drept în soare

A fost un soare incredibil zilele astea.
Armonia fiind cealaltă față a conflictului, bineînțeles că un clip ca Droit dans le Soleil a generat o grămadă de cover-uri, activând mulți băieți tristuci. Dar Bertrand are motive. Și verdictul societății este clar: Artistul nu poate fi iertat aici și acum. Și el ne cântă tocmai despre asta.

Gânduri la soare

De când am ajuns la Sanatorium, am dormit ca un lemn. Spinul a încercat să mă trezească azi dimineaţă, dar nu am putut deschide ochii. Tocmai visam cum cânt acel cântec ce şterge tot ce-i rău pe lume.

M-am trezit devreme totuşi, cu sufletul zăcând tâmp într-o zeamă informă, de unde am ales la cafea câteva gânduri mediocre, cu care de fapt nu se poate face mare lucru: totul va fi bine, e greu dar asta e, nu merită să fii trist, uite ce soare afară parcă-i primăvară, dă-mi şi mie bricheta, hai că deseară te distrezi, ai un mare potenţial creativ, nu te mai gândi la.

Cea mai bună bâtă, cel mai fecior Tarzan

Am avut azi noapte un acces de slăbiciune, gândind că o soluţie la toată apăsarea fiinţei mele ar fi să-mi tund părul. Acum mi-am revenit.
Singurul lucru de care pot să mă ţin e acesta. Ştiu că scrisul nu mi se va rupe atât timp cât exist.
Cât am existat până acum, am făcut şi greşeli. Tribalizare de voie, de nevoie.
De prea multe ori m-am ţinut de crengi subţirele, presimţind că se vor rupe. Nu prea aveam timp să îmi aleg calea, dar le ştiam secretul. Totul depinde de cât de repede ştii să urci, de viteza de reacţie. Dacă stai să te gândeşti în pomul vieţii, devii prea filosof pentru vremurile acestea.
Şi dacă te întrebi unde vrei să ajungi, care ţi-e scopul, râde lumea de tine.
Cu cât urci, cu atât de mai de sus cazi.
Dar îmi doream să cad, ştiindu-mă felinic. Viaţa e făcută şi din căderi.
Acum mă ţin de păr, aşa în aer, panicat de ce e deasupra şi dedesubt.

O aniversare

Citeam azi-noapte o revistă din 1972. După anii '90 a apărut şi la noi franciza. Dacă vă amintiţi de doamnele alea de băteau la uşă cu revista Treziţi-vă! atunci veţi înţelege deliciul meu nocturn. Ei bine, aici se zice (şi în general martorii lu' Ehova cred asta) că Adam s-a născut în anul 4026 î-e-n.
Deci acum în 2013 am fi cam la trei sferturi distanţă de începutul omenirii, şi presupunând că în 4026 e.n. va fi sfârşitul lumii. De ce am presupune asta? De dragul simetriei, care cu drag ne conduce pe toţi.

Nu am dormit mai deloc noaptea asta, şi spre dimineaţă am dat pe net de un alt articol foarte interesant.
Dar Spinoiul, înnebunit de fericire că a dat de urma mea, m-a anunţat că vegetaţia din Pădurea sa va atinge curând un prag demografic semnificativ, el având consemnaţi pe catastiful clienţilor de la Netul Trandafirilor aproximativ 4026 de boscheţoi superculţi şi tufeline cititoare în dodii.
Mi-a întrerupt lectura cu neruşinare, obligându-mă să privesc prin ochii lui ultimul său video, în care am luat parte fără voie (unul dintre tabieturile mele devenind astfel vizibile).

Franc zise

Ucigându-mă cu blândeţe

Am auzit cum ea cânta un cântec frumos, (am mirosit că are stil),

şi astfel am venit s-o văd, s-o ascult pentru o vreme.

Şi acolo era fătuca asta, străină ochilor mei.

Ciupindu-mi Durerea cu degetele ei,

(o dată, o dată)

Cântându-mi viaţa cu vorbele ei,

(de două ori, de două ori)

Ucigându-mă cu blândeţe cu al ei cântec,

Omorându-mă cu zile, cu al ei cântec,

Spunându-mi întreaga viaţă prin cuvintele ei,

Ucigându-mă cu blândeţe, cu al ei cântec.

Am simţit cum mă cuprinde febra, ruşinat de mulţimea de oameni

Am simţit că mi-a descoperit LitEreLe şi că le va citi tare pe fiecare.

M-am rugat ca ea să se oprească, dar ea cântat mai departe.

Ciupindu-mi Durerea cu degetele ei,

(o dată, încă o dată)

Cântându-şi viaţa în cuvintele mele,

(de două ori ea, de două ori eu)

Cânta de parcă mi-ar fi ştiut neagra disperare,
uitându-se direct prin mine, ca şi cum n-aş fi.
Când cânta, totul mi-era foarte clar.

Ucigându-mă cu blândeţe cu al ei cântec,

Dându-mi omorul prin al ei cântec,

Arătându-mi rostul vieţii prin cuvintele ei,

Ucigându-mă cu blândeţe cu cântecul ei.

O recenzie anticipativă

Gaşca regizorului Ultimei Frontiere se anunţă în 2014 cu un film nemaivăzut.
Nimfomaniacul din fiecare va avea ocazia să privească alţi nimfomaniaci, şi poate în sălile de cinema se vor desfăşura în voie forţele orgiastice latente, nerăbdătoare să se elibereze.
Este perfect logic, în mecanismul melancoliei, să urmeze etapa maniei - cea sexuală fiind cea mai previzibilă.
Aşadar parcursul Larsului vrea să ne arate ceva destul de simplu. Şi probabil că el chiar speră să-şi vindece traumele emoţionale, nu doar prin intermediul neofiţilor cinefili, ci şi prin mainstream-izare inteligentă a ideilor.

 

Să nu încetinim în grabă

Bicicleta a devenit cea de-a doua mea companie plăcută, prima fiind ţigările de tutun Pueblo rulate şi cafeaua pe balcon. Îmi place că de pe bicicletă poţi descoperi peisajul în ritmul cumva cerut de el însuşi. La pas nu ai la dispoziţie multe viteze, fiind mai mică dinamica plimbării pe jos, iar în maşină, tren, avion perspectiva se mută prea departe.

Lupta mea cu Mintea şi Memoria se dă momentan în domeniul calendaristic. 

Nu ţin neapărat să ştiu în ce zi suntem şi asta e o declaraţie de război cu Lumea Grăbită. 

Cei care sunt în rândul ei, se miră apoi se lămuresc pe dată: aa, ăsta e de ăla cu capu'n nori şi habar nu are la cât e ceasu'...

De-a lungul istoriei, calendarul a fost un mijloc foarte eficient de a impune propria cultură altora.

Chiar şi un dublu-click pe ceasul din colţul din dreapta-jos al ecranului vă arată setări de genul CET, EET. Adică pentru a ne integra în societate, suntem obligaţi să folosim un sistem universal de a ne măsura timpul. Şi pentru a-i înţelege curgerea, am presupus că e constantă. Ca şi cum timpul ar fi o entitate ştiinţific demonstrabilă.

Că nu e chiar aşa, nu o ştim cu toţii.

De fapt Timpul nu curge constant. Acum trece tot mai repede, iar existenţa concretă nu este decât un efect al relaţiei conştiinţei umane individuale şi globale (dimensiunea temporală) cu realitatea (dimensiunea spaţială). 

Faptele, întâmplările, nu au o legătură cauzală cu sistemul nostru de măsurare şi percepere temporală, atât timp cât acest sistem elimină din start dimensiunile spirituale ale timpului. 

În clipa când timpul ar fi investit pe deplin, dobândindu-şi menirea sa spirituală (dezvoltarea perpetuă a Sinelui), tot ceea ce ni se întâmplă ar avea şi un rost, devenind o lecţie de viaţă.

Graba în toate cele, lipsa de răbdare a umanităţii este semnul cel mai evident al precipitării accelerate a Lumii şi a desacralizării timpului. 

Răgazul fiinţei cere multă disciplină a minţii. Tihna cu care curge un râu, sau felul cum melcul îşi descoperă ochii, ne-ar putea învăţa această primă lege a firii umane.  

   

Doktoro Esperanto

M-a prins Spinul că iau lecţii de esperanţă pe ascuns aici în Paris, ceea ce i-a deranjat ego-ul.
Bineînţeles că a ignorat faptul că de două săptămâni nu am ingerat alcool.
Dimineaţa la trezire îmi spun că sunt bine şi că munca fizică mă ajută să-mi calmez creierii, care zbiară a beţie. Depărtarea de ţară mă face să o contemplu mai uşor. Am auzit că s-a legalizat iarba medicinală. Că vindecarea societăţii româneşti a început cu cei tineri. Că politicienii încă mizează pe uzura conştiinţei noastre. De aia, protestele trebuie să continue.

Roşia Montană paşnică, apolitică
Te califică direct în stradă
Să ai o perspectivă coerentă
Să dai răspuns la corporaţii-fentă.

Enter in accorde con todos logikoi en afara di una
Leggia que subjugans y propagao rankiuna...