Un job abisal

...hori-te-ar surorile, 

c-ai furat miresele...

 Am visat că mă blestema o gagică goală, pentru că i-am zis să nu lase o anacondă multicoloră să urce pe ea. În vis eram tare neliniştit, pentru soarta fetei. Şi nu avea dreptate să fie atât de supărată pe mine. Acum că m-am trezit, îmi dau seama că într-un anume registru energetic, nu contează câtă dreptate avea, ci cu ce intenţie mi-au fost vorbele aruncate. Dar să o luăm cu începutul.

Aveam o meserie foarte palpitantă: eram hoţ de mirese. Un fel de Zorro al nunţilor combinat cu un Rocco al filmelor. Pe cât de celebru şi simpatic viitoarelor mirese care sperau să aibă norocul să le fur, pe atât de ponegrit de viitorii miri care mă bănuiau (nu pe nedrept) de cele mai aprige zbenguieli.

În principiu, eu trebuia să fur mireasa de la cei care furau mireasa. În covârşitoarea lor majoritate, cei care furau mireasa luau în derâdere acest obicei străvechi.

Tot ca într-un joc apăream şi eu. Un necunoscut care abordează elegant mireasa, o prinde de mână şi pac, dintr-o dată dispar amândoi! Mă distram gândindu-mă la feţele ce le făceau nuntaşii când rămâneau în braţe doar cu rochia albă...

În vis primisem puterea asta cu condiţia să nu exagerez, altfel îmi pierdeam definitiv jobul. 

Deci puteam să mă teleportez doar cu un trup gol de mireasă. Eu trebuind să mă teleportez deasemnea gol, abandonam o grămadă de haine. Noroc cu meseria asta, îmi scoteam înzecit banii. Reacţiile femeilor erau destul de previzibile, aveam o serie de scenarii gata pregătite: după uimire urma ruşinea (goliciunea, deh), apoi clarificarea şi planificarea distracţiei. Ultima era eliberarea fricii produse de acest "mare pas al vieţii", căsătoria. Scopul jobului meu fiind ca la întoarcere toate miresele să se simtă pe deplin pregătite pentru viitoarele tensiuni ale vieţii conjugale, nu aveam o reţetă fixă. Trebuia mereu să împrovizez.  

Vraja mea nu funcţiona decât cu mirese şi cred că e evident de ce îmi fusese restrâns domeniul de activitate.

Deobicei, le duceam unde vroiam eu. În cele mai trăznite locuri posibile. Pe masă în mijlocul conferinţei UE despre viitorul apei, în Sahara la apus, printre piranha şi lipitori în Amazonia, la taifas în Jamaica (oh, cât de previzibile pot fi visele noastre uneori), la Kremlin. Lângă Picard pe nava Enterprise, sau chiar la mine în beci, printre borcanele de zacuscă. Pe Jupiter, ori în centrul galaxiei, Alcyone. În copacul vieţii, etc. Doar o dată e nunta fetii, nu? Teoretic, pentru că practic am apucat să mă împrietenesc cu o tanti, mireasă de 6 ori. Vroia mereu în acelaşi loc, la mormântul foştilor soţi. Hm...

Uneori, dacă nuntaşii erau mai înceţi la gest şi aveam răgaz, o lăsam pe mireasă să aleagă locul unde vrea să dispară. Aşa am ajuns în locuri şi mai trăznite, inclusiv în dulapul amantei mirelui, unde ne-a găsit soţul amantei. "tu bengoaso, ce caută ăştia doi dezbrăcaţi la mine-n dulap?" Ce să le mai explicăm, a trebuit s-o dăm cu toţii de gard, pe gang. Bang.  

Îmi amintesc de una simpatică.    

Pentru că nu vroia să se întoarcă cu chiloţeii uzi la nuntă, m-a aburit cu tot felul de poveşti. 

Ei bine, ultimele 15 minute de vis au luat-o razna.

Mă zbăteam într-o aventură bizară. De data asta, mireasa furată de mine era un fel de zână, superintelectuală, cuminţică dar tare nărăvaşă. Frumuseţea fizică o împovăra oarecum, avea tristeţe în suflet şi o pasiune pentru faze aiurea, tocmai ca să echilibreze cumva. Plaja paradisiacă standard, vârâtă în capul tuturor de DiCaprio din The Beach. La marginea unei pădurici, aproape pustiu, soare. Înotam amândoi. Printre vălurelele magice, ea tocmai mi se justifica cum că vrea să rămână fidelă viitorului ei soţ. Când am ajuns aproape de mal, i-am explicat că eu nu pot împlini decât dorinţe puse. Tocmai cele adânc ascunse, dar puse. Nicidecum cele nepuse. 

Atunci a sărit ca leoaica pe mine. Era şi timpul, ţinea prea mult în ea. Hai să înotăm chill în continuare.   Am povestit, papaya, soare, i-am zis că ar trebui să mergem înapoi la pinguinul de la nuntă. Aici s-a complicat treaba, atmosfera dintr-odată presa pe noi cât 17 atmosfere. A zis că trebe să lase un pipiluc în tufe, după aceea putem să ne întoarcem. Şi dusă a fost. Era prima oară că pierdeam mireasa. Se autofurase.   Intru în pădure după ea, numa' animale nasoale peste tot. Văd un şerpălău cât china strecurându-se în paralel cu mine. Feresc o tufă, mireasa se căca lejer. De fapt nu prea lejer, că era transpirată. Phu, moment penibil şi nu prea:     - Ce-i, mai vrei o tură, de nu mă laşi să mă cac? mă privea inocentă. 

- A, nu, nu ştiam de ce durează atât de mult. Ai grijă la anaconde, chiar am văzut una.

- Am.

M-am întors, cu gândul la nuntaşi, care sigur se dădeau de ceasul morţii. Depăşisem limita rezonabilă, mireasa lipsea cam demultişor. Şi numa' iaca iese genunea din pădure.

        

- Uite ce fain m-am împrietenit cu anaconda asta. - Tu mireasă nebună ce eşti, vezi că te omoară! Eram terminat. De fapt îmi făceam griji ce vor zice şefii când vor afla că am dat rateu maxim cu asta. Şerpanul smekeros simţind unda feminină, se tot gudura ouroboros bolboros pe goliciunea-i. Extrem dexter, desigur.   - Ah ce plăcută e senzaţia de şarpe pe piele! Hai să îl luăm cu noi.   - Nu se poate! Îmi îngheţase sângele de frică doar privind, darmite să o prind de mână pentru teleportare??       - Nu mă pot sătura de el. Aaaaah! Ooooh!! Uuuuuhuuuhuu, ah!   Deja era prea mult. I-am zis că dacă vrea cu tot dinadinsul pot să o las aici, în universul ăsta paralel, dar că eu prefer să plec înapoi exact peste câteva clipe. Mi-a spus că ea va rămâne şi să stau liniştit, că nu va regreta nimic din viaţa pe care era gata să o înceapă, alături de bărbatul ei.   Borobumbakapelnestru - deja se alintau, nebunii! - i-a promis solemn că o să aibă grijă de ea. Ăla sâsâia în draci încolăcindu-se pe craci, şi mi-am dat seama că e cazul să dispar.   Însă, pe drum înapoi din vis a început delirul.  Mireasa urla ca din gura lui Borobumnuştiucum ăla, şi eu nu găseam locaţia exactă unde să aterizez. Mă distorsiona tămbălăul infernal. Mă implora fata să o salvez, îmi spărgea timpanele. Nu o puteam vedea printre milioanele de locomotive ce treceau peste ea. Peste mine treceau spahii, cântând deodată toate imnurile Pământului. Nu ştiu cum, anacondocul mi-a prins gleznele, nu mai puteam fugi, transpiram ceva verzui şi muţisem de groază. Am decis că trebuie să deschid cumva măcar un ochi, cu orice risc. Pleoapele îmi erau lipite şi grele, capul îmi era vârât într-o găleată de maioneză; auzeam cum şarpele ascuţea cuţitele de tăiat şaorma, claro que si, nu mai aveam scăpare! Gâtul nu-l puteam mişca din cauza durerii - parcă aveam torticolis exponenţial. Mă durea inima când auzeam cum face fata aia, cred că-i dădeau acolo jos de numa'...    ...hori-te-ar surorile,

c-ai furat miresele! S-a oprit totul. Linişte mormântală. Din fericire, am mai primit o zi de cărat. Mă apăsa vina de a visa asemenea bazaconii, nu mă simţeam demn de o nouă zi. Un armistiţiu, pentru că voi adormi cândva, povestea va continua, o simt. Pe acia prin real, amintiri neplauzibile, lumi inventariate, clipe suspendate. Linişte.  

Ieri dimineaţă teoretic Luna Neagră a trecut din tronsonul 2 în tronsonul 3. Timp de câteva luni mi-a căpăcit Universul Primar, dar mă bucur că am scăpat teafăr. Nu zi hop până nu pici. 

Mai în glumă, mai în serios, pe mireasa asta imposibilă am numit-o Lili. Sau, poate de frică? Când superi o fată, mai ales mireasă, trebuie să te aştepţi la ce-i mai rău. Parcă regret că în vis am lăsat-o pe Lili cu târâtorul. Sigur ne-am mai întâlnit în alte universuri onirice. În trecut, cu Lili m-am luptat la început în scobitori, apoi în florete. Când ne-am luat paletele de pingpong, am făcut remiză. Au urmat săbiile şi buzduganele. Tot egalitate rămânea. Am decis să aruncăm în luptă toate rachetele. După ani şi alte câteva remize palpitante rău de tot, singura soluţie va fi să ne punem la masa negocierilor sau să recurgem la armele fatale. Va fi ori-ori.   Eu cu cosmosul, ea cu cosmeticele.   Acelaşi lucru în toată esenţa cuvântului, că doar pe lumea asta suntem toţi o apă şi un Pământ, vorba lu' Zmeoiu. Cât despre Spin, ce să mai zic! M-a cam lăsat baltă.    

Oricum...