Aseară am ieşit în oraş la o cafea spontană. Fiind Crăciun, nu am avut idei mai bune.
La automatul de pe centru m-a interpelat o micuţă fiinţă, care cu un espresso gigantic între pălmuţele reci mi s-a recomandat cu adânci subînţelesuri: Piticul Matematician. Am rămas mut de uimire, în sfârşit l-am întâlnit!
Mi-am amintit că l-am aşteptat de două ori degeaba, şi m-am uitat condescendent în jos la el. Mi-a zis că nu-i place de Spin, şi mi-a plăcut mult asta.
Cică îmi era dator cu un party, şi m-a prins de gambă. În 4 secunde ne-am trezit într-un fel de menajerie dansantă. Toată lumea era paşnică, era chiar şi un saxofonist live, ce mai, un party dichisit corect. Am stat vreo 2 ore de poveşti cu matemagicianul. Am apucat să am vreo trei revelaţii şi jumate, când am observat un şrek megabeat care se lua de toate fetele. Cioban din nemărginire, care ştia ce face. Strica dancingul, aştepta să sară careva în schemă.
Nu sunt din fire extrem de protectiv, dar când maciomanu' s-a apropiat de piticul meu, care dansa cuminte pe umărul meu, am simţit cum din pielea mea se desprind 3 trăznete sferice disruptive, aşteptând un singur semnal. A apărut şi Zmeoiu' cu colţii scoşi, şi am decis că mai bine plecăm noi altundeva, decât să-i dăm satisfacţie beţivului.
Am aterizat la nişte amici de-ai Zmeoiului, care regreta tot mai tare că nu-i mutase falca şrekului, ca între "fiare", cică.
Am intrat în vis pe o fereastră cu obloane verzi, strecurându-mă printre funcţii vitale şi gânduri integrale.
Uşa somnului îmi era blocată pe dinăuntru, ceea ce nu m-a deranjat deloc pe parcursul zilei de azi.
Azi, după 3 ani, mănânc o ciocolată Poiana.
marți, 25 decembrie 2012
vineri, 21 decembrie 2012
Visine în Livezi
Duminică, după performance-ul lui Zmeoiu', abia de-am mai rămas trei treji vreo oră,
şi ne-a dus taxiu' la culcare.
Înainte să înceapă, în timp ce potriveam cu băieţii proiectorul, Spinul era înfipt bine în urechea mea internă, şi comenta în paralel, maramite pentru sinea lui, că "de ce tehnica are tot mai multă pondere în spectacolele din ziua de azi?", şi alte bălării de astea, de nu mai ştiam de pe care laptop pe care trebuia să copiez, ce, melodia asta care o aveam salvată nu cu titlu, ci cu dată - deci un delir.
Apoi am aşteptat revoluţia galactică, căţărat în cel mai înalt vişin din Livada Universală.
Aşa am sfârşit/început prin cel mai simplu fapt: privind copiii cum se joacă, am înţeles tot.
Am înţeles asta în timp ce mă suiam pe gândurile care mă doborâseră,
în timp ce toţi copiii lumii se făceau mari,
în acelaşi timp eu rămânând copil, culegând infinitul necopt din vişin...
Iată o amintire de-a mea (şi a tuturor copiilor), pe care urechile bătucite ale Zmeoiului au cules-o direct de pe creanga cea mai de sus, cu ajutorul Spinului cu siguranţă...
Cred că hoţofanul ăla de Zmeoi, şi smekerul de Spin, vor avea câteva de încasat anul ăsta. Vişina de pe cireaşă ar fi să le încasez tot eu, care în ultima vreme mă grijesc ca un disperat de armonia tuturor, împotriva tuturor. Dar am calculat că îmbunătăţirile mele drastice abia de mâine îşi vor face simţită absenţa.
şi ne-a dus taxiu' la culcare.
Înainte să înceapă, în timp ce potriveam cu băieţii proiectorul, Spinul era înfipt bine în urechea mea internă, şi comenta în paralel, maramite pentru sinea lui, că "de ce tehnica are tot mai multă pondere în spectacolele din ziua de azi?", şi alte bălării de astea, de nu mai ştiam de pe care laptop pe care trebuia să copiez, ce, melodia asta care o aveam salvată nu cu titlu, ci cu dată - deci un delir.
Apoi am aşteptat revoluţia galactică, căţărat în cel mai înalt vişin din Livada Universală.
Aşa am sfârşit/început prin cel mai simplu fapt: privind copiii cum se joacă, am înţeles tot.
Am înţeles asta în timp ce mă suiam pe gândurile care mă doborâseră,
în timp ce toţi copiii lumii se făceau mari,
în acelaşi timp eu rămânând copil, culegând infinitul necopt din vişin...
Iată o amintire de-a mea (şi a tuturor copiilor), pe care urechile bătucite ale Zmeoiului au cules-o direct de pe creanga cea mai de sus, cu ajutorul Spinului cu siguranţă...
...ce faci acolo, măi?
Cred că hoţofanul ăla de Zmeoi, şi smekerul de Spin, vor avea câteva de încasat anul ăsta. Vişina de pe cireaşă ar fi să le încasez tot eu, care în ultima vreme mă grijesc ca un disperat de armonia tuturor, împotriva tuturor. Dar am calculat că îmbunătăţirile mele drastice abia de mâine îşi vor face simţită absenţa.
luni, 10 decembrie 2012
Pregătiţi de zbor
Urmând sugestiile Spinului, mă voi strădui să fac la Cluj două tentative de decolare cu covorul.
Prima, în Spaţiu (cafe-ul ăla din Haşdeu, lângă căminul 14). Duminică 16 decembrie 2012, spre seară.
Lansarea asta spontan-intergalactică va fi susţinută sonor şi de Zmeoiu', care ţine neapărat să ne cânte vreo 6 melodii în primă audiţie. Oricum, de fapt zborul nostru lin va fi garantat de poveştile iernatic-tematice ale Spinului...
 |
| (credits: Iulian Pietrar) |
Apoi, luni 17 decembrie, direct din vârful Cetăţuiei, în penultima săptămână a anului 2012, voi demara prima mea emsiială în noua locaţie Gazette - seară de dub-reggae! Abia aştept să aterizez de pe covoraş pe urechile celor prezenţi, să ne aşternem cu toţii pe ecouri nesfârşite.
Sper să mă vindec, cu tona asta de ceapă, de viroză. Şi, mai ales, de semipanica produsă de perspectiva unei zbenguieli pe cinste...
miercuri, 5 decembrie 2012
Mosniko Lae
Deşi trebuia să merg ieri, abia azi dimineaţă am ajuns la bunică-mea, să văd cum se bate covorul singur, după cum mi-a lăsat bileţel Spinul.
L-am pândit pe Piticul Matematician, companionul meu promis, dar nu am observat pe nimeni prin jurul meu, decât o babă la geam care s-a uitat urât la mine cu o satisfacţie enormă, vreo 3 minute, cât m-am chinuit să urc singur covorul pe bară. Apoi a tras ofuscată oblonul.
Ecoul fiecărei bătăi se răsfrângea amplu şi armonios din covor înspre blocurile din jur: în cartierul Hipodrom, o linişte matinală numai bună de tulburat. Elevii de la şcoala 19 treceau miraţi pe lângă mine; după feţele lor, sigur unii nu aveau deloc idee ce fac. Ah, şi nu aveam ţigări deloc, deci mintea mi-era pe standby de când m-am trezit. Meseria e brăţară de aur, gata, dă-i bice băiatu'!
Am demarat, cu respect pentru toţi mahmuriştii vecinătăţii, un ritm ternar timid. Megaprăfuindu-mă, am trecut treptat la măsuri mixte, de 6 plus 7 şaisprezecimi, diverse poliritmii (3 bătăi pe 2 respiraţii, o jumate de covor în 14 bătăi pe 7 paşi, o înjurătură pe cadenţă la fiecare final de carpetă, 50 de lovituri la două mâini pe dos de mochetă, etc.). După vreo 3 ore mi-am terminat foarte voios treaba. Bunică-mea, femeie înţeleaptă de 81 de ani, pe lângă bani de ţigări, mi-a dat cadou casetofonul ei Sanyo, eroul tehnic al copilăriei mele, prietenul meu cu care inventam nesfârşite jocuri. Astfel, azi mi-am amintit unele dintre manevrele mele favorite:
Incredibil cât sens pot face în mintea copiilor nişte butoane!
Pe lângă uimirea şi resetul dat acestor amintiri de 30 de ani, m-am bucurat că nu m-au mai poţoprit obişnuitele mele gânduri aiurea, cele străine de mine. Deci îmi place să bat covoare, e relaxant.
Aş putea să îmi câştig existenţa din asta? Tot mai mulţi îşi permit să dea covoarele la curăţat, de fapt nu e pont să fii bătător de covor.
Spinul tocmai mi-a trimis mail că organizează undeva în Nemărginire un mic party, de ziua Scorpionului, tatăl său natural-naturalist. Piticul Matematician, care bineînţeles că a fost ieri degeaba la bunică-mea şi deci m-a pârât la Spin, va veni deseară să îmi arate calea spre bairam. Minunat oare?
L-am pândit pe Piticul Matematician, companionul meu promis, dar nu am observat pe nimeni prin jurul meu, decât o babă la geam care s-a uitat urât la mine cu o satisfacţie enormă, vreo 3 minute, cât m-am chinuit să urc singur covorul pe bară. Apoi a tras ofuscată oblonul.
Ecoul fiecărei bătăi se răsfrângea amplu şi armonios din covor înspre blocurile din jur: în cartierul Hipodrom, o linişte matinală numai bună de tulburat. Elevii de la şcoala 19 treceau miraţi pe lângă mine; după feţele lor, sigur unii nu aveau deloc idee ce fac. Ah, şi nu aveam ţigări deloc, deci mintea mi-era pe standby de când m-am trezit. Meseria e brăţară de aur, gata, dă-i bice băiatu'!
Am demarat, cu respect pentru toţi mahmuriştii vecinătăţii, un ritm ternar timid. Megaprăfuindu-mă, am trecut treptat la măsuri mixte, de 6 plus 7 şaisprezecimi, diverse poliritmii (3 bătăi pe 2 respiraţii, o jumate de covor în 14 bătăi pe 7 paşi, o înjurătură pe cadenţă la fiecare final de carpetă, 50 de lovituri la două mâini pe dos de mochetă, etc.). După vreo 3 ore mi-am terminat foarte voios treaba. Bunică-mea, femeie înţeleaptă de 81 de ani, pe lângă bani de ţigări, mi-a dat cadou casetofonul ei Sanyo, eroul tehnic al copilăriei mele, prietenul meu cu care inventam nesfârşite jocuri. Astfel, azi mi-am amintit unele dintre manevrele mele favorite:
Incredibil cât sens pot face în mintea copiilor nişte butoane!
Pe lângă uimirea şi resetul dat acestor amintiri de 30 de ani, m-am bucurat că nu m-au mai poţoprit obişnuitele mele gânduri aiurea, cele străine de mine. Deci îmi place să bat covoare, e relaxant.
Aş putea să îmi câştig existenţa din asta? Tot mai mulţi îşi permit să dea covoarele la curăţat, de fapt nu e pont să fii bătător de covor.
...poate e mai bine să fii călător pe covor
Spinul tocmai mi-a trimis mail că organizează undeva în Nemărginire un mic party, de ziua Scorpionului, tatăl său natural-naturalist. Piticul Matematician, care bineînţeles că a fost ieri degeaba la bunică-mea şi deci m-a pârât la Spin, va veni deseară să îmi arate calea spre bairam. Minunat oare?
duminică, 2 decembrie 2012
Un amic al Pădurii
"marţi dimineaţă ai de făcut un studiu asupra următoarei teme: cum se bate covorul singur. Am observat că te tot lamentezi cu privire la singurătate, astfel că în această problemă am avut eu grijă să faci progrese. Te va însoţi Piticul Matematician, un amic bun de-al meu. Marţi va veni şi el cu tine la bunică-ta la sgara blogului, unde te vor aştepta deja bătătorul, ritmul şi covorul; Piticul Matematician o să te supravegheze la lucru, gata să te ajute dacă ai dubii. Te rog ia în serios tema asta, el a inventat formula singurătăţii umane.
p.s. poate tocmai pentru că am bătut atâta cale, a fost plăcut la gust micul repaus la tine, mă bucur că ieşim din mocirlă. Dar. Tot la fel de prost dormi. Bea ceai de tei."
Am stins veioza şi mă culc, suspect de liniştit.
sâmbătă, 1 decembrie 2012
Paus
Aseară când a ajuns Spinul la mine, deja aveam câteva năstrape avans, aşternute cu grijă în suflet, peste pustiul de peste zi; ceea ce mi-a permis să devin mai jovial abia spre miez de nuapteh, la fix cât să rămân în termeni paşnici cu invitatul meu de vază:
Spinul a apărut în ţinuta lui de gală şi ceva cizme superşmekere. S-a făcut comod, povestind aproape în continuu. A delirat mai degrabă. La început bea şi el cot la cot cu mine, apoi s-a pleoştit brusc, când şi-a amintit de vremurile când scutura eşarfe colorate în soare, de 23 august.
Când să povestesc şi eu ceva, a apărut Zmeoiu, care nu s-a lăsat până nu mi-a terminat tot vinul. Adică în 5 minute. Venise de la o petrecere pe care a spart-o fără să vrea, şi era cam amărât. Ridicase piciorul pentru a explica ceva unui amic, şi ăla crezuse că e rost de bătaie. De o neînţelegere mai mare nici că avea nevoie. Am încercat să-l consolez pe Zmeoiu şi să-l anim puţin pe Spin, dar seara a fost prea lame ca să mai pot da detalii.
Azi în schimb, cred că va fi altceva...
Spinul a apărut în ţinuta lui de gală şi ceva cizme superşmekere. S-a făcut comod, povestind aproape în continuu. A delirat mai degrabă. La început bea şi el cot la cot cu mine, apoi s-a pleoştit brusc, când şi-a amintit de vremurile când scutura eşarfe colorate în soare, de 23 august.
Când să povestesc şi eu ceva, a apărut Zmeoiu, care nu s-a lăsat până nu mi-a terminat tot vinul. Adică în 5 minute. Venise de la o petrecere pe care a spart-o fără să vrea, şi era cam amărât. Ridicase piciorul pentru a explica ceva unui amic, şi ăla crezuse că e rost de bătaie. De o neînţelegere mai mare nici că avea nevoie. Am încercat să-l consolez pe Zmeoiu şi să-l anim puţin pe Spin, dar seara a fost prea lame ca să mai pot da detalii.
Azi în schimb, cred că va fi altceva...
vineri, 30 noiembrie 2012
O Sărbătoare Mare
A trecut ceva vreme de când Spinul nu a mai apărut pe zonă.
Mai ciudat, unii dintre prietenii mei mă întreabă de el, aşa că i-am trimis totuşi un semn.
Alaltăieri, porumbelul meu voiajor a pornit în zbor cu pergamentul în gheruţe, din Răşinari până la Duruşa şi retur: Spinul mi-a răspuns bucuros la invitaţie, promiţându-mi solemn că va trece sigur azi la câteva pahare de vin.
Mi-a povestit cum s-a trezit înfipt în blana unui urs panda, undeva prin provincia Sichuan. Din cauză că ursul era în stare de libertate, a avut mult de lucru până să se desprindă cumva din blana aia alb-negru şi să ajungă înapoi, pe meleagurile natale, pentru sărbătoarea de mâine.
Pentru mine, momentul festiv nu e doar ziua de mâine, a tuturor românilor, ci şi ziua de azi, a celor peste 700.000 de Andrei şi Andree, tot români şi noi. Aşa că mai torn un vinuţ. Să bei singur e un deliciu, uneori.
Vom avea ce argumenta deseară, pentru că Spinul e de părere că identitatea românească trebuie re-construită în mod activ, cu mijloacele ce le avem la dispoziţie, în timp ce eu nu pot credita niciun fel de artificii în acest sens. El apreciază valorile trecutului, pe când eu pot cel mult contempla ruptura istorică în care m-am născut.
Studiind puţin fenomenul identităţii noastre, care alimentează naţionalismul în România, m-am afundat în câteva teorii de nişă (deocamdată), dintre care cea despre originea noastră exclusiv dacică mi-a părut cea mai spectaculoasă. Aporia originii neamului nostru e un semn bun, în sine. Istoria noastră, aşa cum a trecut de filtrele comunismului, nu se poate rescrie, ci eventual doar reinterpreta. Complexele noastre, alimentate timp de 50 de ani prin metode indefinite, după '89 au ieşit la iveală, şi abia acum unii scăpăm de ele. Senzaţia e extraordinară: parcă de la o vreme spunem puţin altfel că suntem români, nu? Şi mândria asta, deja e şi altceva decât o spune cuvântul. Pentru că românii sunt şi altceva decât credeau ei până nu demult. Aici e şi problema istoricilor, arheologilor.
Dar răspunsul la întrebarea "ce putem fi?" este o mare responsabilitate, cu multe capcane. Dacă el ia naştere timid, imediat i se îndeasă câteva forme extreme. Lozinci învechite de genul "credinţă adevăr şi neam" nu se mai pot adresa oamenilor reali, cei care existăm azi. Cine reia schema trecutului pentru a construi în prezent identitatea unui popor, este condamnat la mari riscuri. Păi ce treabă au cu neamul, copiliţele de 15 ani care merg la mall în weekend la concert Andra? Sau ce adevăr e în glasurile tuturor intelectualilor care 20 de ani s-au văietat că în România e naşpa? Să nu mai zic de artişti! Unii au început să joace rolul de formatori identitari, dar procesul va dura mult peste dispariţia noastră, a tuturor celor de acum.
Greu de definit românul, dar altfel nu se poate.
Aşadar, neo-naţionalismul din România modifică genetic sămânţa sănătoasă a românismului, grăbindu-se să crească artificial noua identitate românească. Şi asta e firesc. Ce nu e firesc, e apatia care încă ne bântuie.
Gaşca de intelectuali din jurul lui Nae, prin anii '30, la fel cred că simţeau această nerăbdare de a arăta ce înseamnă a fi român. Apoi şi-au dat seama că nu merge aşa, cu ideologie totalitară.
Mai sunt şi practicile astea turistice. Străinii sunt curioşi din fire, tot mai mulţi vin să vadă efectiv ţara noastră. Şi cum românul e descurcăreţ, făcând el un slalom abil printre libertate şi capitalism, a ajuns la cele mai directe forme de definire identitară: sarmale, brânză, năframe, sate goale, etc.
Adică o reluare a valorilor trecutului, aşa direct, fără prea multe gânduri. Iţă romanian bizniz, u no?
Dar nu cred că toţi străinii pun botul la ce le vindem noi. Unii mai văd şi printre rânduri. Dincolo de prima impresie. Că au şi ei Vocea României, şi ziua lor naţională, şi istoria lor, oarecum la fel, aş zice.
Oricum, la nivel mondial reapar tot mai multe semne ale nevoii de identificare regională, nu naţională (catalanii, de exemplu). Pentru că globalizarea are şi efecte secundare, tot mai vizibile.
Fenomenele astea complexe au darul să mă adoarmă.
Spinul ştie să le zică mai clar.
Mai ciudat, unii dintre prietenii mei mă întreabă de el, aşa că i-am trimis totuşi un semn.
Alaltăieri, porumbelul meu voiajor a pornit în zbor cu pergamentul în gheruţe, din Răşinari până la Duruşa şi retur: Spinul mi-a răspuns bucuros la invitaţie, promiţându-mi solemn că va trece sigur azi la câteva pahare de vin.
Mi-a povestit cum s-a trezit înfipt în blana unui urs panda, undeva prin provincia Sichuan. Din cauză că ursul era în stare de libertate, a avut mult de lucru până să se desprindă cumva din blana aia alb-negru şi să ajungă înapoi, pe meleagurile natale, pentru sărbătoarea de mâine.
Pentru mine, momentul festiv nu e doar ziua de mâine, a tuturor românilor, ci şi ziua de azi, a celor peste 700.000 de Andrei şi Andree, tot români şi noi. Aşa că mai torn un vinuţ. Să bei singur e un deliciu, uneori.
Vom avea ce argumenta deseară, pentru că Spinul e de părere că identitatea românească trebuie re-construită în mod activ, cu mijloacele ce le avem la dispoziţie, în timp ce eu nu pot credita niciun fel de artificii în acest sens. El apreciază valorile trecutului, pe când eu pot cel mult contempla ruptura istorică în care m-am născut.
Studiind puţin fenomenul identităţii noastre, care alimentează naţionalismul în România, m-am afundat în câteva teorii de nişă (deocamdată), dintre care cea despre originea noastră exclusiv dacică mi-a părut cea mai spectaculoasă. Aporia originii neamului nostru e un semn bun, în sine. Istoria noastră, aşa cum a trecut de filtrele comunismului, nu se poate rescrie, ci eventual doar reinterpreta. Complexele noastre, alimentate timp de 50 de ani prin metode indefinite, după '89 au ieşit la iveală, şi abia acum unii scăpăm de ele. Senzaţia e extraordinară: parcă de la o vreme spunem puţin altfel că suntem români, nu? Şi mândria asta, deja e şi altceva decât o spune cuvântul. Pentru că românii sunt şi altceva decât credeau ei până nu demult. Aici e şi problema istoricilor, arheologilor.
Dar răspunsul la întrebarea "ce putem fi?" este o mare responsabilitate, cu multe capcane. Dacă el ia naştere timid, imediat i se îndeasă câteva forme extreme. Lozinci învechite de genul "credinţă adevăr şi neam" nu se mai pot adresa oamenilor reali, cei care existăm azi. Cine reia schema trecutului pentru a construi în prezent identitatea unui popor, este condamnat la mari riscuri. Păi ce treabă au cu neamul, copiliţele de 15 ani care merg la mall în weekend la concert Andra? Sau ce adevăr e în glasurile tuturor intelectualilor care 20 de ani s-au văietat că în România e naşpa? Să nu mai zic de artişti! Unii au început să joace rolul de formatori identitari, dar procesul va dura mult peste dispariţia noastră, a tuturor celor de acum.
Greu de definit românul, dar altfel nu se poate.
Aşadar, neo-naţionalismul din România modifică genetic sămânţa sănătoasă a românismului, grăbindu-se să crească artificial noua identitate românească. Şi asta e firesc. Ce nu e firesc, e apatia care încă ne bântuie.
Gaşca de intelectuali din jurul lui Nae, prin anii '30, la fel cred că simţeau această nerăbdare de a arăta ce înseamnă a fi român. Apoi şi-au dat seama că nu merge aşa, cu ideologie totalitară.
Mai sunt şi practicile astea turistice. Străinii sunt curioşi din fire, tot mai mulţi vin să vadă efectiv ţara noastră. Şi cum românul e descurcăreţ, făcând el un slalom abil printre libertate şi capitalism, a ajuns la cele mai directe forme de definire identitară: sarmale, brânză, năframe, sate goale, etc.
Adică o reluare a valorilor trecutului, aşa direct, fără prea multe gânduri. Iţă romanian bizniz, u no?
Dar nu cred că toţi străinii pun botul la ce le vindem noi. Unii mai văd şi printre rânduri. Dincolo de prima impresie. Că au şi ei Vocea României, şi ziua lor naţională, şi istoria lor, oarecum la fel, aş zice.
Oricum, la nivel mondial reapar tot mai multe semne ale nevoii de identificare regională, nu naţională (catalanii, de exemplu). Pentru că globalizarea are şi efecte secundare, tot mai vizibile.
Fenomenele astea complexe au darul să mă adoarmă.
Spinul ştie să le zică mai clar.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)