Of martie

De unde caut Femeia, 

o aflu mereu Copilă! 

Pe când Lili cânta-va 

Edenul se-nclina-va... 

De ziua femeii din mine, azi am chef de stereotipuri cu pâine, nucă şi lapte rece.

Mereu am fost de părere că femeile cântă mai profund decât bărbaţii. Desigur e opţiunea mea, indiscutabil subektivă. Melancoliceşte privită chestiunea, poate că ele sunt mai adânc legate con terra, şi deci profunzimea cântului femeesc îşi află rădăcinile şi resursele în tărâmuri subpământeneşti. Aici trebuie să definesc şi să aud htonianul ca o nouă categorie, alternativă la ehurile şi dogmele creştine, o energie sonoră a pământului legitimată tocmai de secularizarea muzicii.
Adică, mai complicat spus, ceea ce se consideră acum a fi "muzică divină" (fie Mozart, Andrea Bocelli, chill-out new age, etc.) exprimă de fapt doar o felie din to(r)t - glazura de pe amandină, mai exact. Problemele noastre cu zeii fiind aici lăsate deoparte, reţin reflectarea acestor probleme în aprecierea pertinentă a surselor muzicii. De unde vine muzica de azi dom'le domnuţu'le?
Să luăm un mic exemplu video practic. Nu întâmplător, extrem practic. Dacă vă concentraţi cu căştile puţin, până la secunda 30 veţi putea auzi cum cred eu că funcţionează, alături de palmele pe cană şi vociuţa băietului, venind de dedesubt oarecum, o sursă htoniană de sunete.
 

Motorul din miezul pământului sună ciudat de armonic cu vocea, părând că ceva se ridică dintre crăpăturile unui cutremur.
Păi şi ce legătură are asta cu 8 martie?
Mm.
Femeia când cântă, intră firesc în rezonanţă cu energiile sale htoniene, producându-se o elevare a fluxului sonor. Nu vă imaginaţi că trebuie să grohăie, atenţiune! Dimpotrivă, registrul de soprană exprimă cel mai fidel sensul ascendent al curgerii sonore. Deasemenea, eu azi fiind tipul stereotipic, voi spune şi că tendinţa inconştientă a masculinului este de a cânta oarecum înspre în jos, de a aşterne vibraţia, de a cuceri câmpul.