A început anul universitar la Cluj. Mă plimb absent prin furnicarul studenţesc, ca şi călugărul ăla din Baraka, fix pe mijlocul străzii. Nu-mi găsesc locul în oraş, pentru că în jurul meu totul merge ca pe bandă. Am fost întrebat de câteva ori unde e Universitatea. Am răspuns cinic cu un nu ştiu, pentru că merită. Studenţii de azi emană o siguranţă de sine şi o grabă bizară, ca şi cum ar fi într-un circuit turistic, dar şi la job. Miopia maturizării premature, îndemânarea facilă a trăirii vieţii, descurcăreţia lor mă face să mă simt şi mai mult scos din schemă. Ca un telefon mobil perfect funcţional dar setat pe limba chineză. Nu am cum să le spun că nu vorbim aceaşi limbă, pentru că eu nu mai sunt student şi credeam până odinioară că voi fi student veşnic şi sunt nervos pe ei.
Pe bancă la soare în piaţa Matei am privit două ore fluxul uman. În ansamblu, e foarte relaxant.
Am încercat să cumpăr o gogoaşă dar am renunţat la jumătatea cozii.
Nu pot ascunde faptul că nu prea am nimic interesant de spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu