Duruşa - La Netul Sălbatic

După cum era de aşteptat, Spinul a reacţionat. A aflat că vreau să pun nişte poze pe blogul lui, şi imediat s-a apucat să-mi dicteze care anume, cu explicaţii mai de bunic sâcâit aşa, dar m-a asigurat că el nu poate greşi. Acum îmi dau seama că habar nu am ce vârstă ar putea avea, dar judecând după mărime, ar trebui să fie destul de tânăr, spre în floarea vîrstei. Am văzut prin zonă şi spini maturi, mult mai periculoşi. 

Aici sunt eu cu piciorul pe hârleţ, urmând riguros instrucţiunile. Am desprins cu grijă iarba din dreptunghiul unde va fi Tastaruta Laktopului. Am adus pietrele acelea pentru taste, şi tocmai urmează să facem groapa pentru stâlpii ecranului.
Spinul este deja aşezat la tastarută, undeva în dreapta pietrelor, şi stă la taifas cu un alt spin, mult mai bătrân, venit să se mire - mai acana, sus în stânga. Simt că totul va fi minunat.
Pentru a duce la bun sfârşit lucrarea, desigur că am avut nevoie de ajutor, Tănăsika dovedindu-se indispensabilă în acele momente.

 
Spinul imediat m-a luat la întrebări, că cine e fata, de unde şi ce gânduri are, ce face cu piatra în mână, trala lala, mă rog, întrebări ca la ţară, dar s-a convins singur că va merge treaba mult mai rapid decât dacă stă numai după moşmondeala mea ideatică. Aşadar fiind noi o ekipă minunată, am reuşit să îl pestemulţumim pe Spin, după câteva ore de lucru. Am avut şi mare noroc, cu o seară înainte am aflat ce anume e aia landart, şi mare parte din avântul nostru se datorează expunerii profului de la faculta de arte din Cluj. Eram pe flashul artei de teren, şi Spinul a început să se laude la vecini că în sfîrşit ideea lui se concretizează. "V-am zis eu că îmi deschid net acia", le tot turna la spinii din jur. Se va lăsa în curând de înţepat pentru că de acum trebuie să aibă grijă de netcafe-ul ăsta de-l construieşte băietu&fata de la oraş.

Prin bunăvoinţa mărăcineanului nostru prieten, am amenajat şi un loc de stat pentru omul care doreşte să acceseze pădurea alături de Spin. Dacă vii la Netul Trandafirilor, te aşezi comod între cei doi butuci, lângă maestrul de ceremonie, care va fi mereu acolo, şi înveţi să foloseşti tastaruta. Numeric vorbind, nu pare dificil, dar odată intrat pe Facewood, totul devine posibil. Eu am avut bucuria şi onoarea să intru pe site, şi chiar merită. Am stat câteva ore, până s-a făcut noapte. Deocamdată programul nu e non-stop.

Da, şi Tănăsika primeşte poză!
După ce ne-am mai tras sufletul puţin, am observat că ceilalţi spini ne-au zgâriat, plini de invidie, pe gambe.
Dar taifasul le mergea strună, totul
era într-adevăr minunat.
Spinul a început să îşi
depene amintiri, deci totuşi are ceva ani. Uitându-se la mâinile destoinice ale fetei, mi-a cerut să le fac neapărat o poză, să aibă o amintire.
Zis şi făcut, Tănăsika dezlănţuindu-şi nautiluşii.

Spinul a ţinut să îmi sublinieze că nu orice om poate veni la Netul Trandafirilor. Astfel noi am avut parte de această onoare pentru că se vede pe noi că suntem oameni cu care pădurea se poate înţelege. Eu eram cam impacient în interior, pentru că spre seară se prefigura un party fain şi se cuvenea sărbătorită oficial deschiderea primului netcafe dotat cu laptop 100% natural, şi cu acces gratuit la pădurelnicie, ce mai,  massive facewood, dar presimţeam că ceva nu va fi chiar cum îmi planificasem. Am început să mă cunosc.

Singura mea problemă era mult prea previzibilul necunoscut al beţiei, tabula rasa pe care va trebui să o înfrunt atunci când mă voi trezi dimineaţă, după o noapte de horincuială. Am avut o tentativă timidă de a refuza primul pahar de plastic, plin-ochi cu distilat curat din pruna locului, pahar pe care mi l-a oferit o statuie înfăţişând un om de neclintit. După alte două pahare plus muzichia potrivită la ţanc, dionisiacul din mine şi-a cerut dreptul la exacerbare. A doua zi dimineaţă, m-am ridicat cu greu de lângă cort şi m-am dus la net la Spin. Corzile vocale îmi erau scufundate în stomac, într-o coastă presimţeam geneza chinuită a unei alte Eve, iar sufletul meu avea o singură întrebare (vezi foto stânga)