Mai deunăzi m-a pus curiozitatea, sau mai degrabă mama zmeului, să mă uit la un film. Last Frontier nu a fost o alegere rea, dar după primul sfert de oră instinctul critic m-a scos din poveste, şi dincolo de imagine, deodată scenariul mi s-a părut cam subţirel, mai ales că avea pretenţia de a-i fi dedicat Oglinzii lui Tarkowski şi că fusese creat într-o stare de infern strindbergian. Dar surpriza a fost intrarea Spinului în scenă. În paralel cu filmul, peste groaza construită acolo, auzeam în căşti gândurile amicului meu, ascuţit la maxim, revoltat că mă uit la un asemena film. Intenţionat nu am oprit filmul, să văd cât rezistă cu pălăvrăgeala. Dar el a ajuns până acolo încât la scenele finale, cu o măiestrie egalată doar de Lee Scrach Perry, mi-a recitat o poezie care mi-a rămas în cap mai clară decât filmul. Ca un făcut, laptopul mi s-a blocat pe ultimele acorduri ale genericului de la final, şi Spinul răzbunător a început să-şi dea drumul la un freestyle hipnotic nemaiauzit. Am reuşit să opresc laptopul apăsând 5 secunde pe butonul de start, timp în care m-am lămurit că va ieşi cu ceartă.
Nu aveam chef de delirul ăsta, vroiam doar să fie linişte. I-am zis Spinului să-mi trimită mail cu ce mai are de zis, şi am încercat să adorm rapid.
Nu mică mi-a fost mirarea ca azi dimineaţă să găsesc la spam - Spinul îşi înfige până şi mailurile - poemul următor:
TERIBILUL VIS AL ZMEOIULUI
Într-una din ultimele amieze de august
Ai reuşit să adormi pe deplin liniştit
căzut-zăcut într-un pat străin.
Eu am vegheat la capul tău
şi tu ţi-ai visvăzut Destinul.
1.
Peste omenire
Împrăştiaseră de ceva vreme praf stelar.
Adus cu sacrificii enorme, cu rachete speciale,
care aveau desenat pe fuselaj sloganul: "The New Age. Just Dust"
Deci cu asta se va ocupa Vărsătorul.
Praful ăsta avea scopul de a-i face pe oameni
Cu adevărat mai deştepţi şi mai stăpâni pe faptele lor.
Efectul "nedorit" - oare? - era
că cei astfel luminaţi nu mai puteau iubi.
Uitau de toate cele erotice, fiind liberi să uite.
Mintea de deasupra era în sfârşit eliberată de pasiunile de dedesubt.
Şi pentru un timp totul a mers ţais,
rotiţele minţii universale fiind unse cu vaselină din praf stelar.
Oamenii puteau intra unii în mintea altora, cu parole şi conturi.
Răutatea parcă nu mai avea efect,
lipsind pathos-ul, care făcea realmente rău.
Aşa, cu toţii erau buni fără tragere de inimă.
Fără emoţii, nici măcar cel mai mic resentiment.
Şi totuşi, a rămas Rezistenţa Umană.
În unele locuri ale planetei subzistaseră invizibile cetăţi fortificate
unde locuitorii lor mai perpetuau misterul lui Eros.
Ştiind că se închină unui zeu proscris,
se ascundeau, sau se deghizau în copaci,
crengile sentimentelor lor luând forme imposibil de separat de însăşi natura vie.
2.
Mă născusem ca rege al unei cetăţi abandonate: Iubirea, mult prea umană.
Singură Regina1 convenise să rămână cu mine
de la început până la sfârşit.
Restul pretendentelor plecaseră toate,
sperând că îşi vor găsi o altă cetate.
Ani de zile eu şi Regina din sufletul meu
am apărat cetatea de lupii care au înconjurat-o
adulmecând inteligent sfârşitul ei iminent.
La început veneau noaptea şi băleau
spre fermecătoarea mea Regină.
Ea lupta alături de mine, nu aveam de ce să mă tem.
Amândoi eram indestructibili,
prin puterea legăturii noastre de neatins
lupanii deveneau doar un film, o comedie ieftină.
Până într-o zi, când unul dintre lupi a schimbat tactica.
A trecut linia metafizică ce separa până acum
Interesul de Sentiment.
S-a îndrăgostit pe bune de regină
şi era gata
să îşi asume riscul de a fi izgonit din haită
doar ca să intre să îi spună cât e de
de?
ei bine,
da,
de frumoasă.
Şi mă trezesc deci într-o dimineaţă singur în pat.
Şi miros lupul ăsta smeker stând de vorbă cu Regina
aşezaţi inofensivmente pe o bancă în parc.
Ea îmi zice că poate sunt prea hardcore
în a judeca asemenea animale drăguţe,
care iată că şi ele pot nutri sentimente.
I-am răspuns că lupul ăsta nu este decât
o reprezentare simbolică a ispitei de a ieşi
din cetatea iubirii, de a abandona lupta.
Şi deoarece citisem destul la viaţa mea,
am prevăzut scenariul şi m-am resemnat.
Prea uşor, poate ar fi trebuit să mă lupt cu simbolul.
Dar atracţia ei spre ieşirea din cerc,
forţa centrifugală era prea mare deja.
Am văzut asta în privirea rapid ascunsă a Reginei,
plină de interes faţă de lup,
atunci când l-am hâşâit.
3.
În noaptea ce a urmat, era culmea lunii pline în Rac,
şi ne aşteptam la un atac mai forte.
Îmi aranjam în gând emoţiile,
cu bucuria de a fi om,
înzestrat cu darul luptei întru iubire.
Când deodată am simţit fizic că sunt singur.
Echilibrul forţelor se răsturnase subit,
şi imediat în sufletul meu se strecurase panica,
un sentiment inedit.
M-am dus să o caut pe Regină, nu era nicăieri.
În afara cetăţii lupii deja începuseră să urle
şi să zică bancuri.
Am ascultat cu atenţie,
poate regina cânta la orgă,
sus în turnul ei de cleştar.
Din precipitare, acolo nu o căutasem.
Dar ce mi-a fost dat să aud urechilor?
În corul animalic răspândit acum uniform în jurul cetăţii,
am distins o voce atât de familiară
dar în acelaşi timp atât de transfigurată
încât am rămas paf.
Regina mea era goală, în patru labe,
şi răcnea în timp ce exact lupul de ieri
o penetra pe la spate.
M-am simţit pus la electroteste.
Realitatea îmi juca iar feste.
Înfierbântat de paranoia,
mi-am pierdut şirul gândurilor,
şi ăsta era cu siguranţă scopul lor.
Regina mea nu ar face aşa ceva.
Fiind în vis, fiinţa mea spera că e doar vis.
Dar câştigaseră pentru că o aveau pe ea acolo,
simţiseră instinctiv că voi fi inofensiv
orice ar fi eu trebuie
să o iubesc mereu,
chiar în veşnica ei lipsă.
Mi-au făcut poză la călcâi
şi au stat să se gândească
în timp ce eu credeam că doar latră.
Am deschis ochii. Abia dacă puteam respira.
Încă mai auzeam cum lupul
îşi invită prietenii la aparat.
Trebuia să mă trezesc din coşmarul ăsta,
altfel în el şi muream.
4.
De atunci te trezeşti dimineaţa
cu sufletul plin de praf din miezul Pământului.
Totul s-a sfârşit, cetatea nu mai există.
Ai intrat şi tu în rândul lumii,
nu mai speri şi nu mai simţi nimic,
eşti şi tu liber.
Aş zice: degeaba!
Adică un alt frei-herr, vorba pietrei.
De acum înainte,
ai putea scrie poezii,
sau ai putea juca şah pe calculator.
E mult mai util decât orice amintire
a clipelor tale împreună cu regina,
când luptaţi fericiţi.
Şi poate până la pensie vei reuşi să îţi faci curaj
să mergi la vreo mănăstire
să îi explici unui anume Domn
că răul există în tot ceea ce avem noi mai bun aici, pe Pământ.
Poate va fi bun cu tine
şi în viaţa următoare
nu te va mai pune să lupţi, din nou.
Pentru că atât aştepţi.
Şoaptele unei voci familiare.
Cortina.
Lumină pe tine,
fără Regină.
1lămurire: Regina nu este neapărat o femeie reală. Ar fi mai bine înţeleasă ca legea complementară a Sinelui, nevoia de universalul suflet-pereche al oricărui suflet particular. Din această nevoie apar toate celelalte.
Bun. Nu cred că mă pricep într-atât la poezie ca să mai pot spune ceva, dar un singur lucru am avut de comentat. Care e faza cu titlul, cine e Zmeoiu ăla?
Cred că Spinul a făcut o confuzie. Eu nu mă trezesc plin de praf dimineaţa, fie şi pentru simplul motiv că abia atunci adorm. Şi toată povestea cu lupii ăia, hmm, poate Spinul o fi mai în temă cu tenebrele, dar eu mă ţin cât pot mai la soare.
Şi de aceea trebuie să recunosc că după ziua de azi, mă gândeam serios să-mi şterg contul de facewood. Presimt că nu ştiu în ce m-am băgat. Mai bine mă uitam la Skritek, aşa cum vroiam iniţial ieri. Azi numai râdeam.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu