Am mers la pădure şi gândurile mi s-au pierdut puţin într-o infinitate de registre. 12 orgi de biserică cântând simultan nu ar fi fost mai asurzitoare decât liniştea din aerul de sărbătoare al satului. Sau nu eram eu în apele mele, sau cu picioarele pe pământ, sau focul inimii era prea abitir absent.
La sfârşitul plimbării, mi-am găsit liniştea lângă un gard înduioşător. "Totul trece, n-am dreptate?" spunea un Domn Gras. Chiar şi pacea, din păcate.
Spinul, la ţol festiv, mă aştepta excesiv de cuminte la marginea drumeagului. S-a ţinut de cuvânt şi nu a înţepat în ziua respectivă, dar pe mine tot m-a ademenit să promit că o să ascult ceva, neapărat. Mai nou îmi dă filmografie, Spinul fiind şi un mare cineast. M-a muştruluit că ignor destul de multe din jurul meu, şi că aş fi mai câştigat dacă aş apleca urechea mai tare spre ţepii lui inofensivi. Dar nu am căzut în capcană. L-am abandonat, ca dealtfel multe alte întâmplări, oarecum recente, dar neîntâmplate tocmai pentru că am fost pe fază.
Anastasia, vocea feminină din capul meu, a fost prietenă la cataramă cu Spinul. El a şi învăţat-o cum să facă să mă sperie. Dar, din nou, totul trece....noroc cu lăutarii.
Spinul a încercat să strige după mine un banc, dar nu l-am mai aşteptat că pierdeam trenul. Era în viteză şi el, poate întâlnea vreo spineasă, să o vrăjească despre Net, şi avantajele existenţiale pe care le au facewood-erii....Şi asta în timp ce eu nu-mi găseam locul, chiar nici în pădure...
Tristă perioadă!
03:23
RăspundețiȘtergere