Se întâmplă atât de multe când te uiţi prin fereastră!
De la înălţimea cuibului, pot privi vieţile oamenilor fără să trebuiască să dau like-uri, fără să împart cu nimeni poze. Analiza jocului dintre imprevizibil şi recurenţele deja stabilite este adevăratul deliciu antropologic, nu pânda de statusuri, poze şi şeruri de pe fb. În peisajul larg, oferit cu tandreţe de tandra mea fereastră tandră, viaţa se desfăşoară pe îndelete, tandru. Mă felicit în gând (acum şi în scris) că draga fereastră încă are termopanul păstrat intact; deseori mă fură acţiunea de afară şi uit mâna sprijinită cu viceroyul aprins aproape de marginea albă ca zăpada.
Azi dimineaţă m-am trezit cu senzaţia că mă strecor în pielea asta de om, că eul meu din starea de veghe se reconstituie oarecum prin efracţie. Poate că eu, în sinele meu sunt un papagal roşu-galben-verzui, mut nu din naştere şi totuşi fericit în colivia confortabilă numită trup acoperit cu pene.Aş putea fi maimuţa-cu evantaiul-de-frunze-stăpâna-tuturor-ceremoniilor-spontan-urbane. Sau un şoarec albastru fără bibliotecă.
Cel mai probabil iar am visat ceva cu o grădină zoologică. De când mi-a murit unul dintre motani, visez tot felul de contexte animalistice.
În dimineaţa asta am simţit din primele priviri pe fereastră că ceva e în aer. Nimeni pe străzi. Nici cele două sportive în echipament tricolor nu aleargă azi pe ruta lor obişnuită? Poate au răcit deodată. Mă uit în depărtare, pe deal. E un moşneag care coseşte zi şi noapte zăpada. Eeei, dar ce-i asta? Pe tarlaua lui se vede clar! Zăpada neagră a fost lăsată intactă de data asta. Poate o fi trecut Cosaşa Aia pe la el?
Mă trec câţiva minifiori. Totuşi insist să privesc în ansamblu peisajul: zoom out, focus minim. Nu se întâmplă nimic! Afară nu există nimic, totul e în suspensie.
Ridic privirea spre cer, şi iată revelaţia:
Din văzduhuri, un ditamai Şoimatu' Multicolop inspecta zona de ceva vreme. Deci de asta nu mişca nimic. Se pregătea să intre în picaj, ginise ceva. Poate un şoarec în vreo gospodărie?
Aşteptam cu nerăbdare să văd răpitorul în acţiune. Ce bizar, să vezi un şoim peste Cetate! Am mai văzut şoimi pe coclauri, în drumul cu trenuţul spre Cluj, dar în oraş, niciodată.
Deodată am simţit privirea şoimului aţintită pe mine, care decât stăteam cuminte la fereastră. M-am retras instinctiv după perdea, şoptind câteva cuvinte din acelea, fără ea. Am verificat din ochi dacă fereastra e bine închisă. Curios din firea-mi, am zis ia să arunc io o ocheadă:
...cianga!
...gheroaiele zburătoarei au spart (atât de uşor!?) termopanul, harşta-parşta în câteva clipite mi-a fârştâit mouse-ul de pe birou, s-a uitat la mine cu o fracţiune de privire plină de reproş, după care dus a fost!
Am rămas în stare de marmură, uitându-mă împreună cu dulapul la şoarecul meu făcut ferfeniţă, abandonat pe gresie.
Al doilea gând m-a lovit abia târziu, când am zis că e timpul să mă opresc din dârdâit ca un idiot şi să pun ceva carton în locul geamului spart. Apoi, am ieşit confuz pe străzi, privind involuntar cerul din când în când. La kaufland, când să îmi cumpăr alt mouse...mi-am dat seama că încă sunt foarte impresionat de întâmplare. Au înnebunit şi şoimii, dom'le!
Deci este o nebunie acest tabiet al meu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu