O Sărbătoare Mare

A trecut ceva vreme de când Spinul nu a mai apărut pe zonă.
Mai ciudat, unii dintre prietenii mei mă întreabă de el, aşa că i-am trimis totuşi un semn.
Alaltăieri, porumbelul meu voiajor a pornit în zbor cu pergamentul în gheruţe, din Răşinari până la Duruşa şi retur: Spinul mi-a răspuns bucuros la invitaţie, promiţându-mi solemn că va trece sigur azi la câteva pahare de vin.

Mi-a povestit cum s-a trezit înfipt în blana unui urs panda, undeva prin provincia Sichuan. Din cauză că ursul era în stare de libertate, a avut mult de lucru până să se desprindă cumva din blana aia alb-negru şi să ajungă înapoi, pe meleagurile natale, pentru sărbătoarea de mâine.
Pentru mine, momentul festiv nu e doar ziua de mâine, a tuturor românilor, ci şi ziua de azi, a celor peste 700.000 de Andrei şi Andree, tot români şi noi. Aşa că mai torn un vinuţ. Să bei singur e un deliciu, uneori.

Vom avea ce argumenta deseară, pentru că Spinul e de părere că identitatea românească trebuie re-construită în mod activ, cu mijloacele ce le avem la dispoziţie, în timp ce eu nu pot credita niciun fel de artificii în acest sens. El apreciază valorile trecutului, pe când eu pot cel mult contempla ruptura istorică în care m-am născut.
Studiind puţin fenomenul identităţii noastre, care alimentează naţionalismul în România, m-am afundat în câteva teorii de nişă (deocamdată), dintre care cea despre originea noastră exclusiv dacică mi-a părut cea mai spectaculoasă. Aporia originii neamului nostru e un semn bun, în sine. Istoria noastră, aşa cum a trecut de filtrele comunismului, nu se poate rescrie, ci eventual doar reinterpreta. Complexele noastre, alimentate timp de 50 de ani prin metode indefinite, după '89 au ieşit la iveală, şi abia acum unii scăpăm de ele. Senzaţia e extraordinară: parcă de la o vreme spunem puţin altfel că suntem români, nu? Şi mândria asta, deja e şi altceva decât o spune cuvântul. Pentru că românii sunt şi altceva decât credeau ei până nu demult. Aici e şi problema istoricilor, arheologilor.

Dar răspunsul la întrebarea "ce putem fi?" este o mare responsabilitate, cu multe capcane. Dacă el ia naştere timid, imediat i se îndeasă câteva forme extreme. Lozinci învechite de genul "credinţă adevăr şi neam" nu se mai pot adresa oamenilor reali, cei care existăm azi. Cine reia schema trecutului pentru a construi în prezent identitatea unui popor, este condamnat la mari riscuri. Păi ce treabă au cu neamul, copiliţele de 15 ani care merg la mall în weekend la concert Andra? Sau ce adevăr e în glasurile tuturor intelectualilor care 20 de ani s-au văietat că în România e naşpa? Să nu mai zic de artişti! Unii au început să joace rolul de formatori identitari, dar procesul va dura mult peste dispariţia noastră, a tuturor celor de acum.
Greu de definit românul, dar altfel nu se poate.  
Aşadar, neo-naţionalismul din România modifică genetic sămânţa sănătoasă a românismului, grăbindu-se să crească artificial noua identitate românească. Şi asta e firesc. Ce nu e firesc, e apatia care încă ne bântuie.
Gaşca de intelectuali din jurul lui Nae, prin anii '30, la fel cred că simţeau această nerăbdare de a arăta ce înseamnă a fi român. Apoi şi-au dat seama că nu merge aşa, cu ideologie totalitară.
Mai sunt şi practicile astea turistice. Străinii sunt curioşi din fire, tot mai mulţi vin să vadă efectiv ţara noastră. Şi cum românul e descurcăreţ, făcând el un slalom abil printre libertate şi capitalism, a ajuns la cele mai directe forme de definire identitară: sarmale, brânză, năframe, sate goale, etc.
Adică o reluare a valorilor trecutului, aşa direct, fără prea multe gânduri. Iţă romanian bizniz, u no?
Dar nu cred că toţi străinii pun botul la ce le vindem noi. Unii mai văd şi printre rânduri. Dincolo de prima impresie. Că au şi ei Vocea României, şi ziua lor naţională, şi istoria lor, oarecum la fel, aş zice.
Oricum, la nivel mondial reapar tot mai multe semne ale nevoii de identificare regională, nu naţională (catalanii, de exemplu). Pentru că globalizarea are şi efecte secundare, tot mai vizibile.
Fenomenele astea complexe au darul să mă adoarmă.
Spinul ştie să le zică mai clar.