Callin'dativ

M-am pierdut de Spin de când am trecut cu Transmixtu' peste crugu' timpului şi de când umblu prin bezna iernii.
M-am trezit în Cluj cu chitara lu' Nelu prin Matei, într-o piaţă urbană, băltind a sărbători de iarnă.
Parcă mi-era cumva jenă de mine însumi, fiindu-mi totuşi indiferent că oamenii de prin jur mă admirau ca pe the standard colindator, hrooshka's bro.
Unii m-ar fi oprit să le descânt vinul fiert, dar mă uitam prea urât la toată lumea.
Apoi am ajuns la căldură pe un colţar de bucătărie şic, bucurându-mă tot weekedul de senzaţia de lemn cald.
Acum în Atrium ezit dacă să mă iau cu chitara-n mână la întrecere cu Bachus în seara asta.

Antidor

Nu mă deranjează deloc că Spinul e plecat, dar parcă ultimele mele revelaţii ar fi fost mai plăcute dacă i le împărtăşeam.
Conform calculelor, mâine Soarele îşi va începe vizita sa de o lună, acasă la Soarele Negru (unde îl aşteaptă Pluto aşezat pe Ascendentul meu, dar asta e altă poveste).
Exact în pragul Capricornului, dar la 151 de ani-lumină deasupra, steaua Sinistra din mâna dreaptă a Purtătorului de Şarpe, va răsuci câteva coarne înspre cele plăcute şi rele.
Ce va să zică asta?
Lacrimi şi durere, apoi mici teste şi mari transformări.
Pot prevedea destul de uşor cum Spinul se va întoarce exact mâine la ora 19.11, păşind solemn ca un rege al umbrei ce se crede, predicându-mi calea spre eliberarea karmică. În fine.
Azi am timp să mă preocup cu ale mele gânduri, mai lumeşti: voi putea mânca în sfârşit un măr deseară înainte de somn, iar în somn voi zâmbi larg.

Luminiţele de la mijlocul tunelului

- Sigur ai făcut rahatu' bici aseară, tinere! îmi spuse el, mai mult decât ironic.
- Spinule, mi-a pierit cheful de băut vin cu odalisca din cauză că ne-am dat ca loc de întâlnire farmacia 24 şi ea a început să insiste să trecem pe sub tunelul de luminiţe. Mă enerva oricum mulţimea aia de gură-cască daţi pe spate de 55 de mii de leduri. Ei şi nu am vrut deloc să trec pe dedesubt cu ea, am lăsat-o să se ducă singură şi dusă a fost. Am umblat apoi prin oraşul de jos, da de pescuiesc altceva. După vreo 2 ore, deşi m-a luat frigul în freză, tot cu sticlele nedesfăcute am rămas. Vrei să bem acuma vinurile?
- Nu. Ies mai încolo la o băută mai serioasă, azi eu vreau să fiu singur.
- Bine, atunci povestim poimâine.

Frunză de Recaş

Pentru că mi-am propus să îmi măresc viteza de tastare, transcriu în timp real chestiile ce le aud de pe diversele nivele ale existenţei. Acum din camera mea tocmai îl aud pe Spin vorbind singur în baie. Îi place teribil de mult să declame sub duşul meu extrem-spartan:

"Când vorbim cu noi înşine cu voce tare în procesul de autocomunicare, în viaţa cotidiană?

Atunci când suntem atât de nervoşi sau de emoţionaţi, încât nu putem să ne controlăm sau când ne explicăm nouă înşine un gând greu de înţeles, care nu poate fi imediat asimilat de conştiinţă...când descoperim, singuri cu noi înşine, un sentiment care ne chinuie sau ne bucură, fie doar şi pentru a ne uşura sufletul.

Toate aceste cazuri de comunicare cu sine însuşi se întâlnesc foarte rar în realitate şi foarte des pe scenă.

În cazurile când trebuie să comunic pe scenă cu mine însumi, tăcând, mă simt minunat şi chiar iubesc acel mod de autocomunicare, bine-cunoscut mie din viaţa reală, îmi iese natural. În schimb, când trebuie să stau pe scenă faţă în faţă cu mine însumi şi să rostesc monologuri lungi, alambicate şi pretenţioase, în versuri, mă pierd şi nu ştiu ce să mai fac." 

- Spinule, asta sună a ceva teorie inactuală! Ce e, Stanislavski ăla al tău?

- Da, dar am adaptat munca actorului cu sine însuşi la situaţia mea. Date fiind actualele standarde ale masculinităţii de sub majoritatea duşurilor, cred că e şi mai dificil pentru noi doi, ca actori vii de pildă, să găsim şi să păstrăm calea autenticităţii. Mai ales acum când a ajuns să pară atât de firesc să ne spălăm cu apă potrivit de caldă, cu grijă şi cu teamă boaşele. Apreciez foarte mult temperatura apei acia la tine, nu ştiu cum faci de nu îngheaţă la -6 grade. Este exact temperatura necesară pentru a te păstra sănătos la cap.

- E parte din programul de sărbători de iarnă pentru musafiri, ştiu că preferi forţa frigului oricărui comfort.

- Ştii pe naiba.

- Uite, eu aş ieşi prin oraş deseară.

- Vin şi eu, hai să bem vinurile alea ale tale.

- Păi nu, asta zic, că eu aş bea nişte vin cu o odaliscă, şi te-aş ruga să nu mă spinonezi.

- Aaaa, păi zi aşa băiete! Stai liniştit, nu mă interesează ce rateuri dai tu în timpul tău liber. Pot sta de vorbă cu mine însumi, du-te şi vezi-ţi de trebuşoară. Povestim mâine.

Presimt că îmi va aduce pocinog chestia asta cu povestim mâine. Mi-am dat seama imediat: tocmai din cauză că i-am spus Spinului ce gânduri am, faptele ce se vor petrece în noaptea asta vor contrazice exact aşteptările mele. Totuşi mi-am pus în rucsac 2 sticle de vin, i-am lăsat o frunză şi musafirului meu.

Fundamentele Optezismului

MANIFESTUL OPTEZIST

Astăzi 7 decembrie 2013, orele amiezii, Spinul şi gazda sa, în principiu amabilă, Matli, numiţi în continuare noi, punem aici bazele teoretic-practice ale optezismului.

Ca şi curent cvadrifazic bipolar care-l va trage, atrage şi sustrage mai devreme sau mai târziu pe oricine stă ca mâţa pe fereastra deschisă în timp ce babele se piaptănă, 

Ca şi curent şi aspiraţie spre cunoaşterea legilor elementare de protejare a spatelui corporal-astral, noi emitem următorul manifest:

1. Forţa Fiinţei, este egală cu Pasiunea sa minus Mintea sa: 

  Ff = P - M

2. Slăbiciunea este un produs de Forţe ce devin indefinit tot mai subtile: 

 Sl = F(0)xF(1)xF(2)....xF()

3. Greşeala este unica formă posibilă de afirmare a Vieţii întru veşnica sa pozitivitate: 

G + V = 

4. Forma negativă a veşniciei nu există:

-  = 

5. Oamenii sunt înclinaţi, în esenţa lor Animalică, spre afirmarea Existenţei: 

Om(A) + E = 

6. Esenţa Universală nu dă 2 Bani pe Omul ignorant.

E(U) - [Om(I) + 2B] = E(U) 

7.  Ignoranţa este Greşeala repetată la infinit

Ig = G(O) + G(1) + G(2)........+ G()

8. Principiul Plăcerii presupune disiparea Conştiinţei propriei Ignoranţe

PPl = Ig + C, unde C tinde spre 

Aceste  (opt) teze elaborate de noi în chip spontan, au fost organizate astfel:

4 provin de pe Tărâmul Preaumblat al Optimismului Nejustificat, iar 4 le-am tocmit de la copiii de pe Vechea Planetă a Pesimismului (Saturn, pe înţelesul non-opteziştilor). 

Având în vedere că pe Pământ se practică o pesimisticizare optimă a umanităţii, fundamentele distractive ale matematicii sunt calea unică spre următoarea noastră situare, deocamdată non-evolutivă.

Orice fiinţă vie este nevoită de legea sa universală să evolueze, de la viaţa văzută ca un şir de greşeli, de la ignoranţa ca mod de viaţă, la asumarea şi recuperarea datoriilor karmice. 

Dacă cineva reuşeşte (câţiva punkişti ai minţii au reuşit) să scape de acest imperativ, asumându-şi conştient limitările inerente acestei vieţi (evoluaţi voi, eu rămân aşa cum nu sunt acum), abia atunci devine posibilă evadarea din lanţurile samsarice, ale non-Sinelui de acum, depăşirea însuşi ciclului viaţă-morţii-mă-tii.

Ideile noastre opteziste devin astfel mult mai neclare decât cele optimiste, dar mult mai eficiente decât cele pesimiste. 

Optezismul trebuie să se dezică de: 
- sofism
- patafizică (nedemnă de uitare). 

Şi noi nu trebuie să cădem în capcanele nimănui, decât dacă vrem asta, că suntem oameni. Noi ne mai şi plictisim acum, pe deasupra.

     

Graficul vieţii cotidiene

Spinul are tot felul de fixaţii, ştiţi deja. Traiul cu el e un test ce mi se pare mai dificil decât pentru oricare dintre legiuni.
De exemplu, legat de igiena mea mentală, acum îmi zice că:
- Mai spală-te bă, că-ţi cam pute arta. Eu nu miros. Mi se pare o lipsă de respect să fiu obligat să adulmec alte mirosuri..
- Ai recitit Parfumul sau ce? Lasă-mă să miros, în pana mea. De fapt şi tu miroşi, ia să văd.

Într-adevăr mirosea execrabil, a deodorant ieftin.

- Cu ce te-ai dat de crezi că nu miroşi, Spinule?
- Playboy VIP.
- Cât a costat?
- Vreo DOăjde lei. Da' tot e mai bun decât nimic.
- S-o crezi tu. Prefer să mă spăl doar cu apă de fântână din când în când decât să put ca tine.
- Socrate ce eşti, vrei să mă înveţi tu pe mine cum e mai bine? Păi şi ce te faci dacă ieşi la club?
- Eu nu ies la club.
- La cafeneaua aia a ta, na. Tot aia e. Te întâlneşti cu o gagică. Ce te faci?
- De ce trebuie să mă fac ceva? Ai înnebunit? Mă uit la ochii ei. Apoi o miros. Dacă e om ştie că sunt câine. Dacă nu e om, tot aşa ştie că şi eu sunt om. Nu văd legătura, domnule spinos-mirositor.
- Tu miroşi...prea natural. Ca un parc după ploaie.
- Oh mersi, o iau ca pe un compliment. Împrumută-mi spray-ul tău să văd ce păţesc, mă duc să mă spăl.
- Unde?
- Unde ce, Spinule? Unde o să mă duc sau unde o să mă spăl?
- Unde te duci deseară?
- Prin oraş. E ziua şi noaptea de naştere şi de nume a mai multor prieteni.
- Eu o să studiez grafologie până te întorci.

  

Volpina

Azi-noapte m-a bătut musafirul meu ghimpat la cap să-i pun un film, cică n-avea somn.
- Tinere, tu nu te uiţi la filme deloc?
- Nu, Spinule, m-am lăsat de filme pentru un timp.
- Şi n-ai chiar nimic interesant pe leptăupu' ăsta?
- Ba da. Vezi în downloads.

Şi aşa s-a pus Spinul să se uite la film. A ales Capriccio, de Tinto Brass, 1987. După 10 minute am adormit, visându-mă undeva în Italia, alergând într-un şantier după o oarecare Volpina. Spre finalul filmului când m-am trezit, Spinul era cu ochii în lacrimi şi extazul pe gămălie:
- Ce film frumos!
- Mda.
Nu m-a surprins deloc, ştiam că el e un romantic incorijibil (iată şi cea mai nefericită alăturare de cuvinte).
Apoi s-a uitat ca boul la poarta nouă la Star Trek, şi aşa m-am putut culca la loc liniştit.

Cuccină rumenă

Spinul va sta la mine până la sfârşitul anului, justificându-şi flotarea printr-o zicală de mă băgă-n boală: "rău cu rău, da' mai rău fără rău".
Nu am priceput care cu care din noi e ăla rău. Paradoxal, mă bucur că îmi va sta Spinul pe cap.
Mi-ar prinde bine în perioada asta să mai scot şi eu două-trei vorbe pe noapte.
Pentru Spin, luna decembrie e prilej de bucurii observaţionale:

- Spălătoriile de creieri devin tot mai numeroase, nu doar cele standard, de prin mall-uri.
Oamenii au ajuns să se spele singuri pe creieri, acasă, renunţând de bunăvoie la pojghiţa spiritului critic, angajându-se suspect de optimişti în căutarea Luminii, sau mai degrabă a luminiţelor din brad, ca nişte fluturi de noapte.
- Ekhartamentollizarea i-a cuprins pe mulţi, Spinule. Fie că o numesc Liniştea definitivă, Uitarea de sine. Uşurarea accelerată a traiului de azi mi se pare teribil de suspectă. Dar ne-aşteaptă pe fiecare exact atâta fericire câtă suferinţă putem duce. Văd oamenii cum cad în capcana comodităţii. Nu le poţi face nimic.
- Spiritul critic ne obligă fiinţa la eforturi sporite, băiete. Ca să-ţi hrăneşti cu adevăr mintea, din viaţa cotidiană trebuie să poţi tăia tot, să mesteci atent gândurile şi ce ai în gură, dar să nu laşi mintea să înghită decât rar, din când în când. Nevoia minţii de a înghiţi tot felul de chestii necomestibile e o nevoie artificială, creată pentru cei fără coloană vertebrală, care înghit orice. Mintea se hrăneşte fără să înghită. Gustă tot şi nu te lăsa înghiţit de nimic. Devine frustrant pentru cei mai mulţi, care se abandonează ispitelor. După ce îşi rafinează papilele cât de cât, hap hap!, mai lasă să alunece carne vie de aia fină până-n fundul gâtului...Aşa e viaţa, un perpetuu pericol de înec.
- Mi-e foame, Spinule. Am fasole barosană, vrei să înţepi câteva boabe?
- Mai încolo, băi fomistu' vieţii, fii atent acia la flux. A fi critic şi lucid înseamnă de fapt să înţelegi fără să judeci. Să nu-ţi laşi mintea să preia controlul asupra ta, care minte fiind pisicească prin esenţă, te va fraieri fără regrete, abandonându-te prin ospicii.
Câteva sertare ale minţii să-ţi rămână mereu goale, ca să rămâi om, să nu ajungi un dulap.
Cam duma asta o dă, cumva cotită, şi Ekhardt. Dar poate nu e a lui, ci a străbunilor lui.
Sufletul, în măsura în care mai este viu (nu-l confunda în orice corp pe care îl vezi mişcându-se, sufletele moarte arată mai vii decât sunt!) este cel mai vigilent gardian al sinelui. El păzeşte toate pragurile, ca un câine devotat, credincios, loial şi consecvent. Adică câine, cred că ştii direct.
- Asta cu pisica e cam de clasa a 5-a. De vreo 10 ani observ pe ascuns viaţa din oameni, şi pentru mine teoria cu privire la suflet încă e tare păcălitoare. N-ar strica să învăţăm şi de la melc? Mai bine hai la mâncare, uite am spanac cu ciuperci, dacă fasole nu vrei.