Bosstanova

- Deseară se scobesc bostanii, Pădurene! Şi nu numai, poate vei întâlni niscaiva piţipoance întunecate pe la colţuri de pub. Să ai mare grijă pe unde umbli la noapte.
- Spinule, şi eu am visvăzut că mă preocupam cu un dovleac imens, îmi făceam un autoportret sau ceva de genul ăsta înainte să mă trezesc, dar de fapt eu nu mă pricep la scobit artistic în coajă. Mai ales că nu m-a prins ideea de helouin.
- Da? Şi cam la ce te pricepi tu, măi?
- Momentan la nimic.
- Extraordinar. Câtă lejeritate! Te admir, eşti sincer. Uite, eu am lucrat pentru tine, în timp ce tu stai şi aştepţi să te pricepi. În clip e vorba despre decalajul enervant dintre cum te vezi tu şi cum te văd ceilalţi; poate te prinzi şi vei pricepe. Ia stick-ul ăsta şi vezi ce ţi-am adus spre vedere şi luare aminte. 
Am copiat cuminţel ultima creaţie vizuală a Spinului, şi m-am uitat cu o dulce resemnare.

Spinul aştepta o reacţie de la mine, dar nu prea ştiam să zic nimic. Tensiunea dintre noi mirosea a fludor (chestia aia de scotea fum pentru ciocanul de lipit luat pe furiş de la tata din sertar), tot universul se pregătea să mă pirograveze, urma sentinţa definitivă a Spinului, eram captiv într-un covor cu răpirea din serai, eram o reamintire vagă a prezentului...


- Nu-i aşa că viaţa-i grea? Uite cum ai ajuns, faci pe marele vesel-voios dar se vede, amice, că eşti trist. Nu mai ţin smecheriile tale, bă faţă palidă. Un ortodont ar avea mult de lucru la gura şi capul tău, cu mandibula aia care numa clănţăne atât de previzibil odată cu venirea frigului.
- Spinule, ce ai?
- Mă enervezi la culme cu felul tău de a fi. De a nu fi, să fiu mai exact. Hai că vorbesc cu muma să îţi facă de deochi. Te aduce ea înapoi din Marele Hău.
- Bă nebune, lasă-mă în plata păcii mele, ce pana mea vrei. Dă-te-n fraza neamului, hai dispăroiu! Gâââţi!!


Azi e preafrumos afăriţă, nu am de gând să-mi pierd vremea cu.