iarna iurtă, vara iureş

Yiu Hu, mi-am amintit ce am visat, după o lungă perioadă de atonie onirică. Eram pe o scenă standard, de lemn, cu vreo 5000W pe făţos, plângeam, cică aşa era rolul. După ce mă calmam, trebuia să declam unei audienţe oarecum oculte (spectatorii zburau pe tavanul înalt, auzeam cum le fâlfâie pardesiele) un fel de poem în trop anapest-picardian. Refuzam însă stilul clasic, şi am demarat mai improvizactoriceşte. Sfidând regia, am dat-o pe tribal, de la mine, ca şi cum eu aş fi fost Scutură-Suliţă:

"Ieşind noi goi şi jalnici,
din Spuma Nopţii,
eu cu Medusa,
ascunsă în plămânul stâng
rugându-mă să
nu-mi limpezesc prea tare
gândurile

iată ne agăţăm timid
de Coama zilei,
fără speranţă
fără privire

Iubire..."
(...)

(aici m-am trezit, din păcate)


Am făcut al treilea duş imaginar azi. O fi rateu?
Mai dau jos nişte frecăţei de pe gât. Gândurile converg spre ţep. Oare ce mai face Speen-ul?

Am inventat un fel de titlu-proverb, dar nu-i văd sensul. A trecut deja un an de când am început postarea.
Mi-e dor de căldura uscată de săptămâna trecută.
Ultimele două nopţi am vegetat într-o umezeală de conservă, visând cu ochii întredeschişi spre ceva meleaguri mai primitoare. Nu plec, doar mă duc. Spre est.

Spinul s-a întors ieri din lunga sa călătorie prin oraş. Am servit kifteloase, am dansat, am făcut schimb de vinuri şi impresii, ca nişte corsari babani ce suntem. Laungiuiala noastră se cam apropia de sfârşit, aşa că i-am  arătat cum răsalaltăieri m-am întors subit din faţa blocului, învins de căldură.

- Mda. Idee simplă. Coborâre orfică, tema solarităţii nocive...aah, cine-i aia, ai luat-o de pe net, ha?
După ce Spinul a terminat comentariile despre scurta şi preauimitoarea mea docudramă universală, se răsteşte:
- Ai ajuns să trăieşti ca oamenii cavernelor din Epoca Nebronzului! Ia mai ieşi şi tu pe afăriţă puţintel, razele solare mai ridică moralul, ştii şi tu, vitamine de, piele primenită, optimism, panteism, suficientism, năpârlism...
- Nu cred că mai e valabilă teoria asta, din punct de vedere practic, Spinule. Pe mine mă arde teribil Soarele. Şi văd pe oameni că ceva nu e sănătos la soare. Oare tu ştii figura aia cu raza, lupa şi furnica? Prăjeală gratis din plictis, cruzime de copil, prima experienţă a morţii, săraca furnică, plânsete, vai şi amar, uite că nu mai mişcă, promit că nu mai fac nimic niciodată, ce mai, aşa şi eu acuma, sunt un furnic în raza Soarelui, trebuie să mă apăr de raze...Dacă aş putea, nu aş mai ieşi din casă până în septembrie. Prevăd că se va da o lege care va interzice statul de bunăvoie la plajă. În câţiva ani, s-ar putea introduce schema asta: 2 ani închisoare să echivaleze cu 2 luni de vară la muncă pe acoperişi.
- He he he. Glumişi? Nu cred. Cât despre furnici prăjite cu răbdare, eu nu ignor viaţa, nu mă distrez cu moartea, ca tine. Mai bine uite ce documentar am eu pentru tine. Oricum, nu trebuie să te prefaci cum că ai fi atent...dar aş aprecia o părere, având în vedere că e primul meu cap de operă.

Am privit pozele. Am ascultat sunetele. Spinul aştepta de la mine o reacţie. Nu era mare lucru.

- E fain, foarte interesantă poza aia cu leii ăia, Spinule.

- Interesantă o fi mă-ta. Nu mă enerva, am aşteptări mai mari de la tine. Trebuie să plec, scrie-mi pe mail ce ai înţeles.

Am rămas paf. Se ia prea în serios făptura asta incomodă, sunt tot mai sigur că ceva nu e în regulă cu el. Sau cu mine, care nu am tupeu să-i zic în faţă că nu înţeleg nimic, tocmai pentru că nu am ce, şi chiar dacă aş avea, nu sunt obligat să stau drepţi cu mintea mereu trează la apariţiile lui. Poate ar trebui să facem un program ceva, să mă pregătesc şi eu când năvăleşte Spinul.

Trebuie să mă deconectez de stress acum, cu ceva de râs.