duminică, 25 septembrie 2011

De pe dealuri auzite

  
Muzica ar trebui desprinsă uneori de formele curente, ar trebui să fugă şi în direcţii opuse, să deranjeze urechile noastre electronice prin forma vie şi aparent neglijentă, să sară din acest tren digital care este muzica la moda, cristalinul sunet masterizat uniformizat compresat care defineşte standardele de azi. Pentru că Fix Acum cântă Natura din suflet, Cavalul nu trece deodată cu clipa, se joacă cu timpul şi spaţiul nostru. Iar dacă nucile nu se mai decojesc de keliţă, a trecut vara.



sâmbătă, 24 septembrie 2011

Un refuz împlântat din nou

M-am hotărât să vin acasă. Singur. I-am lăsat pe fiindţeoiu' şi fiindţepul să îşi urmeze drumul. Am refuzat să merg cu ei în pădure. Trebuie să stau acasă. În drum, am auzit involuntar o discuţie. Tipul o certa pe tipă că nu e atentă la ce spune el. Ea îi spunea că e atentă, să spună odată ce vrea. El nu era atent din cauza nervilor, striga la ea să fie atentă.
Eu eram atent la amândoi, dar ce folos. Un soare a apus.

Şi nu pot să dorm.
Am lăsat o dâră de parfum pesimist prin oraş. La întoarcere, am decis să nu vorbesc cu nimeni, să nu multiplic răul. Am cumpărat viceroaie cu ochii. Vânzătoarea s-a prins rapid că fac pe mutul, aşa din moft, dar a intrat în joc. Mi-a venit să-i spun că e foarte deşteaptă, dar m-am frânat la timp. S-a prins şi de asta şi mi-a zâmbit în plin, aşa că am rămas mut de uimire. M-a dovedit. Nu am motive temeinice pentru a fi trist. Am ieşit, claro que si mi-am aprins ţigara invers de uimire, apoi am plecat confuzat de optimismul ce ţi-l dă o alimentăreasă zâmbitoare.
Mă gândesc la greaţa lui Sartre. Cum era şi ăla. Se plimba de colo colo fără rost pentru că ştia că Lumea nu are vreun rost, până i-a zis careva să stea liniştit.
La mine e invers. Îmi vor spune toţi să stau liniştit, până vor vedea rostul agitaţiei Lumii.

Pentru că dacă refuzăm să acceptăm un refuz atunci îl vom primi până ne liniştim.
Dar, care să şi fie rostul liniştii pe lume?
(Am 33 de ani, şi încă mai pot refuza să-mi răspund la întrebare)

 
"Câtă neruşinare..."

aud voci de pe ogoarele
cu ceai verde cules dimineaţa
cu rouă cu tot de mii de mâini
tăcute, negre, bătătorite.

vineri, 23 septembrie 2011

La Băcănia Sufletului Amar

Fiind proaspăt acasă, dormeam de amiază şi cred că visam la pacea universală. 
Stăm întinşi pe pat, la o sticlă de Bacardi sec, eu cu Spinul şi Zmeoiu. 
Spinul tocmai şi-a făcut intrarea direct în inima mea, cu intenţia de a-mi arăta cât de malefic poate deveni dacă nu am grijă ce simt. 
Ca un bun musafir, cu tonul marţian şi skeme de moderator, Zmeoiu a propus să ne îmbătăm puţin înainte de a ieşi în oraş. Acum stenografiez pe ascuns ceea ce tocmai discutăm.

Zmeoiu': Nu prea are rost să nu ieşim în oraş, că e weekend şi toţi prăpădiţii vor să se distreze. Ne vom prăpădi şi noi de râs. Mâine dimineaţă mergem în pădure undeva, pe la Răşinari. Mă Feciorule Pădurelnic (adică eu) zi un loc fain.
Feciorul Pădurelnic: Aş merge mâine spre Roşia, dacă aşa era vorba...
Spinul: Eei, să rămânem la urbanitatea de azi, aş vrea să văd vreo 3 piţipoance-de-nemărginire mai de aproape.
Feciorul Pădurelnic: Cum Spinaşule dragule, de ce ai avea azi chef tocmai de nişte pisiceală pe lângă brontosofii de noi?
Spinul: Sunt sătul de intelectualisme cu fiţe şi blazare pe post de laifstail. Drama lor e atât de previzibilă. Sunt de acord cu fetele deştepte când stăm şi discutăm, doar că nu mă pot distra cu ele. Piţipoancele mi se par mai umane uneori, mai ales sâmbăta seara. Şi cum eu nu prea sunt om, aş dori să cunosc mai bine cât adevăr e în specie, sub toate formele ei, nu doar cele aşa-zis mai evoluate.
Zmeoiu': Eu vă pot face cunoştinţă cu 3 dihoroaice trăznet, ne zboară creierii mai rău ca ikraniţele alea de m-au kaftit ultima oară.
Feciorul Pădurelnic: A, nu. Ce gusturi aveţi, mă puneţi pe gânduri. Mai bine bem liniştiţi aici, şi dormim după. Nu am dispoziţie social-klingoniană, scuzele mele. Sau, aş termina de citit Simmel cât timp mergeţi voi să vă distraţi.
Spinul: Da' ce-ai păţit băiete? Nu eşti în apele tale.
Feciorul Pădurelnic: Nu prea. Când ies afară prin oraş parcă nu-mi găsesc locul. Şi va veni frigul.
Zmeoiu': Haha. Eu rezist foarte bine la temperaturi mai mici. Chiar prefer să fie mai răcoare...îţi dau hanoracul meu. Dar vezi că are puterea de a te face inabordabil, tre' să îl dai jos dacă treci la fapte.
Spinul: Măi oameni. Eu trebuie să vă mărturisesc că vremurile acestea sunt foarte bizare. Mi se pare că toţi oamenii vorbesc degeaba. Doar când sunt cu ei înşişi nu e degeaba.
Zmeoiu': Şi noi adică vorbim aici degeaba? Atunci hai să mai bem. 
Spinul: Eh. Noi o să vorbim cu un rost, imediat. Cel puţin feciorul ăsta va înţelege că viaţa lui e doar în mâinile lui. Pare prins într-o vrajă, sau îşi lasă intenţionat treburile să i le facă mereu altcineva.
Feciorul Pădurelnic: Vai de mine Spinule, ce tot zici acolo? Adică cum.
Spinul: Păi. De exemplu, cu ce te întreţii?
Feciorul Pădurelnic: Auăleu, doar nu vrei să îţi explic cum voi ajunge să mă hrănesc cu Soare! Deja am făcut ceva progrese, ideea de foame e o obişnuinţă, nu o nevoie. Restul e floare la ureche.
Zmeoiu': Tu chiar crezi că ne fraiereşti cu vorba? Apucă-te şi adună-te că eşti varză, lasă Soarele. Tocmai va veni o Noapte Generală, şi antrenamentul tău cu hrănitul din Soare va fi o utopie ca oricare alta.
Feciorul Pădurelnic: Bine, dar pot să mă hrănesc şi cu lumina Lunii.
Zmeoiu': Ce nu înţelegi? Noaptea de care vorbeam eu nu va avea nici o legătură cu romantismele tale de doi bani. Într-adevăr, sunt metode a-ţi mai aduce lumină în viaţă, de a o întreţine la nivelul de care eşti capabil, nu mai mult, dar ăsta e alt fel de lumină. Poate ai zărit-o, dar nu ai fost foarte atent la ea. Ai confundat-o cu înţelepciunea, pe care imediat ţi-ai însuşit-o ca şi cum ar fi fost a ta. Un rahat făcut praf de bici, nu Spinule?  
Spinul: Eu zic că nu e pierdut totul. Uite la el cum ciuleşte urechiuşele!   
Feciorul Pădurelnic: Eram sigur că o să mă încolţiţi. Presimţeam că nu voi avea nimic de spus în a arăta că sunt totuşi om. Şi învăţ din orice mi se întâmplă, dar nu pot face asta fără să greşesc. Şi uneori am repetat greşeala, ca să învăţ sentimentul prostiei. Pentru că nu-mi era frică de răspunsurile vieţii. Dar acum nu mai am chef de nici o întrebare, am chef de un castron de humus cu o avocadă lângă.
Spinul: Şi eu mă uit la tine cum haleşti?
Zmeoiu': Eu m-aş ciontoli la creieri cu trei sticle de vin şi o zmeleankă.
Spinul: Haideţi să mergem prin Sub Arini. Mai vedem noi. Băiete, tu ce tot scrii acolea? Haida lasă netul.
 
Ronţăi absent un Bruschetti invizibil cu aromă de măsline virgine. Ce o fi aia fericire? Un satelit de stă să cadă pe capul ignoranţilor. Între timp s-a terminat sticla de Bacardi, o să ieşim aşa fără chef, ne stă bine. Eu sunt apăsat de rutina asta a traiectoriei vieţii mele, care îmi cere să fiu înţelegător cu driftingurile ei, mai ales după fiecare beţie. De parcă viaţa mea nu ar mai fi a mea. E unul care mi-o trăieşte în weekend, dar poate tot timpul. 
Sau m-am îmbătat. 
Singur cu ideile altora.

În Cumpănă

Stânga.

miercuri, 21 septembrie 2011

Despre dragoste şi alţi monştri

Deşi nu are substanţialitate ontologică deplină, Zmeoiu fumează Viceroy lung, ca şi mine. Ce chestie.
Ne-am întâlnit acum câteva ore la o cafea, pe un balcon armonic, pentru că el are probleme cu realitatea concretă unde în cele mai multe zone apar unde disonante. Unde ultraradio.
Dintr-un deloc surprinzător imbold propriu, Meseşan l-a surprins pe film.

 
La mulţi ani! 
.

Sunt încă şocat. Fizic semănăm gemeneşte, dar gândim şi simţim total opus. Sau complementar, în cel mai bun caz. Am avut o discuţie la marea lynchezeală. La capitolul cărţi, nicio concesie. El mi-a recomandat pe unul Baştovoi, cu Dragostea care ne sfinţeşte. Eu i-am replicat cu Noua Dezordine Amoroasă, şi el a sărit la beregată, de parcă eu eram ultimul postmodern, bun de ajutat să devină un cunoscut postmortem. Am încercat să schimb subiectul, dar Zmeoiu m-a prins de mânecă şi mi-a şuierat printre dinţi:
- Nu te mai amăgi cu realitatea pe care ţi-o construieşti cu atâta caznă. Trebuie să mai şi dărâmăm din când în când.

Aaaaaah, deci aşa!
(I am Jack's Raging Bile Duct. I am Jack's Cold Sweat. I Am Jack's Complete Lack of Surprise. I Am Jack's Smirking Revenge. I Am Jack's Broken Heart)
I-am zis lui Zmeoiu ăsta care deja face pe dăşteptu' că eu am câteva tatuaje pe meninge şi un vagon de poze abandonat în Supratrecut tocmai din cauza acestui fel de-a gândi al lui, de care eu încerc să scap. Când am cunoscut dragostea, am avut de luptat cu automatismul de a construi, chiar şi peste dărâmături. Dar e un cerc din care trebuie să ies. Eu sunt Semizeul Deconstrucţiei, uit mereu ceva şubler în şantier, prefer să rămână ceva neexplicat în relaţia cu frumuseţea. Dar deocamdată pentru mine paradoxala înfăţişare a dragostei nu mai înseamnă decât o pacoste de care e bine să te scuteşti... 
(da, am exagerat din cauză ca m-a enervat atitudinea lui, deşi nu sunt chiar aşa balaur în idei, ca el)

- Spinul mi-a spus despre tine tot felul de poveşti cu ornamente, şi mă aştept să fii pe fază la ce îţi voi spune de acum încolo. Tot el mi-a sugerat să te iau la Roşia, am auzit că mai nou te dai pădurelnic, deci ţi-ar fi folositoare o ieşire. Dar plecăm doar mâine, pentru că azi am o şedinţă foto. Ne vedem deseară la Atelier, sunt curios ce alte făpturi zmeieşti întâlni-vom acolo. 

marți, 20 septembrie 2011

Activ

Trânti-i-ar jos pădurile pe toţi cei care le taie!
Fecioria adormită din mine se revoltă atunci când aflu că trebuie să fac ceva. Eu sunt un pasiv notoriu, ca defect major al firii mele. Dar când fac switch-ul e bai. Păi intră online ieri seară Spinul, pune webcam-ul, şi numa' îl văd jerpelit tot, singur şi abătut, vai de el. La Netul Trandafirilor nu mai merge nimeni, că nu mai are cine. Mărăcineanu' s-a uscat de-ampicioarelea, Cloamba Noduroasa-Nemofturoasa a fost arsă zilele astea, etc. Tragic. Şi pac îmi dă un link Spinul, cu noi instrucţiuni de utilizare a timpului meu. O variantă. O posibilitate să fac ceva, să ies din egopasiv.
Trebuie să merg la câmp, fiindcă pădurelnicia e solidară şi cu câmpurile, cu tot ce e Natură. Chiar şi cu unele sate. Ce mai, chiar şi cu unele zone din oraşe. Treacă de la mine.
O să mă întâlnesc mâine cu tipul ăla, Zmeoiu, un amic de-al Spinului. Cică el ştie să-mi arate cum să rămân activ pentru o perioadă mai lungă decât ţin 3 nescafeuri 3 în 1.
Pentru început, o să mergem amândoi să revendicăm ceva

miercuri, 14 septembrie 2011

Puzzle

Astăzi am văzut în oraş un bărbat care îşi îndrepta cheia de la maşină cu o piatră, bătând-o uşurel de asfalt, cu grijă. Se putea vedea că are mâna uşoară, de făurar.
Apoi într-un second-hand o mămică şi-a lăsat copilul pe o cutie de haine cu 1 leu bucata. Băiatul, în vârstă de vreo 4 ani, se uita senin la mine, care am rămas afară la intrare cu ţigara în mână. Am simţit cum exact amintirea aceasta comună îl va determina pe băiat să se apuce de fumat. Ah, măcar dacă m-ar fi făcut pe mine să mă las! Dar nu merge aşa.
Apoi am cumpărat o scândură pentru un raft de cărţi. Simţeam că Spinul e prin apropiere, la pândă. Eu eram foarte atent să nu apară, îmi păzeam degetele când atingeau lemnul. În schimb m-am curentat puţin cu bormaşina, cred că am nimerit firul electric care alimentează priza. A fost distractiv, m-am activat foarte rapid, dar nu a ţinut decât vreo oră veselia.
Acum e seară, şi e o linişte pe care nu o voi tulbura prin descrieri inutile.
Voi mânca piţoaka apărută miraculos dinaintea mea, şi după aceea mă culc.
Clipa merită trăită, cu indiferenţă sau fără.

marți, 13 septembrie 2011

iele la televizor

Cu câteva minute înainte am privit televizorul din bucătărie, şi în televizor era o emisiune de diverstisment, ceva cu "bună dimineaţa" şi doi tipi pe zonă. Mă gândeam ce să mănânc, la ale mele adică. Şi poc apare momentul enteogenic al începutului de zi: Andreea Bălan, clip nou-nouţ, Like a Bunny. Mixat cu imagini live de pe platou, unde alăpturi de vedeta blondă mai dansează încă 6 brunete. Se merge pe contrast, foarte inteligent, dom'le!
Bun. Continui să mă foiesc prin bucătărie, pun pita pe masă, şi melodia merge. O frecţie, nimic nou.
Dar soarta mă pune să zăresc la un moment dat nişte cururi aliniate spre cameră, ca final de performance. Cei doi prezentatori se agită prin studio, disimulează lejeritatea, totul e evident jucat pe cartea incontrolabilă a cărnii din capul săracului român (cam misogin, dar om simţitoriu de socoteală şi iute de faptă) : just take your clothes off!
Puţini sunt cei (şi cele!) care la vederea acestui clip să nu-şi pună umorile în mişcare. Scopul imaginilor e simplu şi direct. De când lumea a existat prostituţie, dar azi s-au mai pervertit gusturile noastre. Nu mai e nevoie să ne atingem de curve. Vin ele dimineaţa şi ne fut direct la creier, unde e sursa erotismului. Tehnicile de a face bani din ideea de sex au dobândit o legitimitate care este marca acestor vremuri. Cei mai mulţi intelectuali, dintre cei care blamează acest fenomen, nu-şi dau seama cum merge treaba, că nu o pot influenţa cu teoriile lor şi îndemnul spre muzica bună. Aici e vorba de o schimbare majoră. Nu e vorba de o aşa-zisă Musica Sphaeres, sublima stare de graţie, darul divin.
Nu sunt deloc naivi cei care amestecă statutul de divă cu sexul.
De pe alte meleaguri, Lady Gaga propune un concept foarte coerent, puţin mai rafinat. Imagistica ei vrea să ne convingă că a ieşit din miezul pământului, că bărbăţia nu mai e nici măcar în mâinile femeilor, ci pe nicăieri. Mă rog, ca să nu divagagaghez, o sa expliciteze Zmeoiu.
Româncele astea, una cântătoare şi alte câteva dansatoare în jurul ei au avantajul pus pe dos, le ţine. Povestea ielelor fiind de pe la noi, e foarte deşteaptă mişcarea de a-l ispiti pe român să privească. Apoi, deşi vara a trecut, banul va curge de la sine, toamna-iarna asta prin cluburi.
 
- "O Andreea zi-ne cum e cu melodia asta nouă, aaa, ţi-au crescut sânii!"
- " Da, au crescut, am făcut o melodie de vară, clipul e nou..."
- " Şi cameramanul nostru s-a descurcat...dar iepuraşul care a făcut videoclipul, ăăă, a dat-o pe brusture...!"

Băieţii poate au o scuză acum. În jurul lor mişunau câteva zâmbăreţe funduri fără faţă, pare firesc să îşi piardă uzul coerenţei. Şi eu am rămas stâlcit la cap, chiar dacă am stins televizorul. Deci în 3 minute teleul m-a făcut knock-out. Freak out. Load off. Ce să mai zic, trebuie să ignor, dar eu nu pot să ignor. Iată că mi-am început ziua cu o provocare.
În timp ce mănânc vinete, realizez că mitologia funcţionează perfect pe sticlă. Farmecele feminine pot fi mascate cel mai bine în public, chemarea ielelor rămâne vocea interioară a dorinţei. Şi nu se poate demasca smekeria asta, pentru că privitorul e pierdut în intimitatea casei sale. De acolo, de pe o oarecare antenă, doar se emană.
Şi eu acum trebuie să îmi ţin privirea în jos. Să mă păzesc să mai întîlnesc un televizor pornit, pornit să îmi distrugă echilibrul precar.

I-am povestit asta Spinului, şi mi-a zis că trebuie să o iau mai lejer cu showbiz-ul, că acolo e vorba de bani. Poate una dintre cele 6 dansatoare brunete plătite de managerul Andreei Bălan este o talentată oboistă, sau arhitectă, sau senior-piaristă.

Mda, adevărul e că toate păreau obosite la nivel personal, mental-erotic.
Îşi făceau treaba, cu gândul altundeva. Dacă le observi cu atenţie, se vede foarte uşor în privire care pune suflet.

Oare eu aş putea dansa pentru cineva pe bani?
No way! (nimic nu e sigur, lasă no way-ul, viaţa e mai complicată!)
Dar gratuit, oricând.
Dacă nu-mi iese din cap făcătura matinală a nebălanei Andree, mă voi răzbuna şi va trebui să pun iepurele negru pe ele. Dar tocmai acum Alice mă roagă să îi arăt calea, trebuie să fug...

Ce departe sunt toate activităţile de soiul ăsta, aş zice ansamblul vieţii de Capitală,
de pădurile pe unde am fost vara asta.
Şi pădurea fuge, în acord cu expansiunea universală, tot mai departe de noi.   

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Duios Spinul Aştepta


Am mers la pădure şi gândurile mi s-au pierdut puţin într-o infinitate de registre. 12 orgi de biserică cântând simultan nu ar fi fost mai asurzitoare decât liniştea din aerul de sărbătoare al satului. Sau nu eram eu în apele mele, sau cu picioarele pe pământ, sau focul inimii era prea abitir absent.
La sfârşitul plimbării, mi-am găsit liniştea lângă un gard înduioşător. "Totul trece, n-am dreptate?" spunea un Domn Gras. Chiar şi pacea, din păcate.
Spinul, la ţol festiv, mă aştepta excesiv de cuminte la marginea drumeagului. S-a ţinut de cuvânt şi nu a înţepat în ziua respectivă, dar pe mine tot m-a ademenit să promit că o să ascult ceva, neapărat. Mai nou îmi dă filmografie, Spinul fiind şi un mare cineast. M-a muştruluit că ignor destul de multe din jurul meu, şi că aş fi mai câştigat dacă aş apleca urechea mai tare spre ţepii lui inofensivi. Dar nu am căzut în capcană. L-am abandonat, ca dealtfel multe alte întâmplări, oarecum recente, dar neîntâmplate tocmai pentru că am fost pe fază.
Anastasia, vocea feminină din capul meu, a fost prietenă la cataramă cu Spinul. El a şi învăţat-o cum să facă să mă sperie. Dar, din nou, totul trece....noroc cu lăutarii. 
Spinul a încercat să strige după mine un banc, dar nu l-am mai aşteptat că pierdeam trenul. Era în viteză şi el, poate întâlnea vreo spineasă, să o vrăjească despre Net, şi avantajele existenţiale pe care le au facewood-erii....Şi asta în timp ce eu nu-mi găseam locul, chiar nici în pădure...
Tristă perioadă!  

joi, 8 septembrie 2011

Nu degeaba nu dormim


Azi e ziua Mariilor celor fecioare, şi Spinul tocmai mi-a jurat că nu va intra nimănui în picioare.
Stăm amândoi la un heartcoretchai de pelin şi anason cu miere,
mă bucur că are timp să tacă şi să mă asculte.
Azi mi-a venit ideea să merg cu tatăl meu şi cu fratele meu la ţară. Şi aşa vom face azi.
Prin locurile natale ale lui Spartacus Sanguetinicus.
Mai sunt câteva ore până plecăm. Citesc de zor la blogul vecin oarecum, Lumea Zmeoiului.
Până în zori voi deveni şi eu un zmeu. Voi merge în sfârşit în locul prea mult aşteptat, poate de o viaţă.
Poate o nouă viaţă voi începe. Pentru că pot. Pentru că poate. Nu se ştie.
Luăm toţi trei trenul vieţii până undeva în Nemărginire.


Şi apoi ceva drum ne va pierde urmele, cel puţin pentru câteva ore.
Deşi e Joi, trebuie să ajungem la Miercurea Sibiului. De aici Timpul nu va curge liniar, pe o rază non-euclidiană de 5 kilometri Totul va fi deschis, ca într-o zonă liberă de oraş. Voi fi faţă în faţă cu pădurelnicia trecutului tatălui meu.
Nu mă sunaţi.
Prevăd că cel puţin după câteva zile încă voi răspunde nejustificat de irascibil.
Ştiu că nu e nimic deosebit în toate acestea, doar eu sunt singurul care am puterea de a deosebi Realitatea de Adevăr. Uneori.
Doar nu degeaba Zmeoiu e filosof.
Şi nici Spinul nu e străin de locurile unde vom merge.
Să vedem cum vom ieşi toţi trei din toată odiseea.

marți, 6 septembrie 2011

Lust From Tear

Mai deunăzi m-a pus curiozitatea, sau mai degrabă mama zmeului, să mă uit la un film. Last Frontier nu a fost o alegere rea, dar după primul sfert de oră instinctul critic m-a scos din poveste, şi dincolo de imagine, deodată scenariul mi s-a părut cam subţirel, mai ales că avea pretenţia de a-i fi dedicat Oglinzii lui Tarkowski şi că fusese creat într-o stare de infern strindbergian. Dar surpriza a fost intrarea Spinului în scenă. În paralel cu filmul, peste groaza construită acolo, auzeam în căşti gândurile amicului meu, ascuţit la maxim, revoltat că mă uit la un asemena film. Intenţionat nu am oprit filmul, să văd cât rezistă cu pălăvrăgeala. Dar el a ajuns până acolo încât la scenele finale, cu o măiestrie egalată doar de Lee Scrach Perry, mi-a recitat o poezie care mi-a rămas în cap mai clară decât filmul. Ca un făcut, laptopul mi s-a blocat pe ultimele acorduri ale genericului de la final, şi Spinul răzbunător a început să-şi dea drumul la un freestyle hipnotic nemaiauzit. Am reuşit să opresc laptopul apăsând 5 secunde pe butonul de start, timp în care m-am lămurit că va ieşi cu ceartă.
Nu aveam chef de delirul ăsta, vroiam doar să fie linişte. I-am zis Spinului să-mi trimită mail cu ce mai are de zis, şi am încercat să adorm rapid.
Nu mică mi-a fost mirarea ca azi dimineaţă să găsesc la spam - Spinul îşi înfige până şi mailurile - poemul următor:




TERIBILUL VIS AL ZMEOIULUI



Într-una din ultimele amieze de august
Ai reuşit să adormi pe deplin liniştit
căzut-zăcut într-un pat străin.
Eu am vegheat la capul tău 
şi tu ţi-ai visvăzut Destinul.


1.

Peste omenire
Împrăştiaseră de ceva vreme praf stelar.
Adus cu sacrificii enorme, cu rachete speciale,
care aveau desenat pe fuselaj sloganul: "The New Age. Just Dust"
Deci cu asta se va ocupa Vărsătorul.

Praful ăsta avea scopul de a-i face pe oameni
Cu adevărat mai deştepţi şi mai stăpâni pe faptele lor.
Efectul "nedorit" - oare? - era
că cei astfel luminaţi nu mai puteau iubi.
Uitau de toate cele erotice, fiind liberi să uite.
Mintea de deasupra era în sfârşit eliberată de pasiunile de dedesubt.

Şi pentru un timp totul a mers ţais,
rotiţele minţii universale fiind unse cu vaselină din praf stelar.
Oamenii puteau intra unii în mintea altora, cu parole şi conturi.
Răutatea parcă nu mai avea efect,
lipsind pathos-ul, care făcea realmente rău.
Aşa, cu toţii erau buni fără tragere de inimă.
Fără emoţii, nici măcar cel mai mic resentiment.

Şi totuşi, a rămas Rezistenţa Umană.
În unele locuri ale planetei subzistaseră invizibile cetăţi fortificate
unde locuitorii lor mai perpetuau misterul lui Eros.
Ştiind că se închină unui zeu proscris,
se ascundeau, sau se deghizau în copaci,
crengile sentimentelor lor luând forme imposibil de separat de însăşi natura vie.


2.

Mă născusem ca rege al unei cetăţi abandonate: Iubirea, mult prea umană.
Singură Regina1 convenise să rămână cu mine
de la început până la sfârşit.
Restul pretendentelor plecaseră toate,
sperând că îşi vor găsi o altă cetate.



Ani de zile eu şi Regina din sufletul meu
am apărat cetatea de lupii care au înconjurat-o
adulmecând inteligent sfârşitul ei iminent.
La început veneau noaptea şi băleau 
spre fermecătoarea mea Regină.
Ea lupta alături de mine, nu aveam de ce să mă tem.
Amândoi eram indestructibili,
prin puterea legăturii noastre de neatins
lupanii deveneau doar un film, o comedie ieftină.


Până într-o zi, când unul dintre lupi a schimbat tactica.
A trecut linia metafizică ce separa până acum
Interesul de Sentiment.
S-a îndrăgostit pe bune de regină
şi era gata
să îşi asume riscul de a fi izgonit din haită
doar ca să intre să îi spună cât e de
de?
ei bine,
da,
de frumoasă.

Şi mă trezesc deci într-o dimineaţă singur în pat.
Şi miros lupul ăsta smeker stând de vorbă cu Regina
aşezaţi inofensivmente pe o bancă în parc.
Ea îmi zice că poate sunt prea hardcore
în a judeca asemenea animale drăguţe,
care iată că şi ele pot nutri sentimente.

I-am răspuns că lupul ăsta nu este decât
o reprezentare simbolică a ispitei de a ieşi
din cetatea iubirii, de a abandona lupta.
Şi deoarece citisem destul la viaţa mea,
am prevăzut scenariul şi m-am resemnat.
Prea uşor, poate ar fi trebuit să mă lupt cu simbolul.
Dar atracţia ei spre ieşirea din cerc,
forţa centrifugală era prea mare deja.
Am văzut asta în privirea rapid ascunsă a Reginei, 
plină de interes faţă de lup,
atunci când l-am hâşâit.


3.

În noaptea ce a urmat, era culmea lunii pline în Rac,
şi ne aşteptam la un atac mai forte.
Îmi aranjam în gând emoţiile,
cu bucuria de a fi om, 
înzestrat cu darul luptei întru iubire.
Când deodată am simţit fizic că sunt singur.

Echilibrul forţelor se răsturnase subit,
şi imediat în sufletul meu se strecurase panica, 
un sentiment inedit.
M-am dus să o caut pe Regină, nu era nicăieri.
În afara cetăţii lupii deja începuseră să urle 
şi să zică bancuri.
Am ascultat cu atenţie,
poate regina cânta la orgă, 
sus în turnul ei de cleştar.
Din precipitare, acolo nu o căutasem.

Dar ce mi-a fost dat să aud urechilor?
În corul animalic răspândit acum uniform în jurul cetăţii,
am distins o voce atât de familiară 
dar în acelaşi timp atât de transfigurată
încât am rămas paf.
Regina mea era goală, în patru labe,
şi răcnea în timp ce exact lupul de ieri 
o penetra pe la spate.
M-am simţit pus la electroteste. 
Realitatea îmi juca iar feste.
Înfierbântat de paranoia, 
mi-am pierdut şirul gândurilor,
şi ăsta era cu siguranţă scopul lor.
Regina mea nu ar face aşa ceva.
Fiind în vis, fiinţa mea spera că e doar vis.

Dar câştigaseră pentru că o aveau pe ea acolo,
simţiseră instinctiv că voi fi inofensiv 
orice ar fi eu trebuie 
să o iubesc mereu, 
chiar în veşnica ei lipsă.
Mi-au făcut poză la călcâi 
şi au stat să se gândească 
în timp ce eu credeam că doar latră.


Am deschis ochii. Abia dacă puteam respira.
Încă mai auzeam cum lupul
îşi invită prietenii la aparat.
Trebuia să mă trezesc din coşmarul ăsta, 
altfel în el şi muream.


4.

De atunci te trezeşti dimineaţa 
cu sufletul plin de praf din miezul Pământului.
Totul s-a sfârşit, cetatea nu mai există.
Ai intrat şi tu în rândul lumii,
nu mai speri şi nu mai simţi nimic, 
eşti şi tu liber.
Aş zice: degeaba!
Adică un alt frei-herr, vorba pietrei.
De acum înainte,
ai putea scrie poezii, 
sau ai putea juca şah pe calculator.
E mult mai util decât orice amintire
a clipelor tale împreună cu regina, 
când luptaţi fericiţi.

Şi poate până la pensie vei reuşi să îţi faci curaj
să mergi la vreo mănăstire 
să îi explici unui anume Domn
că răul există în tot ceea ce avem noi mai bun aici, pe Pământ.
Poate va fi bun cu tine
şi în viaţa următoare 
nu te va mai pune să lupţi, din nou.
Pentru că atât aştepţi. 
Şoaptele unei voci familiare.

Cortina.
Lumină pe tine, 
fără Regină.


1lămurire: Regina nu este neapărat o femeie reală. Ar fi mai bine înţeleasă ca legea complementară a Sinelui, nevoia de universalul suflet-pereche al oricărui suflet particular. Din această nevoie apar toate celelalte.



Bun. Nu cred că mă pricep într-atât la poezie ca să mai pot spune ceva, dar un singur lucru am avut de comentat. Care e faza cu titlul, cine e Zmeoiu ăla?
Cred că Spinul a făcut o confuzie. Eu nu mă trezesc plin de praf dimineaţa, fie şi pentru simplul motiv că abia atunci adorm. Şi toată povestea cu lupii ăia, hmm, poate Spinul o fi mai în temă cu tenebrele, dar eu mă ţin cât pot mai la soare. 
Şi de aceea trebuie să recunosc că după ziua de azi, mă gândeam serios să-mi şterg contul de facewood. Presimt că nu ştiu în ce m-am băgat. Mai bine mă uitam la Skritek, aşa cum vroiam iniţial ieri. Azi numai râdeam.

joi, 1 septembrie 2011

Spinul Beat

Zilele acestea m-am lăsat absorbit de studiul biografiei unui scriitor foarte controversat, şi exact când mă aşteptam mai puţin, adică în "timpul meu liber de weekend", Spinul, luând forma unui mic ciob de sticlă de bere, mi-a pătruns în picior pe nesimţite, aşteptând răbdător ca eu să fiu desculţ. Eu participând activ la pornirea treptată a unui party spontan într-o anume Cramă, inevitabil că după un timp căldura umană m-a făcut de am dat jos de pe mine ce haine puteam, iar exact atunci Spinul şi-a văzut de treabă, pitindu-se la mine în degetul de la picior...până a doua zi, când am oprit toate motoarele şi anestezia alcoolului mi-a trecut. Am fost foarte plăcut surprins să fiu trezit de o voce familiară, repetând exasperant ceva versuri în engleză:

"things are feeling thin well i know i know
lost my seat again well i'll go i'll go
pushin in the pin well i know i know
we're gonna go back in we're gonna go go go!"
Spinul era beat! Presimţisem eu că cineva se îmbăta în locul meu! Băusem doar câteva beri la petrecerea de aseară, dar nu ştiu ce şi cum făcuse Spinul de s-a matolit aşa. Nu e stilul lui să bea.
Acum râdea şi fredona melodii indie, zbenguindu-se la mine-n deget! Bineînţeles că am încercat să îl scot de acolo, şi el s-a apucat să îmi spună că îi era dor de mine, şi că are probleme cu Netul Trandafirilor, că nu prea vin pădurelniciile pe la net, aşa cum se aştepta el, şi deci nu prea îi ies banii. Mai ales că i s-a stricat laptopul cu alune de pădure, care a fost un timp serverul lui mobil, şi acum totul stă în coadă de peşte. I-am zis că nu înţeleg nimic, că eu am ceva treabă de făcut. Atât mi-a trebuit, până aici mi-a fost. Spinul beat s-a vârât mai adânc, până în carne, eu am încercat să îl chem afară, el a refuzat dialogul şi a trebuit să iau un cuţit încins la el. L-am scos afară afumat de tot şi l-am pus pe masă, ca să se prefacă la loc în spin, din ciobul verzui de sticlă sub care se înfăţişase. I-am vorbit până i-a mai trecut supărarea, şi mi-a spus că:
- Ţie chiar nu îţi pasă de ce este în afara ta, o arzi aiurea şi faci pe solipsistul cu mine. Am bătut atâta drum să ne vedem, şi tu îmi zici, aşa blazat, că ai treabă. Păi măi ţâcă, eu ştiu absolut orice mişcare de-a ta, şi tocmai de aia am apărut. Bine, a trebuit să mai fac câte un ocol şi eu, că bunăoară am intrat la Dedu în picior şi nu am putut ieşi aşa uşor, că m-am şi speriat, dar dacă tot am venit pân' acia la Nemărginire înseamnă că am ceva treabă serioasă pentru tine.
- Bine Spinule, zi-mi repede care-i faza.
- Bă, tu vrei să mă enervezi iar! Păi nu mă repezi aşa, că plec de tot.
- Scuze, nu te repezesc. Doar că timpul pentru mine este preţios, sper să înţelegi.
- Bine bun, bine bun. Uite. Eu mă gîndeam să facem un spectacol. Am o idee şi vreau să ţi-o dau şi ţie.

După care am rămas să ascult planul de show, şi trebuie să recunosc că Spinul, deşi era încă beat, are habar despre artele performative. Mi-a distras atenţia de la ale mele, şi toată ziua de ieri m-am gândit în cel puţin două luntri. Dar o să fie bine.