Spinuleone

- Am cunoscut un om foarte interesant care...
- ...care ce, Spinule!?

Eram total relaxat cu privirea aţintită în foc când Spinul a grăit suav supra-scrisa propoziţie. Mie mi s-a părut însă a fi un tunet de afonie. Liniştea oricum s-a spulberat.

- Dacă îmi zici că un om, ca şi o piesă de teatru dealtfel, este interesant, pe mine din start mă pierde continuarea. La fel stă treaba şi cu genial. Alt cuvânt golit de miez azi.
- Am cunoscut un om plin de miez, na, e bine?
- Aşa mai stăm de vorbă ca doi mari contemporani, Apicolaşu' meu.
- Nu vrei să ştii cum îl cheamă?

Spinul făcea gluma care mie mi se pare cea mai proastă. Clar că nu vroiam, dar din rara şi preţioasa politeţe care totuşi mai are loc în prietenia noastră, a trebuit să joc rolul curiosului.
- Ba da, clar că vreau. Zi. Da' repede vezi că vreau mai tare să mă uit la foc.
- Io n-aş...
- Tu n-ai ce, Spipinuţu' meu? Nu înţelegi că mă grăbesc? Zi odată!
- Io n-aş...
- Omule vrei să mă enervezi, ba nu omule că tu Spine nu eşti om că n-ai inimă văd că nu vrei în ruptul capului ba nu cap că tu ai ac deci zi cum îl cheamă pe omul tău.
- Ionaşcu Ienupăr.

Ei bine l-am cunoscut şi eu pe Ionaşcu. Se prezentase la concursul meu de dirijori. Se pregătea încă pentru proba de rezistenţă 8 ore, aşa că se exersa cu ceva la primă citire: un Ceaikovski care nu văzuse lumina tiparului. Dirijorul orchestrei de dirijori, adică eu, nu i-a spus că este admis decât cu id-ul cosmic. Ionaşcu nu-l mai avea, aşa că am mers la lost&found să vedem. Eu eram tare curios cum îl cheamă, adică numele de familie. Presimţeam că o să mor de râs când o să îl aud, deja mă cam chinuiam să mă abţin.
La lost&found, Ionaşcu a aflat că şi-a pierdut identitatea cosmică, aşa că l-am primit la concurs pe încredere că îl cheamă Ienupăr.
Restul dirijorilor fiecare cu povestea lui, dar ideea e că am pus la cale un performance gestual mut, cu o orchestră de dirijori. Să fiu bine înţeles, nu actori-dirijori, ci oameni dirijori.
Conflictul dintre libretate şi control se răsfrânge gestual din corporalitatea dirijorului. Limbajul său corporal devine o poartă către autocontrolul fiecăruia şi al tuturor.

- La ce te tot uiţi în focu' ăla măi băiete?
- Dă-te-n colo' că iar m-ai speriat. Ce tot vrei Spinule?
- Ia uite la Ionaşcu ce bagă la dans acolo.
- Da, e un mare dirijor.
- Mai ceva ca ăla din Youth... 
- Hai dă-te-... ce alătureli urechelniţe îmi faci tu mie acia! Nu dirijor de ăla. Ăla e actor care cică e dirijor.
- Da' ce incisivitate pe tine fecioru' făr' de liniştea vieţii.
- Chiar aşa. Mai bine tac ca să fac.