Revedeam liniştit azi un film, când intră Spinul pe sistem. Nu mă uit la filme des, am luat o pauză, dar de data asta eram chiar deranjat de interferenţele Spinului. Cică l-a convins să vină cu el şi pe Zmeoiu, mai nou trebuind să fie chemat pe numele lui de Fals-Picard.
- Faţă-Pădure, uite am venit la tine în urma insistenţelor Spinului, nu aş fi vrut să te deranjez altfel.
- Zmeoiule, ăăă...scuze, Fals-Picardule, nu-i stress, că doar nu ne-am mai văzut demult, am zis aşa de politeţe.
- Bă, iar minţi? Spinul mi s-a înfipt direct în beregată.
- ...uugh, pff....dsss.
Nu mă durea, dar nici nu puteam face nimic. Probabil Spinul are ceva substanţă în vârf de ac, de m-a paralizat aşa. Nu mai puteam vorbi. Fals-Picard, aka Zmeoiu, l-a rugat pe Spin să mă lase cu grai, dar Spinoiu' nici gând, se răsucea mai abitir în gâtul meu.
- Vezi că îl laşi fără voce, Spinule! Zmeoiu încerca să îmi scoată ţeapa.
- Nu ies de aici până nu înţelege băetu' că nu e de glumă. Nu te mai chinui Fals-Picardule să mă scoţi de aici, mai bine explică-i tu lui cum stă treaba.
Şi atunci Zmeoiu mi-a dat temă de casă o carte-cadou de ziua francilor. Sartre, Cu uşile închise - să o citesc până mâine altfel voi rămâne mut veşnic. Fiind deja parţial mut, nu le-am putut spune că am citit-o demult. Până să le scriu eu pe o foaie ce am de zis, ei au şi plecat, trântind uşile.
M-am pus pe citit, dar nu am nici un chef. E prea cald, mintea nu e cu mine.
Îmi amintesc ce palpitant devenea să stau pe youtube tocmai când aveam ceva treabă importantă de făcut. Uite şi la tocilarul ăsta celebru simpatic par example, cum cânta pe la 1998. Normal să cânte aşa, când stă lângă o de-aia. Nu ca azi, cu pitbull-ul....ce regres!
Revin. Infernul sunt ceilalţi. Care ceilalţi?
Păi nu toţi ceilalţi, numai cei care reflectă înapoi imaginea mea proprie.
Ego-ul este o închisoare cu 7 deţinuţi, un bastion ce se lasă cucerit foarte greu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu