vineri, 20 ianuarie 2012

Vortex

Formula cu ajutorul căreia un politician inteligent ar putea prevedea evoluţia stării de spirit a mulţimii nevide cu care se confruntă, derivă bineînţeles din cele trei teoreme ale lui Helmholtz cu privire la dinamica fluidelor:
http://en.wikipedia.org/wiki/Helmholtz's_theorems

Metaforic, trăim cu totii, fiecare separat şi împreună, Ameţeala fiinţei intime, ce aşteaptă din clipă în clipă să fie suptă din cadă - fără ceva de care să ne putem prinde: "Lasă TV-ul, hai în stradă" - m-a făcut paf aseară o imagine la ştiri, un banner printre alte mii. Paradoxul se generalizează, media face progrese
Emailul neprimitor al căzii existenţiale în care am căzut se întinde peste tot în jurul meu, oriunde m-aş duce. Tăcerile infinite care mă ţin legat de podea, toate astea nu m-au ajutat să mă ridic cumva alături de oameni. Nu m-am putut mişca aproape deloc, abia am reuşit să îmi fac nevoile weekendul trecut. M-aş putea regăsi uşor în situaţia Însinguratului Ionesco. Iată mă lupt cu Noul Eon. Spinul parcă a intrat în pământ, nici urmă de sfat de la el.
Consider că e bine.
 Evoluţia societăţii din ultimele zile mi-a demonstrat că politicienii din România, deşi a sunat al 12-lea an-ceas şi pe la oraşe,  nu sunt pregătiţi să facă faţă pădurii.
Pădurea de oameni care nu mai ţine cont de toporişca ce îi promite binele, de mass-media care arată că nu arată...

...Vis-văd Păduri ce se ridică şi se re-Vărsătoresc, purtate de vântul schimbării...
Până aici nimic nou. Abc, xyZ, cum vă place.
Ce ar fi nou, este că mi-am lăsat mustaţă.

Şi mi-am ras-o după 24 de ore, pentru că în vremurile de acum nu-i de glumit cu de-astea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu