De pe dealuri auzite

  

Muzica ar trebui desprinsă uneori de formele curente, ar trebui să fugă şi în direcţii opuse, să deranjeze urechile noastre electronice prin forma vie şi aparent neglijentă, să sară din acest tren digital care este muzica la moda, cristalinul sunet masterizat uniformizat compresat care defineşte standardele de azi. Pentru că Fix Acum cântă Natura din suflet, Cavalul nu trece deodată cu clipa, se joacă cu timpul şi spaţiul nostru. Iar dacă nucile nu se mai decojesc de keliţă, a trecut vara.

Un refuz împlântat din nou

M-am hotărât să vin acasă. Singur. I-am lăsat pe fiindţeoiu' şi fiindţepul să îşi urmeze drumul. Am refuzat să merg cu ei în pădure. Trebuie să stau acasă. În drum, am auzit involuntar o discuţie. Tipul o certa pe tipă că nu e atentă la ce spune el. Ea îi spunea că e atentă, să spună odată ce vrea. El nu era atent din cauza nervilor, striga la ea să fie atentă.
Eu eram atent la amândoi, dar ce folos. Un soare a apus.

Şi nu pot să dorm.
Am lăsat o dâră de parfum pesimist prin oraş. La întoarcere, am decis să nu vorbesc cu nimeni, să nu multiplic răul. Am cumpărat viceroaie cu ochii. Vânzătoarea s-a prins rapid că fac pe mutul, aşa din moft, dar a intrat în joc. Mi-a venit să-i spun că e foarte deşteaptă, dar m-am frânat la timp. S-a prins şi de asta şi mi-a zâmbit în plin, aşa că am rămas mut de uimire. M-a dovedit. Nu am motive temeinice pentru a fi trist. Am ieşit, claro que si mi-am aprins ţigara invers de uimire, apoi am plecat confuzat de optimismul ce ţi-l dă o alimentăreasă zâmbitoare.
Mă gândesc la greaţa lui Sartre. Cum era şi ăla. Se plimba de colo colo fără rost pentru că ştia că Lumea nu are vreun rost, până i-a zis careva să stea liniştit.
La mine e invers. Îmi vor spune toţi să stau liniştit, până vor vedea rostul agitaţiei Lumii.

Pentru că dacă refuzăm să acceptăm un refuz atunci îl vom primi până ne liniştim.
Dar, care să şi fie rostul liniştii pe lume?
(Am 33 de ani, şi încă mai pot refuza să-mi răspund la întrebare)

 
"Câtă neruşinare..."

aud voci de pe ogoarele
cu ceai verde cules dimineaţa
cu rouă cu tot de mii de mâini
tăcute, negre, bătătorite.

La Băcănia Sufletului Amar

Fiind proaspăt acasă, dormeam de amiază şi cred că visam la pacea universală. 
Stăm întinşi pe pat, la o sticlă de Bacardi sec, eu cu Spinul şi Zmeoiu. 
Spinul tocmai şi-a făcut intrarea direct în inima mea, cu intenţia de a-mi arăta cât de malefic poate deveni dacă nu am grijă ce simt. 
Ca un bun musafir, cu tonul marţian şi skeme de moderator, Zmeoiu a propus să ne îmbătăm puţin înainte de a ieşi în oraş. Acum stenografiez pe ascuns ceea ce tocmai discutăm.

Zmeoiu': Nu prea are rost să nu ieşim în oraş, că e weekend şi toţi prăpădiţii vor să se distreze. Ne vom prăpădi şi noi de râs. Mâine dimineaţă mergem în pădure undeva, pe la Răşinari. Mă Feciorule Pădurelnic (adică eu) zi un loc fain.
Feciorul Pădurelnic: Aş merge mâine spre Roşia, dacă aşa era vorba...
Spinul: Eei, să rămânem la urbanitatea de azi, aş vrea să văd vreo 3 piţipoance-de-nemărginire mai de aproape.
Feciorul Pădurelnic: Cum Spinaşule dragule, de ce ai avea azi chef tocmai de nişte pisiceală pe lângă brontosofii de noi?
Spinul: Sunt sătul de intelectualisme cu fiţe şi blazare pe post de laifstail. Drama lor e atât de previzibilă. Sunt de acord cu fetele deştepte când stăm şi discutăm, doar că nu mă pot distra cu ele. Piţipoancele mi se par mai umane uneori, mai ales sâmbăta seara. Şi cum eu nu prea sunt om, aş dori să cunosc mai bine cât adevăr e în specie, sub toate formele ei, nu doar cele aşa-zis mai evoluate.
Zmeoiu': Eu vă pot face cunoştinţă cu 3 dihoroaice trăznet, ne zboară creierii mai rău ca ikraniţele alea de m-au kaftit ultima oară.
Feciorul Pădurelnic: A, nu. Ce gusturi aveţi, mă puneţi pe gânduri. Mai bine bem liniştiţi aici, şi dormim după. Nu am dispoziţie social-klingoniană, scuzele mele. Sau, aş termina de citit Simmel cât timp mergeţi voi să vă distraţi.
Spinul: Da' ce-ai păţit băiete? Nu eşti în apele tale.
Feciorul Pădurelnic: Nu prea. Când ies afară prin oraş parcă nu-mi găsesc locul. Şi va veni frigul.
Zmeoiu': Haha. Eu rezist foarte bine la temperaturi mai mici. Chiar prefer să fie mai răcoare...îţi dau hanoracul meu. Dar vezi că are puterea de a te face inabordabil, tre' să îl dai jos dacă treci la fapte.
Spinul: Măi oameni. Eu trebuie să vă mărturisesc că vremurile acestea sunt foarte bizare. Mi se pare că toţi oamenii vorbesc degeaba. Doar când sunt cu ei înşişi nu e degeaba.
Zmeoiu': Şi noi adică vorbim aici degeaba? Atunci hai să mai bem. 
Spinul: Eh. Noi o să vorbim cu un rost, imediat. Cel puţin feciorul ăsta va înţelege că viaţa lui e doar în mâinile lui. Pare prins într-o vrajă, sau îşi lasă intenţionat treburile să i le facă mereu altcineva.
Feciorul Pădurelnic: Vai de mine Spinule, ce tot zici acolo? Adică cum.
Spinul: Păi. De exemplu, cu ce te întreţii?
Feciorul Pădurelnic: Auăleu, doar nu vrei să îţi explic cum voi ajunge să mă hrănesc cu Soare! Deja am făcut ceva progrese, ideea de foame e o obişnuinţă, nu o nevoie. Restul e floare la ureche.
Zmeoiu': Tu chiar crezi că ne fraiereşti cu vorba? Apucă-te şi adună-te că eşti varză, lasă Soarele. Tocmai va veni o Noapte Generală, şi antrenamentul tău cu hrănitul din Soare va fi o utopie ca oricare alta.
Feciorul Pădurelnic: Bine, dar pot să mă hrănesc şi cu lumina Lunii.
Zmeoiu': Ce nu înţelegi? Noaptea de care vorbeam eu nu va avea nici o legătură cu romantismele tale de doi bani. Într-adevăr, sunt metode a-ţi mai aduce lumină în viaţă, de a o întreţine la nivelul de care eşti capabil, nu mai mult, dar ăsta e alt fel de lumină. Poate ai zărit-o, dar nu ai fost foarte atent la ea. Ai confundat-o cu înţelepciunea, pe care imediat ţi-ai însuşit-o ca şi cum ar fi fost a ta. Un rahat făcut praf de bici, nu Spinule?  
Spinul: Eu zic că nu e pierdut totul. Uite la el cum ciuleşte urechiuşele!   
Feciorul Pădurelnic: Eram sigur că o să mă încolţiţi. Presimţeam că nu voi avea nimic de spus în a arăta că sunt totuşi om. Şi învăţ din orice mi se întâmplă, dar nu pot face asta fără să greşesc. Şi uneori am repetat greşeala, ca să învăţ sentimentul prostiei. Pentru că nu-mi era frică de răspunsurile vieţii. Dar acum nu mai am chef de nici o întrebare, am chef de un castron de humus cu o avocadă lângă.
Spinul: Şi eu mă uit la tine cum haleşti?
Zmeoiu': Eu m-aş ciontoli la creieri cu trei sticle de vin şi o zmeleankă.
Spinul: Haideţi să mergem prin Sub Arini. Mai vedem noi. Băiete, tu ce tot scrii acolea? Haida lasă netul.
 
Ronţăi absent un Bruschetti invizibil cu aromă de măsline virgine. Ce o fi aia fericire? Un satelit de stă să cadă pe capul ignoranţilor. Între timp s-a terminat sticla de Bacardi, o să ieşim aşa fără chef, ne stă bine. Eu sunt apăsat de rutina asta a traiectoriei vieţii mele, care îmi cere să fiu înţelegător cu driftingurile ei, mai ales după fiecare beţie. De parcă viaţa mea nu ar mai fi a mea. E unul care mi-o trăieşte în weekend, dar poate tot timpul. 
Sau m-am îmbătat. 
Singur cu ideile altora.

În Cumpănă

Stânga.

Despre dragoste şi alţi monştri

Deşi nu are substanţialitate ontologică deplină, Zmeoiu fumează Viceroy lung, ca şi mine. Ce chestie.
Ne-am întâlnit acum câteva ore la o cafea, pe un balcon armonic, pentru că el are probleme cu realitatea concretă unde în cele mai multe zone apar unde disonante. Unde ultraradio.
Dintr-un deloc surprinzător imbold propriu, Meseşan l-a surprins pe film.

 

La mulţi ani! 

.

Sunt încă şocat. Fizic semănăm gemeneşte, dar gândim şi simţim total opus. Sau complementar, în cel mai bun caz. Am avut o discuţie la marea lynchezeală. La capitolul cărţi, nicio concesie. El mi-a recomandat pe unul Baştovoi, cu Dragostea care ne sfinţeşte. Eu i-am replicat cu Noua Dezordine Amoroasă, şi el a sărit la beregată, de parcă eu eram ultimul postmodern, bun de ajutat să devină un cunoscut postmortem. Am încercat să schimb subiectul, dar Zmeoiu m-a prins de mânecă şi mi-a şuierat printre dinţi:
- Nu te mai amăgi cu realitatea pe care ţi-o construieşti cu atâta caznă. Trebuie să mai şi dărâmăm din când în când.

Aaaaaah, deci aşa!
(I am Jack's Raging Bile Duct. I am Jack's Cold Sweat. I Am Jack's Complete Lack of Surprise. I Am Jack's Smirking Revenge. I Am Jack's Broken Heart)
I-am zis lui Zmeoiu ăsta care deja face pe dăşteptu' că eu am câteva tatuaje pe meninge şi un vagon de poze abandonat în Supratrecut tocmai din cauza acestui fel de-a gândi al lui, de care eu încerc să scap. Când am cunoscut dragostea, am avut de luptat cu automatismul de a construi, chiar şi peste dărâmături. Dar e un cerc din care trebuie să ies. Eu sunt Semizeul Deconstrucţiei, uit mereu ceva şubler în şantier, prefer să rămână ceva neexplicat în relaţia cu frumuseţea. Dar deocamdată pentru mine paradoxala înfăţişare a dragostei nu mai înseamnă decât o pacoste de care e bine să te scuteşti... 
(da, am exagerat din cauză ca m-a enervat atitudinea lui, deşi nu sunt chiar aşa balaur în idei, ca el)

- Spinul mi-a spus despre tine tot felul de poveşti cu ornamente, şi mă aştept să fii pe fază la ce îţi voi spune de acum încolo. Tot el mi-a sugerat să te iau la Roşia, am auzit că mai nou te dai pădurelnic, deci ţi-ar fi folositoare o ieşire. Dar plecăm doar mâine, pentru că azi am o şedinţă foto. Ne vedem deseară la Atelier, sunt curios ce alte făpturi zmeieşti întâlni-vom acolo. 

Activ

Trânti-i-ar jos pădurile pe toţi cei care le taie!
Fecioria adormită din mine se revoltă atunci când aflu că trebuie să fac ceva. Eu sunt un pasiv notoriu, ca defect major al firii mele. Dar când fac switch-ul e bai. Păi intră online ieri seară Spinul, pune webcam-ul, şi numa' îl văd jerpelit tot, singur şi abătut, vai de el. La Netul Trandafirilor nu mai merge nimeni, că nu mai are cine. Mărăcineanu' s-a uscat de-ampicioarelea, Cloamba Noduroasa-Nemofturoasa a fost arsă zilele astea, etc. Tragic. Şi pac îmi dă un link Spinul, cu noi instrucţiuni de utilizare a timpului meu. O variantă. O posibilitate să fac ceva, să ies din egopasiv.
Trebuie să merg la câmp, fiindcă pădurelnicia e solidară şi cu câmpurile, cu tot ce e Natură. Chiar şi cu unele sate. Ce mai, chiar şi cu unele zone din oraşe. Treacă de la mine.
O să mă întâlnesc mâine cu tipul ăla, Zmeoiu, un amic de-al Spinului. Cică el ştie să-mi arate cum să rămân activ pentru o perioadă mai lungă decât ţin 3 nescafeuri 3 în 1.
Pentru început, o să mergem amândoi să revendicăm ceva

Puzzle

Astăzi am văzut în oraş un bărbat care îşi îndrepta cheia de la maşină cu o piatră, bătând-o uşurel de asfalt, cu grijă. Se putea vedea că are mâna uşoară, de făurar.
Apoi într-un second-hand o mămică şi-a lăsat copilul pe o cutie de haine cu 1 leu bucata. Băiatul, în vârstă de vreo 4 ani, se uita senin la mine, care am rămas afară la intrare cu ţigara în mână. Am simţit cum exact amintirea aceasta comună îl va determina pe băiat să se apuce de fumat. Ah, măcar dacă m-ar fi făcut pe mine să mă las! Dar nu merge aşa.
Apoi am cumpărat o scândură pentru un raft de cărţi. Simţeam că Spinul e prin apropiere, la pândă. Eu eram foarte atent să nu apară, îmi păzeam degetele când atingeau lemnul. În schimb m-am curentat puţin cu bormaşina, cred că am nimerit firul electric care alimentează priza. A fost distractiv, m-am activat foarte rapid, dar nu a ţinut decât vreo oră veselia.
Acum e seară, şi e o linişte pe care nu o voi tulbura prin descrieri inutile.
Voi mânca piţoaka apărută miraculos dinaintea mea, şi după aceea mă culc.
Clipa merită trăită, cu indiferenţă sau fără.