu degeaba nu dormim

Azi e ziua Mariilor celor fecioare, şi Spinul tocmai mi-a jurat că nu va intra nimănui în picioare.
Stăm amândoi la un heartcoretchai de pelin şi anason cu miere,
mă bucur că are timp să tacă şi să mă asculte.
Azi mi-a venit ideea să merg cu tatăl meu şi cu fratele meu la ţară. Şi aşa vom face azi.
Prin locurile natale ale lui Spartacus Sanguetinicus.
Mai sunt câteva ore până plecăm. Citesc de zor la blogul vecin oarecum, Lumea Zmeoiului.
Până în zori voi deveni şi eu un zmeu. Voi merge în sfârşit în locul prea mult aşteptat, poate de o viaţă.
Poate o nouă viaţă voi începe. Pentru că pot. Pentru că poate. Nu se ştie.
Luăm toţi trei trenul vieţii până undeva în Nemărginire.

Şi apoi ceva drum ne va pierde urmele, cel puţin pentru câteva ore.
Deşi e Joi, trebuie să ajungem la Miercurea Sibiului. De aici Timpul nu va curge liniar, pe o rază non-euclidiană de 5 kilometri Totul va fi deschis, ca într-o zonă liberă de oraş. Voi fi faţă în faţă cu pădurelnicia trecutului tatălui meu.
Nu mă sunaţi.
Prevăd că cel puţin după câteva zile încă voi răspunde nejustificat de irascibil.
Ştiu că nu e nimic deosebit în toate acestea, doar eu sunt singurul care am puterea de a deosebi Realitatea de Adevăr. Uneori.
Doar nu degeaba Zmeoiu e filosof.
Şi nici Spinul nu e străin de locurile unde vom merge.
Să vedem cum vom ieşi toţi trei din toată odiseea.