Deocamdată ascultăm radio.
- Ei băiete, iată că ţi-ai trăit jumătate din speranţa de viaţă oficial recunoscută.
- Mda, mâine fac 35 de anişori, dar cu speranţa de...
- Hai să bem o sticlă de votcă prin Cetate! E un soare afară...
- Spinule, şezi blând, că nu am timp de balamuc.
Bogdan Ghiu tocmai ne spune deştept din radio. Unul Andrei Pănoiu, a scos în 2011 o carte despre evoluţia oraşului Bucureşti. Interesant, interesant...
Ascultăm atenţi. În doar 3 minute, Ghiu ne dă de gândit pe toată ziua. Temele urbanizării capitalei, niciodată duse până la capăt. Străzile întortocheate, spiritul oarecum anarhic al micului Paris, confluenţa magică a topos-ului, toate astea au ţinut laolaltă aşezarea lui Bucur, punctul suprem de adunătură al românilor. Asta chiar dacă unii, inculţi şi aşa mai departe, au dorit în răstimpuri să mute capitala.
Azi Balabaşa a început dimineaţa crosovă evocând dorinţa ei de plimbare veşnică prin Cişmigiu.
Îmi amintesc complice centrul vechi, cu un sentiment de bucureştenie.
Exact acum trei ani, după rokolectiv, hălăduiam pe străzi dimineaţa prin Bucureşti, infuzat de istorie inefabilă şi alcoologoreic...
Anul ăsta în Lipscani, de Ziua Mondială a Cărţii, bucureştenii s-au îmbulzit să vadă un happening: o stradă pavată cu 3500 de cărţi, la lumina felinarelor. După 5 minute, adio instalaţie, nu mai era fărâmă de carte. S-a făcut greşeala să se anunţe că se va oferi ceva gratis (fie şi cărţi, ce contează că nu vor fi citite, sunt gratis!), şi bineînţeles că s-au călcat în picioare încă înainte de tăierea pamblicii.
Mă întreb ce cărţi au folosit. Titluri de alea nasoale, de zac în anticariate? Sau nu mai bine Pleşu?
(aş călca şi eu puţin pe câţiva mari autori, aşa numa' dă curios: să mă plimb pe cărţi, uitându-mă pe terase după falafel şi gagici)
Spinul mă readuce în faţa cafelei.
- Văd că nu prea ai chef de vorbă. Ce tot moşmondeşti în ţeastă?
- A, nimic, doar amintiri.
- Cum adică doar amintiri? Băiete, bagă de seamă: de acum încolo amintirile vor da sensul primar al traiului.
- Ete na, doar nu am 70 de ani, Spinule! Auăleu, sper din suflet să-mi trăiesc jumătatea astalaltă de viaţă nu doar amintindu-mi de prima!
Fără să vreau, mă lansez din nou în labirint.
Elegant, Spinul mă ştie de mare pakman mental, aşadar mă lasă să mai ronţăi câteva gânduri.
Iată recunosc subit, faţă de sine însumi, că nu sper din suflet mai nimic în legătură cu viitorul. Nu visez la mai mult, clipa prezentă îmi bagă destul în traista inimii. De fapt mă joc de-a baba-oarba-şi-uituca cu viaţa: o parte din mine tânjeşte să facă ceva concret-memorabil, să devină proactivă social, iar o altă parte numa' ar sta deoparte. Ăştia-s polii oricui, cu toţii oscilăm între propriul bine şi rău. Deşi micile decizii fac oamenii mari, nu mă pot aduna într-un singur eu...
La urma urmei, ce-i aşa rău în a sta să-ţi aminteşti? Mă refer a sta non-stop, ca activitate exclusivă.
"- Care este ocupaţia dumneavoastră?
- Amintitor-de-sine-cioplitor.
- Un fel de liber-cugetător?
- Nu, mai degrabă un fost târziu-trezitor."
..."really"?
De vreo 2 ani probez peniţe, cu gând să scriu cu S mare.
Poate ar fi timpul să îmi găsesc o temă serioasă. Să mă găsească, sper. Sper sper, dar nu ştiu ce sper.
Pakman merge mai departe...Spinul a terminat cafeaua, şi mă priveşte dezaprobator.
- Măi omule, tu eşti departe de tot! Hai să te optimizez cu o dumă: cică Prigoană a lăsat-o pe Bahmu pentru că nu mai suporta mâncare draicucăr. Hehehehe, e bună, nu?
- Alo Spineştiu', eu am treburi de făcut! Îmi trebe neapărat câteva versuri pentru o melodie, de 15 ani le aştept, şi azi parcă le-am adulmecat. Te superi dacă te las singur prin bucătărie?
- Nu cumva vrei să îţi spăl şi vasele? Spinul privea zeflemitor spre tigaia ce mă aştepta în chiuvetă
- N-ar fi rău. Nu am timp, şi mai ales chiar nu vreau să mă ud acum.
- Bine, consideră gestul ăsta drept un cadou excepţional. Nu aşa tratezi un musafir de vază, dar să trecem peste.
L-am lăsat fluierând - ştiu că Spinului îi place să spele vase - şi m-am pus la masă cu pixul meu favorit în mână. Dinăuntru năvălesc cuvinte, barajul s-a spart în sfârşit, şandramaua sensului lor e la vale demult, scriu repede, fără să pot cuprinde şuvoiul cuvintelor, scriu ce s-a întâmplat, îmi amintesc că nu sunt versuri, îmi trebuie neapărat versuri, oare cât e ceasul, şi ce zi o fi, nu contează, să nu scap fluxul ăsta, poate prind azi vreo frază mai acătării aha sigur erau locuitori în satul din vale şi habar-n-au că vine viitura vine trebuie să-i sun să-i anunţ că de 15 ani am aşteptat clipa asta deşi poate au mai fost clipe dar le-am uitat acum e sentimentul ăsta năvalnic când iată s-au eliberat cuvintele în sfârşit ah să nu rup peniţa asta că e ultima...
- Ce faci băiete, dormi? La ce visezi?
Spinul mă zgâlţâia de zor.
- Aaah, nu, de ce nu mă laşi să scriu în linişte? Du-te şi lasă-mă că aveam un moment de inspiraţie!
- Asta numeşti tu inspiraţie, băi figură? Dormeai cu ochii deschişi. Ia scuteşte-mă de lenea ta, cu mine nu-ţi merge. Nu văd nimic scris, coala e imaculată.
- Mă gândeam înainte de a scrie, Spinule. Tu nu aşa faci?
- Nu. Ţi-am gătit ceva, mai bine ai mânca şi am da o tură prin oraş. Încă e soare.
- Chiar nu pot, crede-mă. Primăvara e periculoasă pentru mine, e plin de viruşi.
- Tu chiar nu vrei să ieşi la lumină. Ai grijă că te pot scoate şi cu forţa, dacă mă enervezi.
- Uite. Mă aştepţi până trec pe curat ce am de scris, şi mergem să ne îmbătăm. Bine aşa?
- Nu. Am spus că vreau să bem o sticlă de votcă împreună, nu să ne îmbătăm. Executaa...rea!
- Aah, am înţeles. Să trăiţi!
Aşadar m-am grăbit să scriu ceea ce aţi citit până aici, dar simt că esenţialul mi-a scăpat, ca o lostriţă.
Acum voi gusta puţin din ce mi-a gătit Spinul. Cu stomacul gol sigur nu fac faţă plimbării cu el.
Draicucăru' ăsta nu e rău deloc. Pus în balanţă cu inutil de istovitoarea mea vânătoare în stepa necuvintelor, se pare că hedonistul din mine preferă - fără jenă - savoarea nărilor.
După ce am mâncat, mi-a venit în minte un refren încă necunoscut dintr-un celebru film, de pe vremea lu' Gianni Morandi:
Tanasikaaaaa,
la maestra di cucina
a secco è fieraaaa...
E mi nutreeee,
la Domenica di Sole
sorridenteeee...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu