Nefiind tăiet, păduri cu greieri am

(ocupaţie, profesie, meserie)

Într-una din preumblările debutului toamnei, parcă am zărit în grabă o imagine. Co-pilotam un Duster în goană Buc-Cbu, şi pe la Braşov aşa subliminal am o impresie...hmmm.
Mai departe, mi s-a părut doar.
Dar după câteva zile, se dovedeşte reală impresia aia. Deci chiar există unu' care taie tot pentru tine, pentru mine, pentru oricine.
Dincolo de sperietura standard, m-am întrebat oare ce a fost în sufletul celui care a conceput reclama.
Cu ce îşi ocupă timpul liber. Ce vicii o fi având. Nu Ciobo Măcelaru' e cel mai terifiant, ci gândul din spate, aşa-presupusul umor incisiv mai abitir decât un satâr.



Ieri Spinul mi-a adus codul CAEN pe 2012, cu gândul că poate îmi reprofilez traiul. Om bun, el de felul lui.
Dintre toate meseriile, mi-au atras atenţia cele mai nerentabile bineînţeles. Am bifat ca potenţial coafabile pentru mine următoarele:
- frigiderist-autumnal
- neosofist
- patafizician
- crampator-mentalist
- patetic-sentimentalist
- astrolog distractiv al atenţiei secunde
- oftalolog
- butcher-senior-tester
- îndulcitor ontologic


Ca prin minunea minunilor, chiar ieri după-masă am întâlnit în plimbarea mea duminicală o specialistă în oftalologie. Din prima şi-a dat seama că sunt un pacient foarte înzestrat. Aş putea profesa o asemenea meserie foarte curând, dacă iau meditaţii intense de oftalologie. Cum eu purtam destul moloz pe inimă, nu a fost greu să-şi declanşeze primul oftat de salut. După câteva off-uri preventiv emanate, reciproc-politicoase, am ajuns la oftatul concluziv al poveştii.
Spinul mă pândea demult din tufe. Mi-a şoptit că deja suntem în lună cu R şi ar trebui să merg spre casă că e seară şi se lasă răcoarea, brumărelul.
Nu l-am luat în seamă, mi-am lăsat ego-ul să se reverse dincolo de banca unde mă calificasem, doream să devin cel mai mare oftat de pe Pământ. Aşteptam, curios să văd cum o fi să nu mai cari nicio povară în suflet. Eram foarte încordat la diafragmă, aveam plămânii umflaţi la maxim, când, ce să fie?
Spinul a oftat ironic în locul meu, a semipareză de lebădă gri. Foarte smecher. Mă ştia, eu nu pot strănuta dacă se uită cineva la mine, şi intenţionat a oftat cu o clipă jumătate înainte să îmi dau eu drumul. Mi-a furat momentul, nu mai aveam chef de nicio meserie.
Aşa am ratat marele oftat eliberator.
M-am autoînfrigurat subit, singur, pe mine însumi, mă, -mi, m-. La fel ca toţi cei dinainte, dintotdeauna. Mai tare ca Burroughs în coloana lui vertebrală. Sunt mai rece ca izmenele lui Kundera; cu siguranţă acum în mintea mea e mai frig decât în subterana lui Dostoievski.
Cu gândul înapoi răsucit spre tabelul CAEN cu meseriile-brăţări-de-aur, după îndelungi ezitări azi dimineaţă am decis că în mod cert poate sunt câteva şanse posibil sigure să mă fac frigiderist autumnal. Măcar tura asta, adică până la vara viitoare, greierii mei! Nu disperaţi şi nu îngheţaţi, chiar dacă furnici nu mai sunt destule pentru noi toţi.
Astfel mi-am reamintit, cu toate catenele sănătoase, de farmacistele care ne aşteaptă zilele astea să răcim. Voi fi în primul val de cetăţeni, cei care nu ştiu să ţină cont de vreme, cei care nu cred că sfârşitul verii e atunci când se taie porcii de crăciun, tot tot tot. Mi-am amintit şi de centralele pe stand-by din casele românilor, cum le vor pune în funcţiune în perioada asta. De armatele de instalatori care aşteaptă de un an să-şi dea avizul; de profesorii universitari, de croitorii de haine de iarnă, de toţi cei care se supun ciclurilor mari din câmpia muncii. Taximetriştii, tehnicienii dentari, au mereu de lucru, de exemplu. Sau fasonatorii.

În lipsă de alte ocupaţii personale, adică în lipsă de contact cu muza, am scormonit trecutul puţin, să văd cum mai sună vechiul nou-val-de-întunerec-muzical.