iele la televizor

Cu câteva minute înainte am privit televizorul din bucătărie, şi în televizor era o emisiune de diverstisment, ceva cu "bună dimineaţa" şi doi tipi pe zonă. Mă gândeam ce să mănânc, la ale mele adică. Şi poc apare momentul enteogenic al începutului de zi: Andreea Bălan, clip nou-nouţ, Like a Bunny. Mixat cu imagini live de pe platou, unde alăpturi de vedeta blondă mai dansează încă 6 brunete. Se merge pe contrast, foarte inteligent, dom'le!
Bun. Continui să mă foiesc prin bucătărie, pun pita pe masă, şi melodia merge. O frecţie, nimic nou.
Dar soarta mă pune să zăresc la un moment dat nişte cururi aliniate spre cameră, ca final de performance. Cei doi prezentatori se agită prin studio, disimulează lejeritatea, totul e evident jucat pe cartea incontrolabilă a cărnii din capul săracului român (cam misogin, dar om simţitoriu de socoteală şi iute de faptă) : just take your clothes off!
Puţini sunt cei (şi cele!) care la vederea acestui clip să nu-şi pună umorile în mişcare. Scopul imaginilor e simplu şi direct. De când lumea a existat prostituţie, dar azi s-au mai pervertit gusturile noastre. Nu mai e nevoie să ne atingem de curve. Vin ele dimineaţa şi ne fut direct la creier, unde e sursa erotismului. Tehnicile de a face bani din ideea de sex au dobândit o legitimitate care este marca acestor vremuri. Cei mai mulţi intelectuali, dintre cei care blamează acest fenomen, nu-şi dau seama cum merge treaba, că nu o pot influenţa cu teoriile lor şi îndemnul spre muzica bună. Aici e vorba de o schimbare majoră. Nu e vorba de o aşa-zisă Musica Sphaeres, sublima stare de graţie, darul divin.
Nu sunt deloc naivi cei care amestecă statutul de divă cu sexul.
De pe alte meleaguri, Lady Gaga propune un concept foarte coerent, puţin mai rafinat. Imagistica ei vrea să ne convingă că a ieşit din miezul pământului, că bărbăţia nu mai e nici măcar în mâinile femeilor, ci pe nicăieri. Mă rog, ca să nu divagagaghez, o sa expliciteze Zmeoiu.
Româncele astea, una cântătoare şi alte câteva dansatoare în jurul ei au avantajul pus pe dos, le ţine. Povestea ielelor fiind de pe la noi, e foarte deşteaptă mişcarea de a-l ispiti pe român să privească. Apoi, deşi vara a trecut, banul va curge de la sine, toamna-iarna asta prin cluburi.
 
- "O Andreea zi-ne cum e cu melodia asta nouă, aaa, ţi-au crescut sânii!"
- " Da, au crescut, am făcut o melodie de vară, clipul e nou..."
- " Şi cameramanul nostru s-a descurcat...dar iepuraşul care a făcut videoclipul, ăăă, a dat-o pe brusture...!"

Băieţii poate au o scuză acum. În jurul lor mişunau câteva zâmbăreţe funduri fără faţă, pare firesc să îşi piardă uzul coerenţei. Şi eu am rămas stâlcit la cap, chiar dacă am stins televizorul. Deci în 3 minute teleul m-a făcut knock-out. Freak out. Load off. Ce să mai zic, trebuie să ignor, dar eu nu pot să ignor. Iată că mi-am început ziua cu o provocare.
În timp ce mănânc vinete, realizez că mitologia funcţionează perfect pe sticlă. Farmecele feminine pot fi mascate cel mai bine în public, chemarea ielelor rămâne vocea interioară a dorinţei. Şi nu se poate demasca smekeria asta, pentru că privitorul e pierdut în intimitatea casei sale. De acolo, de pe o oarecare antenă, doar se emană.
Şi eu acum trebuie să îmi ţin privirea în jos. Să mă păzesc să mai întîlnesc un televizor pornit, pornit să îmi distrugă echilibrul precar.

I-am povestit asta Spinului, şi mi-a zis că trebuie să o iau mai lejer cu showbiz-ul, că acolo e vorba de bani. Poate una dintre cele 6 dansatoare brunete plătite de managerul Andreei Bălan este o talentată oboistă, sau arhitectă, sau senior-piaristă.

Mda, adevărul e că toate păreau obosite la nivel personal, mental-erotic.
Îşi făceau treaba, cu gândul altundeva. Dacă le observi cu atenţie, se vede foarte uşor în privire care pune suflet.

Oare eu aş putea dansa pentru cineva pe bani?
No way! (nimic nu e sigur, lasă no way-ul, viaţa e mai complicată!)
Dar gratuit, oricând.
Dacă nu-mi iese din cap făcătura matinală a nebălanei Andree, mă voi răzbuna şi va trebui să pun iepurele negru pe ele. Dar tocmai acum Alice mă roagă să îi arăt calea, trebuie să fug...

Ce departe sunt toate activităţile de soiul ăsta, aş zice ansamblul vieţii de Capitală,
de pădurile pe unde am fost vara asta.
Şi pădurea fuge, în acord cu expansiunea universală, tot mai departe de noi.