Hei

- De ce ții deschise atâtea pagini youtube, băiete?
- Servus Spinule, nu te-am mai văzut demult. Uite mă preocupă o poveste și tocmai cercetam pe Internet mai în amănunt despre ce a fost vorba de fapt.
- Oh dar chiar m-ai făcut curios. Îmi spui și mie, nu?
- Știu că ai vrea să nu-ți spun din prima, ca să ne mai jucăm în jurul curiozității tale constitutive.
- Exact, prefă-te că nu vrei să-mi spui, apoi spune-mi după ce mă rog de tine.
- Dar chiar nu-ți pot spune, că e un subiect delicat pentru mine și foarte încâlcit în sine.
- Hai te rog omule, spune-mi acum. Nu mă poți lăsa așa să mă chinui să privesc după umărul tău. A chiar, ce-ți mai face clavicula.
- Bine, mersi.
- Hai, zi odată bă ce tot lucri acolo.

Ei bine, cum să-i explic eu Spinului cel neîndurător cu toate cele trecătoare că în dimineața asta vreau să aflu însuși rostul timpului? Cum e posibil să compui și să cânți un cântec azi, iar peste 20 de ani încă să îl cânți?
Ieri mi-a venit subit ideea să reascult următorul cântecel.

Amintirile mele legate de The Pixies încă se lasă cu tandrețe cuprinse de acel incredibil val de muzică nouă, alternativă. Creativitatea liberă, în spiritul indie al anilor '90, se poate pune liniștită, la adăpost de intemperiile istoriei, sub generoasa umbrelă a lui Frank Black & co.

- Băiete, de un sfert de oră mă ignori! Spune-mi și mie ce tot scrii acolo, sau măcar dă-ți umărul mai jos puțin să văd și eu.
- Uite despre ce este vorba Spinule. Ieri am găsit pe youtube clipul ăsta.

Spinul a stat cuminte și s-a uitat cu o expresie puțin dezamăgită, apoi mi-a dat replica:
- Muzica mi se pare ok, dar nu-mi place de urâțelele astea 2.
- Păi ideea este așa: clipul ăsta e viral.
- Du-te, seriooos?
- Da, ia să vedem, uite aici Spinule, are 34.227.395 de vizualizări.
- Nu se poate băiețaș, ceva nu e în regulă. Nu se petrece nimic senzațional în cele 4 minute.
- Păi știi ce nu e în regulă? Că nu te-ai uitat atent. E un viral din vara anului 2005.
- Aaaa, atunci erau alte vremuri!
- Clar că da. Youtube deabia se înființase. Și nici Facebook nu aveau românii. Dar atunci cam așa ceva devenea viral. O prosteală spontană între prietene, care va ajunge destul de departe. De aici începe povestea.
- Vai că și mor de curios ce sunt, zi mai repede.
- Hai să ne uităm acum și la descrierea clipului: "OH MY GOLLY! WE MET THE PIXIES LAST NIGHT!!!!!!!!!!! (06/17/14) I'm Amazed" Cred și eu că e o experiență uimitoare să-i întâlnești pe legendarii The Pixies, așa că am dat pe link-ul cu întâlnirea fetelor cu artiștii.

- Ăla chelu' mai plinuț e șeful trupei?
- Băi Spinule, nu fii cioban. Ăla e Frank Black, cel mai mare artist în viață. În fine, ai văzut că respectivul chel le zice la un moment dat că ce-ar fi ca ele două cucuiete să le facă lor niște vreo 2 videoclipuri.
- Tulai, nu am fost chiar atent, dar te cred. Am văzut când a zis una dintre ele că e studentă la facultatea de film. Nu știu care anume, că seamănă tare una cu alta. Evreicele astea două, nu facultățile de film.
- Spinule, fii puțin mai atent. După 9 ani de la un clip la bășcălie postat pe youtube, Tasha & Dishka au făcut un clip pe bune pentru The Pixies!! Tu înțelegi ce înseamnă asta? Ui acia.

- Apăi nu e mare lucru de capul lor, îmi zise posac Spinul.
- Nu cred că asta era ideea, să fie ceva de capul lor. Sigur e destul în capul lu' Frank Black, ăla chelu'. Și când am văzut eu o întâmplare ca asta, m-am pus de am mai scormonit prin canalul lu' Tasha, studenta la filmologie.
- Care din ele mai exact e Tasha?
- Spinorbule, e tipa cu fața și crengile puțin mai lungi decât la cealaltă. Ele au pe canalul lor acolo un video din 2010, deci cu 4 ani înainte de minunea cu întâlnirea cu The Pixies, în care explică împreună cum au devenit ele virale.

- Cică zic ele acolo că sunt făcătoare de film și dansatoare profesionale! Pe legea mea, dacă ele nu sunt decât niște adolescente zăpăcite.
- Spinule, nu aș exclude zăpăceala și talentul. Dar mie mi s-a părut că au o ironie și mai ales o autoironie care m-a făcut să cad pe gânduri. Sunt niște firi creative totuși, care atunci, au avut ceva de spus lumii. Având farmecul unor fete obișnuite și lumea virtuală în stadiul de nou-născut, iată au reușit.    
- Cu gura lor zic ele la un moment dat că "we're ugly but not beaches". Se vede că sunt cuminți la cap.
- Cum o fi aia nu știu, dar am văzut că și mai înainte cu 2 ani, în 2008, au încercat fără prea mult succes să păstreze activ traseul mediatic virtual. Față de spontaneitatea din 2005, noua figură cu Israelul sărbătorit de zor și trupa The Carsitters pe fundal mi se pare cam ciudățică.

Spinul nici nu s-a uitat până la capăt că l-a deranjat timbrul spart al vocalistei. Deja căuta prin dulap după covrigi.

- Ok Spinule, deci povestea mea nu te-a prea convins.
- Ba da, dar m-ar convinge mai mult niște beri.
- Eu cred că fenomenul pe care l-am cercetat eu aici merită toată atenția. Ce era viral în 2005 nu mai prinde aproape deloc după 10 ani. Și ce e acum viral, cred că în 2 ani va fi plictisitor de-a dreptul. Involuția mediului online merită să fie studiată pentru că asistăm la un tur de forță a retardării globale. Mi se pare că omenirii îi place foarte tare să se prostească la maxim. The Pixies pot cânta aceeași melodie și după 25 de ani fără să-și piardă esența. E vorba aici despre ceva neprețuit, care se păstrează doar printr-o inteligență emoțională vie. De cel puțin un secol încoace, valorile unei generații iau forma unor activități spirituale pe care noile generații le văd inutile. Valorile mele de exemplu, de la orice nivel ar fi ele, sunt puse între paranteze, se degradează într-un ritm amețitor.
Și nu e nimic rău în asta de fapt. Eu nu mai sunt supărat pe nimeni, sunt doar atent.
- Bine băiete, mersi de poveste, eu mă duc să cumpăr niște vin și revin.
- Unde pleci așa în miezul discuției, măi Spinule??
- .....
- Hei!

 

Rima porc dar porcul nu mai rimă

- Știi de ce nu mai rimează porcul?

- Phuui ce m-ai speriat Spinehengele ce faci?

- Uite am o problemă de logică și chiar mă gândeam oare când ai de gând să mai tastezi acia ceva ca să te pot și eu întreba respectiva problemă.

- Oh, deci tu ai viața ta și eu apar așa de undeva și hopa cu problema, nu? Chiar ai o logică interesantă.

- Hai lasă, uite aici. Știi bancul ăla cu porcul râmă dar râma nu porc. Ei bine, figura e că poți spune la fel de bine că rima porc, dar porcul nu mai miră. Haaaaha, ce glumă bună, nu? Ce părere ai?

- Ei na, stai să mă pieptăhăhn că apoi poate și râd. Demult nu mai miră porcul, totuși zici tu ceva acolo.

- Uite ce ți-am compus. Ascultă, e o rimă mai aparte, deosebită desigur. Fii atent:

Să ne iasă 10 

norocele-n cale

Nouă celor care 

eram opt.

Șapte holtei 

toți pe-un doc.

 Și-un dram de

șase 

răzgândindu-se 

pe loc.

În cele cinci direcții 

noi cei patru

Care suntem treji

eu și cu Andreji.

  - Ai de mine Spinule poetule, ce să spun. Hai că n-am pufnit în timp ce-mi citeai ca un enoriaș la ușă, sunt tare. Dacă tu crezi că să dai la rimă treji cu Andreji e ok, ei bine află că e greșit. Și așa greșit, nu-mi sună deloc bine. De unde ai scos acest haiku-vlaicu obosit?

- Nimic nu-ți convine, văd că. De ce nu mai bine să schimbăm subiectul?

- Da, mai bine.

Spinuleone

- Am cunoscut un om foarte interesant care...
- ...care ce, Spinule!?

Eram total relaxat cu privirea aţintită în foc când Spinul a grăit suav supra-scrisa propoziţie. Mie mi s-a părut însă a fi un tunet de afonie. Liniştea oricum s-a spulberat.

- Dacă îmi zici că un om, ca şi o piesă de teatru dealtfel, este interesant, pe mine din start mă pierde continuarea. La fel stă treaba şi cu genial. Alt cuvânt golit de miez azi.
- Am cunoscut un om plin de miez, na, e bine?
- Aşa mai stăm de vorbă ca doi mari contemporani, Apicolaşu' meu.
- Nu vrei să ştii cum îl cheamă?

Spinul făcea gluma care mie mi se pare cea mai proastă. Clar că nu vroiam, dar din rara şi preţioasa politeţe care totuşi mai are loc în prietenia noastră, a trebuit să joc rolul curiosului.
- Ba da, clar că vreau. Zi. Da' repede vezi că vreau mai tare să mă uit la foc.
- Io n-aş...
- Tu n-ai ce, Spipinuţu' meu? Nu înţelegi că mă grăbesc? Zi odată!
- Io n-aş...
- Omule vrei să mă enervezi, ba nu omule că tu Spine nu eşti om că n-ai inimă văd că nu vrei în ruptul capului ba nu cap că tu ai ac deci zi cum îl cheamă pe omul tău.
- Ionaşcu Ienupăr.

Ei bine l-am cunoscut şi eu pe Ionaşcu. Se prezentase la concursul meu de dirijori. Se pregătea încă pentru proba de rezistenţă 8 ore, aşa că se exersa cu ceva la primă citire: un Ceaikovski care nu văzuse lumina tiparului. Dirijorul orchestrei de dirijori, adică eu, nu i-a spus că este admis decât cu id-ul cosmic. Ionaşcu nu-l mai avea, aşa că am mers la lost&found să vedem. Eu eram tare curios cum îl cheamă, adică numele de familie. Presimţeam că o să mor de râs când o să îl aud, deja mă cam chinuiam să mă abţin.
La lost&found, Ionaşcu a aflat că şi-a pierdut identitatea cosmică, aşa că l-am primit la concurs pe încredere că îl cheamă Ienupăr.
Restul dirijorilor fiecare cu povestea lui, dar ideea e că am pus la cale un performance gestual mut, cu o orchestră de dirijori. Să fiu bine înţeles, nu actori-dirijori, ci oameni dirijori.
Conflictul dintre libretate şi control se răsfrânge gestual din corporalitatea dirijorului. Limbajul său corporal devine o poartă către autocontrolul fiecăruia şi al tuturor.

- La ce te tot uiţi în focu' ăla măi băiete?
- Dă-te-n colo' că iar m-ai speriat. Ce tot vrei Spinule?
- Ia uite la Ionaşcu ce bagă la dans acolo.
- Da, e un mare dirijor.
- Mai ceva ca ăla din Youth... 
- Hai dă-te-... ce alătureli urechelniţe îmi faci tu mie acia! Nu dirijor de ăla. Ăla e actor care cică e dirijor.
- Da' ce incisivitate pe tine fecioru' făr' de liniştea vieţii.
- Chiar aşa. Mai bine tac ca să fac.


  

Codicilul de aur

A trecut ceva timp de când Spinul nu mi-a mai dat târcoale, ţepi şi remarci nasoale.
Tocmai azi, s-a găsit el să-mi facă o vizită. Trebuie să recunosc că mă aşteptam ca mâine să-mi facă o farsă, el fiind un mare păcălici al vieţii şi fascinat de mutrele mele impasibile la glumele lui obosite de 1 aprilie.
Aşadar azi, în timp ce-mi făceam treburile casnice prin casă, apare Spinul.

- Ce părere ai băiete despre aplicarea şi evoluţia - sau mai degrabă involuţia! - legii anti-fumat în România?
- Oh, salutare Spinule, mi-era dor de tine! (aparte): oarecum dor...
- Ce?
- Aa, nimic nimic, spuneam că mi-era sete. Ce bem?
- Nişte ouzo ne-ar prinde bine, văd că mai ai puţin.

Mi-am turnat licoare în pahar, i-am pus şi Spinului o picătură pe ureche, apoi ne-am uitat lungissim unul la celălalt.
- Păi ce să mai şi zic eu despre fumatul ăsta, dragă Spinule! Cu ceva timp înainte am aflat despre noile amendamente ale legii. Aşa cum am prevăzut, iaca după 2 săptămâni au apărut. Senatorii vor să modifice legea.
- Păcat că orice bucurie ţine 3 zile, vorba aia.
- Dacă legea aşa cum a fost dată te-a bucurat, nu cred că vei avea un motiv să nu te mai bucuri. În continuare, nu se va fuma în cluburi.
- Zici?
- Teoretic, intenţia legii este de a redefini zona de fumat. De acum înainte vor exista spaţii special destinate fumatului. Spre deosebire de tentativa de lege de acum câţiva ani, când s-a vrut separarea nefumătorilor de grosul fumătorilor, situaţia de acum este inversă.
- Vai dar cât de coerent eşti! Ce-ai păţit, băiete? Parcă e primul tău gând pe care îl înţeleg. Şi tonul e mai liniştit...
- Hai lasă vrăjeala, că-mi uit ideea. Deci fumătorii vor putea merge să fumeze la club, într-o cameră separată. Eventual în altă incintă, separat de spaţiul propriu-zis al clubului. Acolo nu se vor servi clienţi, ceea ce va menţine efectivitatea intenţiei legii. În plus, cafenelele private au căpătat drept de existenţă. Acolo nefumătorii nu vor mai avea niciun drept coercitiv.
- Bine am înţeles, nu mă mai coerci la cap.
- Stai, că nu am terminat. Mi se pare că atitudinea unor nefumători este mai fanatică decât a hipster-vegetarienilor. Probabil că şi eu aş fi aşa dacă mă voi lăsa. În fine, reţine asta: de acum înainte, cu noile drepturi ale nefumătorilor şi fumătorii ca minoritate construită pentru a respecta directivele comunitare, niciun nefumător nu va mai avea de comentat cu privire la funcţionarea aşa-ziselor (a)fumătorii. Aşa cum eu nu intru în biserică, dacă nu resimt nevoia, niciun nefumător nu va fi obligat să intre în noile fumătorii. Subliniez, noile fumătorii. Nu în locurile deja funcţionale, ci în cele redefinite în acest scop. Acolo unde merg nefumătorii, adică în toate spaţiile publice de acum, fumătorii respectă legea. Mi se pare corect ca şi nefumătorii să-şi înţeleagă limitele. La fel cum nu mă obligă nimic să merg sau nu la bordel, aşa nici nefumătorul nu are ce discuta despre fumătoriile unde este absolut liber să nu intre.
- Bravă domnule castor! Ţine-o tot aşa şi fii preşedintele nostru!

Spinul m-a luat peste picior, dar măcar mi-am formulat mai clar off-ul.