Superfutililitatea poeziei în pădure

Codrule, măria ta, lasă-mă la umbra grea
Şi să-mi curgă lumea mea
Umbra-i deasă, vântul bate
Şi răcoarea mă străbate

Voi gândi la toate cele
Câte-n lună şi în stele
O să am doar flori în faţă
Şi privirea în verdeaţă.

O să fiu atunci cuminte
Şi-o să-mi fii chiar tu părinte
Şi-o să-mi dai îmbrăcăminte
Umbra deasă drept cămaşă
Şi copacii ca o casă
Voi gândi la mândra mea
Şi frunzele-mi vor cădea
Şi la oameni m-oi gândi
Lucrurile toate se vor limpezi.

Pădure frumoasă eşti
Să nu mi te veştejeşti
Că doar tu mă linişteşti
Umbra-i deasă, vântul bate
Gândurile-mi sunt furate
Şi gândesc la toate cele
La batrâni si la iele
O să am doar flori în faţă
Şi privirea în verdeaţă.