La Băcănia Sufletului Amar

Fiind proaspăt acasă, dormeam de amiază şi cred că visam la pacea universală. 
Stăm întinşi pe pat, la o sticlă de Bacardi sec, eu cu Spinul şi Zmeoiu. 
Spinul tocmai şi-a făcut intrarea direct în inima mea, cu intenţia de a-mi arăta cât de malefic poate deveni dacă nu am grijă ce simt. 
Ca un bun musafir, cu tonul marţian şi skeme de moderator, Zmeoiu a propus să ne îmbătăm puţin înainte de a ieşi în oraş. Acum stenografiez pe ascuns ceea ce tocmai discutăm.

Zmeoiu': Nu prea are rost să nu ieşim în oraş, că e weekend şi toţi prăpădiţii vor să se distreze. Ne vom prăpădi şi noi de râs. Mâine dimineaţă mergem în pădure undeva, pe la Răşinari. Mă Feciorule Pădurelnic (adică eu) zi un loc fain.
Feciorul Pădurelnic: Aş merge mâine spre Roşia, dacă aşa era vorba...
Spinul: Eei, să rămânem la urbanitatea de azi, aş vrea să văd vreo 3 piţipoance-de-nemărginire mai de aproape.
Feciorul Pădurelnic: Cum Spinaşule dragule, de ce ai avea azi chef tocmai de nişte pisiceală pe lângă brontosofii de noi?
Spinul: Sunt sătul de intelectualisme cu fiţe şi blazare pe post de laifstail. Drama lor e atât de previzibilă. Sunt de acord cu fetele deştepte când stăm şi discutăm, doar că nu mă pot distra cu ele. Piţipoancele mi se par mai umane uneori, mai ales sâmbăta seara. Şi cum eu nu prea sunt om, aş dori să cunosc mai bine cât adevăr e în specie, sub toate formele ei, nu doar cele aşa-zis mai evoluate.
Zmeoiu': Eu vă pot face cunoştinţă cu 3 dihoroaice trăznet, ne zboară creierii mai rău ca ikraniţele alea de m-au kaftit ultima oară.
Feciorul Pădurelnic: A, nu. Ce gusturi aveţi, mă puneţi pe gânduri. Mai bine bem liniştiţi aici, şi dormim după. Nu am dispoziţie social-klingoniană, scuzele mele. Sau, aş termina de citit Simmel cât timp mergeţi voi să vă distraţi.
Spinul: Da' ce-ai păţit băiete? Nu eşti în apele tale.
Feciorul Pădurelnic: Nu prea. Când ies afară prin oraş parcă nu-mi găsesc locul. Şi va veni frigul.
Zmeoiu': Haha. Eu rezist foarte bine la temperaturi mai mici. Chiar prefer să fie mai răcoare...îţi dau hanoracul meu. Dar vezi că are puterea de a te face inabordabil, tre' să îl dai jos dacă treci la fapte.
Spinul: Măi oameni. Eu trebuie să vă mărturisesc că vremurile acestea sunt foarte bizare. Mi se pare că toţi oamenii vorbesc degeaba. Doar când sunt cu ei înşişi nu e degeaba.
Zmeoiu': Şi noi adică vorbim aici degeaba? Atunci hai să mai bem. 
Spinul: Eh. Noi o să vorbim cu un rost, imediat. Cel puţin feciorul ăsta va înţelege că viaţa lui e doar în mâinile lui. Pare prins într-o vrajă, sau îşi lasă intenţionat treburile să i le facă mereu altcineva.
Feciorul Pădurelnic: Vai de mine Spinule, ce tot zici acolo? Adică cum.
Spinul: Păi. De exemplu, cu ce te întreţii?
Feciorul Pădurelnic: Auăleu, doar nu vrei să îţi explic cum voi ajunge să mă hrănesc cu Soare! Deja am făcut ceva progrese, ideea de foame e o obişnuinţă, nu o nevoie. Restul e floare la ureche.
Zmeoiu': Tu chiar crezi că ne fraiereşti cu vorba? Apucă-te şi adună-te că eşti varză, lasă Soarele. Tocmai va veni o Noapte Generală, şi antrenamentul tău cu hrănitul din Soare va fi o utopie ca oricare alta.
Feciorul Pădurelnic: Bine, dar pot să mă hrănesc şi cu lumina Lunii.
Zmeoiu': Ce nu înţelegi? Noaptea de care vorbeam eu nu va avea nici o legătură cu romantismele tale de doi bani. Într-adevăr, sunt metode a-ţi mai aduce lumină în viaţă, de a o întreţine la nivelul de care eşti capabil, nu mai mult, dar ăsta e alt fel de lumină. Poate ai zărit-o, dar nu ai fost foarte atent la ea. Ai confundat-o cu înţelepciunea, pe care imediat ţi-ai însuşit-o ca şi cum ar fi fost a ta. Un rahat făcut praf de bici, nu Spinule?  
Spinul: Eu zic că nu e pierdut totul. Uite la el cum ciuleşte urechiuşele!   
Feciorul Pădurelnic: Eram sigur că o să mă încolţiţi. Presimţeam că nu voi avea nimic de spus în a arăta că sunt totuşi om. Şi învăţ din orice mi se întâmplă, dar nu pot face asta fără să greşesc. Şi uneori am repetat greşeala, ca să învăţ sentimentul prostiei. Pentru că nu-mi era frică de răspunsurile vieţii. Dar acum nu mai am chef de nici o întrebare, am chef de un castron de humus cu o avocadă lângă.
Spinul: Şi eu mă uit la tine cum haleşti?
Zmeoiu': Eu m-aş ciontoli la creieri cu trei sticle de vin şi o zmeleankă.
Spinul: Haideţi să mergem prin Sub Arini. Mai vedem noi. Băiete, tu ce tot scrii acolea? Haida lasă netul.
 
Ronţăi absent un Bruschetti invizibil cu aromă de măsline virgine. Ce o fi aia fericire? Un satelit de stă să cadă pe capul ignoranţilor. Între timp s-a terminat sticla de Bacardi, o să ieşim aşa fără chef, ne stă bine. Eu sunt apăsat de rutina asta a traiectoriei vieţii mele, care îmi cere să fiu înţelegător cu driftingurile ei, mai ales după fiecare beţie. De parcă viaţa mea nu ar mai fi a mea. E unul care mi-o trăieşte în weekend, dar poate tot timpul. 
Sau m-am îmbătat. 
Singur cu ideile altora.