Nu faci nimic diferit de alte dăţi: bei, fumezi, te uiţi prin preajmă, râzi politicos la glumele pe care nu le prinzi, pe alea care le ştii nu le asculţi (ai deja o vârstă, îţi permiţi). Mai citeşti obsesiv câte o chestie lipită aiurea pe pereţi, te lamentezi de muzica proastă, ajuţi pe careva să-şi revină, eviţi ceaţa gândurilor şi greaţa literală.
- Dumneata de ce nu vorbeşti cu noi?
- Dumneamea? Păi...
M-a surprins întrebarea ei. Iată o fată inteligentă, pusă pe băut lunea seara. Mă întreabă din senin de ce nu vorbesc cu gaşca lor. Şi eu care mă bucuram de 2 ore că am cu cine povesti. Oare chiar nu a remarcat nimeni cuvintele mele? Cât de fail să fii să vorbeşti cu cineva şi după 2 ore să te întrebe de ce eşti aşa tăcut?
Cred că din cauză că citisem înainte să ies în oraş ceva de genul ăsta, m-am cam fâstâcit. Nu vroiam să se vadă că îmi plăcea la nebunie tonul vocii ei, că aş fi ascultat orice balivernă ieşită dintre buzele ei. Deodată m-am văzut ca Anthony Hopkins ascultând simfonii de ludvig van. Priveam un chip cald, ce-mi vorbea fără să ştie că nu vreau decât să-l aud. Privirea mea mecanică a la McDowell m-a readus în context.
- Păi sunt treaz.
- Hihi, ce glumeţ sunteţi.
- Cum te cheamă?
Ei şi aici ea a tăcut lung.
Fusesem prea, hm, direct? Bun, ştiam că preafirescul se cuvine evitat în primele momente când se cunosc un el şi o ea. Mă simţeam de parcă am călcat pe melc.
Şi-a ferit ochii. Problema domnişoarei era tonul meu nepotrivit, sau poate ea chiar nu avea nume, habar nu am. S-a retras încet, pierzându-se în peisaj.
Nu am mai putut vorbi cu nimeni toată seara.
Reluându-mi şirul gândurilor, am dat un scan maxim să cercetez aria Europei.
Nu prea mulţi se distrează lunea seara, dar cine o face, şi-o dă blană.
Femeile azi se îmbată mult mai sincer decât pe vremea mea.
Faptul că li se fac poze în ipostaze crunte nu înseamnă că ele se îmbată mai tare, doar că se exprimă mai liber şi li se rupe de impresiile noastre, abandonându-se somnului ca orice om cu adevărat beat.
Toată Europa funcţionează pe ciclul Luni-Vineri-Muncă, Weekend-Rangă.
E incredibil câtă beţie pot duce marile capitale. Ditamai bancheriţele de 50 de ani, în patru labe. Totul e prevăzut şi organizat după reguli nescrise, matoleala europeană este civilizată. Unul dintre fenomenele civice acceptate fără ruşinarea ipocrită specifică celor care vor să bea până la moarte.
Majoritatea europenilor beau ca să se distreze, nu beau ca să bea. Asta face şi gaşca de lângă mine.
Au băut, acuma dansează. Şi eu am băut, acuma dansez cu o fată de mână, fără să vorbim. Se termină rock'n'roll-ul, palmele se desfac sec.
Am ieşit din bar cu mintea în ceaţă, frecându-mi palma de ziduri.
Majoritatea europenilor beau ca să se distreze, nu beau ca să bea. Asta face şi gaşca de lângă mine.
Au băut, acuma dansează. Şi eu am băut, acuma dansez cu o fată de mână, fără să vorbim. Se termină rock'n'roll-ul, palmele se desfac sec.
Am ieşit din bar cu mintea în ceaţă, frecându-mi palma de ziduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu