In illo tempore

Ultimele zile ale iernii se scurg incredibil de încet.
Cu grijă mare, voi scrie totuşi aici că Spinul mi-a încuiat pana de şoim turcoaz cu care scriam, într-un loc neştiut. Când tastez pierd deliciul caligrafiei, şi parcă toate cuvintele îmi sunt lipsite de noimă. Scriu cu un fel de greaţă inefabilă, existenţialistă de-a stângul. Ca pedeapsă pentru lezarea adusă existenţei sale magnifice, Spinul mi-a impus o plimbare prin propria mea pădure temporală, aka viaţă, doar-doar mi-oi revizui atitudinea faţă de fiinţele naturii - în general - nu doar faţă de Spin.

Aparent fără legătură, ieri pe zidul cărţii mele cu feţe, am primit de la un prieten o poză. Pe care nu o pot pune aici pentru că nu merge nu ştiu de ce tot apare o căsuţă cum că e material senzitiv şi insecur, dar voi insista mâine aproximativ la aceaşi oră. Am dreptul ăsta, doar am discutat cu amicul meu şi e de acord. Doar eu apar în poză. Ce altceva în afară de copy-paste, print screen, edit & insert image, să fac? Anyway.

Atât a aşteptat Spinul. Mi-a scris azi la prima oră un mail în care radia de satisfacţie. Avea dovada cum că eu sunt un om cu prea multe feţe, că îl tratez cu standarde cvadruple, multiple chiar, şi că prietenia dintre noi tocmai de aceea este în impas, pentru că el nu poate şti cu cine are de-a face de fapt. Ar trebui să mă decid asupra unui singur fel de a fi, ceea ce se va răsfrânge şi în felul cum arăt. Concluzia lui este că nu mă poate învăţa nimic, pentru că sunt un arogant, un amărât de autodidact, şi îl tratez pe maestrul meu ca pe o legumă.
Hm.
Recunosc că problema pusă de Spin m-a bulversat puţin, deoarece ştiu că pot trăi în prea multe feluri aceeaşi clipă. Privind oarecum dinafară  poza cu ipostazele mele, am putut vedea schimbările ce au trecut prin mine de-a lungul a câtorva ani, fără a le fi simţit dinăuntru. Dar eu am fost eu, mereu. Nu văd unde e problema.
Şi cine poate opri timpul? În timp, oricine se schimbă. Nu mi-e stres de asta.
Nu pot avea regrete că am ajuns unde am ajuns (nicăieri, poate, dar asta rămâne între noi).
Spinul nu mă sâcâie decât de câteva luni, eu am încercat să-i fiu mereu alături, pe bune, dar se pare că iar e puţin razna.
E vremea curăţirii grădinilor, când se dă foc miriştilor, şi poate de aceea Spinul e atât de turbat, că simte cum îşi va pierde o grămadă de rubedenii. Totul trece, nu-i aşa?
Eu voi aştepta cuminte debutul noului ciclu al Naturii, că doar ce să şi fac.

O lună plină de peşti

Salutare,
eu sunt Spinul, aka Zis is a Tekova.
Azi am preluat controlul asupra acestui blog pentru că e grav ce scrie despre mine băiatul ăsta, cu faţa spre pădure. Cum dom'le să dispar eu? Phuu ce m-am enervat. Deci sunt viu. Un Spin ocupat, dar viu. Tocmai am primit prin mail de la un amic virtual semnificaţia combinaţiei actuale a planetelor. E diferit de tot ce a fost până acum. Dar asta ştim cu toţii încă de la grădinţa de Înalte Studii. Adică avem deasupra un Mare Triunghi în semnele de Pământ. Neptun e la el acasă (şi ne-a cam dat apă zăpadă cât să înţelegem cele mai presus de noi), Soarele e la Neptun acasă ca şi noi toţi dealfel, Venus e la ea acasă - ce plăcere, iar Mercur cu Uranus în Berbec vor da naştere unor idei surprinzătoare (cum ar fi ca eu să scriu tocmai ce am scris), şi iar, bla bla. Nu le mai înţeleg eu pe toate, dar iaca acuma e lună plină. Şi asta o simt pe propriul ghimpe. Pe sub, mai bine zis. Când e lună plină pădurea prinde viaţă noaptea, iar eu din Spin mă transform în loop.
Auuua auaua uaaau!
Înotând laolaltă acum, ca Peştii în marile Bancuri ale Omenirii, vom întâlni invitabil şi cele 2 legi contradictorii ale lui Ohm, rehidratate aici pe înţelesul celor de nesărbătorit:
"Fii om cu mine, mi-i somn cu tine"
"Ohmo ohmini loopus"

Dar mă voi retrage, că deja pacă spun alte poveşti.

Dispariţia Spinului?

De la bun început Spinul mi-a atras atenţia că va dispărea în mod definitiv. Trebuie sa recunosc că nu îmi place ideea ireversibilului. De mai bine de o lună, nici un semn de la Spin. Nicio înţepătură, sau un ghiont nocturn drept în mijlocul inimii, gest de tandreţe cu care m-am obişnuit fără să o ştiu.
Acum e linişte. Şi eu sper să se reîntoarcă. Să continuăm ce am început. Dar...cu ce drept sper eu aşa ceva?
La ce bun?
Sau poate mă lasă Spinul în suspans, cu draga teamă de necunoscut, cum zicea omul necunoscut cu care am băut 2 beri aseară. Am simţit cum toată lumea e pe punctul să se trezească şi toţi ştiu cum e cu paradoxul fiinţării.
O fi un tranzit mai bizar. Spre o altă nouă revoluţie.
Tot urcăm trepte, spre ceva neclar. Spre pădurea din noi.

Vortex

Formula cu ajutorul căreia un politician inteligent ar putea prevedea evoluţia stării de spirit a mulţimii nevide cu care se confruntă, derivă bineînţeles din cele trei teoreme ale lui Helmholtz cu privire la dinamica fluidelor:
http://en.wikipedia.org/wiki/Helmholtz's_theorems

Metaforic, trăim cu totii, fiecare separat şi împreună, Ameţeala fiinţei intime, ce aşteaptă din clipă în clipă să fie suptă din cadă - fără ceva de care să ne putem prinde: "Lasă TV-ul, hai în stradă" - m-a făcut paf aseară o imagine la ştiri, un banner printre alte mii. Paradoxul se generalizează, media face progrese
Emailul neprimitor al căzii existenţiale în care am căzut se întinde peste tot în jurul meu, oriunde m-aş duce. Tăcerile infinite care mă ţin legat de podea, toate astea nu m-au ajutat să mă ridic cumva alături de oameni. Nu m-am putut mişca aproape deloc, abia am reuşit să îmi fac nevoile weekendul trecut. M-aş putea regăsi uşor în situaţia Însinguratului Ionesco. Iată mă lupt cu Noul Eon. Spinul parcă a intrat în pământ, nici urmă de sfat de la el.
Consider că e bine.
 Evoluţia societăţii din ultimele zile mi-a demonstrat că politicienii din România, deşi a sunat al 12-lea an-ceas şi pe la oraşe,  nu sunt pregătiţi să facă faţă pădurii.
Pădurea de oameni care nu mai ţine cont de toporişca ce îi promite binele, de mass-media care arată că nu arată...

...Vis-văd Păduri ce se ridică şi se re-Vărsătoresc, purtate de vântul schimbării...
Până aici nimic nou. Abc, xyZ, cum vă place.
Ce ar fi nou, este că mi-am lăsat mustaţă.

Şi mi-am ras-o după 24 de ore, pentru că în vremurile de acum nu-i de glumit cu de-astea.

Spinabil Dezintegru

 De când am rupt contactul cu lumea virtual blogărească, viaţa mea aşa-zis reală a luat nişte întorsături incredibile. Drifting along, drinking alone. Dar nu doar eu înot în vârtejul din cada anului 2011, zilele acestea am resimţit acut şi acru o precipitare inefabilă, un timp smântânit în diversele mele anturaje, de care iată fug puţin panicat. Exact acum o săptămână Spinul mi-a introdus-o pe Marea Lebădă Albă Parmenidiană, cu care încă mai dau mâna dreaptă. Din prima ea mi-a sugerat să-mi înlocuiesc WindowsMovieMaker-ul cu VideoSpinPinnacle dacă vreau să progresez. Am râs în sinea mea.

Reveria stelelor hălăduitoare
mi-a indus o stare
de frustrare vis-a-vis
de ce se mai poate petrece
dincolo de fapte.

Dincoace, din păcate
văd totul în alb-negru
sunt uşor spinabil
parţial dezintegru

ţe faţeţi graţiileano?

fată, ţe plândze?
nu vezii ţe lăiaţă hiu?

2 Elipse azgăste
sub forma unei inelpisica
cu condiment de argint

dar eu însă eu
ci wuâ
um

pi lungă briauza şedereauza
buşiteanu

 plus două la nouî
uhşpe pe unşjpe
ushă dincolo
dincolo

Neamurile Spinului

Am avut parte zilele acestea de o tevatură continuă. Spinul şi-a invitat rudele să-i facă o vizită, el fiind în vizită la mine la sanatoriu.
Când au apărut, cu greu m-am abţinut să nu izbucnesc în râs.
Scorpinul, tatăl Spinului, era în toane rele pentru că nu i-a priit drumul şi a dat afară vreo treişpe ţepi plus o jumate de insectă.
Scorpinul arată ca un fel de tufă sferică plină de ace lungi negre lucioase. Când i-am fost prezentat ca amic al Spinului, m-a şi înţepat cu vorba:
- Da' cu ce specimene de oameni umblă băiatu' meu!?
- Mă scuzaţi, eu cred că Spinul ştie prea bine...

După un timp am zărit în interiorul Scorpinului un fel de miez, o încâlceală galben verzuie de scaieţi mărunţi. Mama Spinului era acolo! Skaia o cheamă. A sărit cu gura la mine că de ce nu le-am pus ceva pe masă, ca o gazdă ce sunt. I-am zis că şi eu sunt musafir, şi totuşi m-am apucat sa pun de ceai.
Din una alta am dedus că familia Spinului mă va face cu capul weekendul ăsta. Adu-mi ascuţitoarea de mustaţă, lasă-mă la baie că îmi cad toţi perişorii, ia zi unde vedem ceva palpitant prin oraş, cafeaua e plină de picături, de ce nu plouă că ne uscăm de tot, şi aşa mai departe....
Dar sora Spinului a fost cea mai ciudată apariţie: o tulpină lunguiaţă de trandafir, împodobită cu 3 rânduri de spini. Scotea nişte dume formidabile, mi-a plăcut de ea din prima. Spinul m-a pârât imediat, cum că sunt singur şi sălbăticit şi e de înţeles zâmbetul meu tâmp. Când sora Spinului, Belle, i-a zis lui Scorpin că i se pare că sunt un mare simpatic, m-am bucurat mult.

După ziua de acomodare, au ieşit la iveală mici scandaluri în familia Spinului. El fusese cu ideea să îşi trambaleze rubedeniile pe coclaurii nemărginirii, şi acum nu mai avea chef de ei. Spinul vroia să merg cu el şi cu Belle la o softbeţie prin oraş, dar ai lui părinţi nu ne slăbeau cu pretenţiile. Nici gând să adoarmă.
Mi-a venit ideea să îi împlânt pe grinda de deasupra uşii şi să o tulim pe afară, dar în final m-am trezit cu toţii pe masă la pub. Eu beam ouzo, iar ei comentau. Nu le păsa absolut deloc ce viaţă am, doar despre ei vorbeau. Aşa că în vreo oră eram rangă la pachet. Spinul a ajuns până acolo încât îşi nega apartenenţa la familie, se bătea cu ţepii în piept zicând că el este un spin-din-flori. Apoi s-a luat la harţă cu singura plantă decorativă din pub. Implicit şi eu cu chelneriţa. Trebuia să-i explic chestii încredibile, şi nu aveam deloc dispoziţia necesară...mai ales că Belle devenea cea mai frumoasă tulpină pe care o văzusem, şi nu ştiam cum să fac să rămân numai cu ea.
Într-un final am mers la somn, şi potriveala vieţii a făcut ca să adorm cu Belle pe piept.
Sunt aşa de apatic în perioada asta încât nu mai continui povestea.