Rostogol adunătură

Cu o secundă înainte să-i dau turn-off leptopaşului, mi-a dat Spinul peste mână. M-am speriat şi mi-a sărit somnul. Era abătut niţel, aşa că l-am întrebat eu primul ce mai face.
- Apăi uite pe acia, cu treburi. Ia pune un iutub să ne mai veselim.
- Ce să pun, vrei ceva anume?
- Da, stai că îţi spun linkul din cap, sper că l-am ţinut minte. Haş tete pe, două puncte linie line, dubluve dubluve dubluve punct...
- Ştiu şi eu protocolul ăsta Spinule...
- Stai nu mă întrerupe!...deci: punct, iutub punct com linie de aia înspre dreapta uaci semnul întrebării ve egal lî nî mare zî mî lî mî o mare dubluve es tî o. Ai scris atent?
- Da. La ce e linkul?
- Sunt foarte curios dacă merge.

Ne-am pus să ne uităm la chestia asta. Un fel de Benone Sinulescu dacă era roaker. În câteva clipe, brusc m-a lovit trăznetul: dansatoarea de lângă cheluba ăsta agitatu' era Anneke!
Mi-am amintit de ea, când am aşteptat-o după concert şi i-am spus fâstâcindu-mă că Nemărginirea Sibiului e alături de ea! S-a uitat la mine politicoasă şi a ridicat din umeri, ne-am îmbrăţişat scurt ca în autogară şi am plecat să beau singur, de fericire. De câţiva ani, de când are un copil, a rărit-o cu trupa şi turneele.
Spinul bate la o tobă imaginară, adică pe genunchiul meu. Deobicei mă enervează familiaritatea nejustificată, dar în momentul ăsta nu am ochi şi urechi decât pentru intervenţiile olandezei mele favorite.
Spinul face pe deşteptul cu mine:
- Devin Townsend foloseşte tehnica zidului de sunet. Auzi?
- Ce zid auzi tu Spinule, că eu nu văd numai nişte pletoşi în jurul zeiţei tinereţii mele.
- Cine, fătuca aia de dansează pe scenă?
- Aia e Anneke, cea mai tare vocalistă din toate timpurile.
- Da? Nu o ştiam. Pare destul de dotată ca să facă faţă standardelor trupei. Devin este şi el un mare vocalist. De proiectele lui solo ai auzit?
- Nu. Scuze, dar îmi vine să râd de el. Pare spărtălan.
- Haha, tocmai s-a reapucat de muzică după o pauză de 2 ani, în care s-a lăsat de vicii.
- Aha, de aia mi se părea dubios.

Adevărul e că sound-ul are ceva deosebit ca design, ca o rockotecă de pe celălalt deal, cumva. Dar piesele nu-mi spun mai nimic. Ca şi Steve Vai, o oboseală progresivă, dar degeaba. Încerc să nu par prea indiferent aşteptându-mi rândul să pun şi eu un clip. Am deja în cap ceva. Abia acum văd că mai am de aşteptat 20 de minute...De plict, mimez câteva slap-uri tandre de bass în măciulia Spinului.
- Eii, ce faci băiete??
- Scuze Spine, credeam că nu te deranjează.
- Hm. Hai că te las, s-a crăpat de ziuă şi ajung tufele cu paştile înaintea mea acasă. Tre să fiu prezent, cu serverele pregătite. Am o amică, nu cred că o ştii, Rostopasca Enoriaşă-Fruntaşă. A crescut în praf pe lângă gardul bisericii din sat, nimeni nu o bagă în seamă. E mare pasionată de poze cu ea pe internet şi nu se cade să o dezamăgesc tocmai azi.