O Sărbătoare Mare

A trecut ceva vreme de când Spinul nu a mai apărut pe zonă.
Mai ciudat, unii dintre prietenii mei mă întreabă de el, aşa că i-am trimis totuşi un semn.
Alaltăieri, porumbelul meu voiajor a pornit în zbor cu pergamentul în gheruţe, din Răşinari până la Duruşa şi retur: Spinul mi-a răspuns bucuros la invitaţie, promiţându-mi solemn că va trece sigur azi la câteva pahare de vin.

Mi-a povestit cum s-a trezit înfipt în blana unui urs panda, undeva prin provincia Sichuan. Din cauză că ursul era în stare de libertate, a avut mult de lucru până să se desprindă cumva din blana aia alb-negru şi să ajungă înapoi, pe meleagurile natale, pentru sărbătoarea de mâine.
Pentru mine, momentul festiv nu e doar ziua de mâine, a tuturor românilor, ci şi ziua de azi, a celor peste 700.000 de Andrei şi Andree, tot români şi noi. Aşa că mai torn un vinuţ. Să bei singur e un deliciu, uneori.

Vom avea ce argumenta deseară, pentru că Spinul e de părere că identitatea românească trebuie re-construită în mod activ, cu mijloacele ce le avem la dispoziţie, în timp ce eu nu pot credita niciun fel de artificii în acest sens. El apreciază valorile trecutului, pe când eu pot cel mult contempla ruptura istorică în care m-am născut.
Studiind puţin fenomenul identităţii noastre, care alimentează naţionalismul în România, m-am afundat în câteva teorii de nişă (deocamdată), dintre care cea despre originea noastră exclusiv dacică mi-a părut cea mai spectaculoasă. Aporia originii neamului nostru e un semn bun, în sine. Istoria noastră, aşa cum a trecut de filtrele comunismului, nu se poate rescrie, ci eventual doar reinterpreta. Complexele noastre, alimentate timp de 50 de ani prin metode indefinite, după '89 au ieşit la iveală, şi abia acum unii scăpăm de ele. Senzaţia e extraordinară: parcă de la o vreme spunem puţin altfel că suntem români, nu? Şi mândria asta, deja e şi altceva decât o spune cuvântul. Pentru că românii sunt şi altceva decât credeau ei până nu demult. Aici e şi problema istoricilor, arheologilor.

Dar răspunsul la întrebarea "ce putem fi?" este o mare responsabilitate, cu multe capcane. Dacă el ia naştere timid, imediat i se îndeasă câteva forme extreme. Lozinci învechite de genul "credinţă adevăr şi neam" nu se mai pot adresa oamenilor reali, cei care existăm azi. Cine reia schema trecutului pentru a construi în prezent identitatea unui popor, este condamnat la mari riscuri. Păi ce treabă au cu neamul, copiliţele de 15 ani care merg la mall în weekend la concert Andra? Sau ce adevăr e în glasurile tuturor intelectualilor care 20 de ani s-au văietat că în România e naşpa? Să nu mai zic de artişti! Unii au început să joace rolul de formatori identitari, dar procesul va dura mult peste dispariţia noastră, a tuturor celor de acum.
Greu de definit românul, dar altfel nu se poate.  
Aşadar, neo-naţionalismul din România modifică genetic sămânţa sănătoasă a românismului, grăbindu-se să crească artificial noua identitate românească. Şi asta e firesc. Ce nu e firesc, e apatia care încă ne bântuie.
Gaşca de intelectuali din jurul lui Nae, prin anii '30, la fel cred că simţeau această nerăbdare de a arăta ce înseamnă a fi român. Apoi şi-au dat seama că nu merge aşa, cu ideologie totalitară.
Mai sunt şi practicile astea turistice. Străinii sunt curioşi din fire, tot mai mulţi vin să vadă efectiv ţara noastră. Şi cum românul e descurcăreţ, făcând el un slalom abil printre libertate şi capitalism, a ajuns la cele mai directe forme de definire identitară: sarmale, brânză, năframe, sate goale, etc.
Adică o reluare a valorilor trecutului, aşa direct, fără prea multe gânduri. Iţă romanian bizniz, u no?
Dar nu cred că toţi străinii pun botul la ce le vindem noi. Unii mai văd şi printre rânduri. Dincolo de prima impresie. Că au şi ei Vocea României, şi ziua lor naţională, şi istoria lor, oarecum la fel, aş zice.
Oricum, la nivel mondial reapar tot mai multe semne ale nevoii de identificare regională, nu naţională (catalanii, de exemplu). Pentru că globalizarea are şi efecte secundare, tot mai vizibile.
Fenomenele astea complexe au darul să mă adoarmă.
Spinul ştie să le zică mai clar.

Re (gele & gina) = Fa (me + te)

Ca să mai scap de Spin, m-am refugiat la Tănăsikă în cuib, unde am avut linişte şi bronşită câteva zile. Dar nu a durat mult până să-mi dea de urmă mr. Ţepeşelea.

- Aici te-ai ascuns, ha? Tănăsikă dragă, ia mai pune nişte tulburel în pahare

- Nu m-am ascuns, Spinule. Mersi, eu nu beau.

- Oh ce minune minunată, rămâne mai mult vin pentru noi. Gazda se bucură că nu bei ca porcu', nu?

- .....mmmeehmmm. 

Tănăsika ezita să spună ceva, şi eu m-am simţit oarecum prost. Ea şi cu Şpinozu' se pot înţelege din priviri, şi trebuia să schimb rapid subiectul delicat al patimii mele bahice. Ca norocu', ţepu' avea altceva de zis:  

- Hai să vă zic o poveste pe care am spus-o şi alaltăieri tufelor de coacăz: Regele Negru salvat de Regina Albă. O revenire spectaculoasă a ideii dramatice de trai în doi, spusă pe înţelesul vostru, dintr-o perspectivă karmică asupra răzbunării şi ignoranţei ca greşeli tipice umane.

- Dar noi nu....

- Lasă detaliile acum, mai bine ascultă! Ce tot ai mereu de completat, faţă-palidă? Crezi că e cazul să spui tu acuma ceva? Tu cum de îl suporţi, măi fată?

Am tăcut ruşinat. Tănăsika părea bucuroasă puţin pe dinăuntru, că mă mai pune şi pe mine cineva la colţ.

Spinul a început să depene alene un rezumat al lungii şi labirinticei poveşti: 

Regele Negru, care domnea ultra-abuziv peste un regat devenit treptat inexistent, aproape că moare: Regele moare, trăiască Regele!
Dar este salvat în ultimele momente de Regina Albă, cea care demult îi explicase că pe timp de pace nu e obligatoriu să abuzezi de putere, ci se poate să fii bun şi egal cu supuşii. Dar el nu o ascultase atunci, argumentându-şi mereu în sinea-i arogantă că un rege tot rege rămâne, indiferent ce-ar face. 

După o un război scurt (5 mutări în 2 ani) cu Regatul Alb, Regele Negru a fost părăsit de toţi cei din jurul său: 

Regina Neagră l-a părăsit cea dintâi, fără un motiv anume.

Mutările Regelui Negru au devenit tot mai pripite, unele fără noimă chiar şi pentru cei doi nebuni angajaţi la curtea sa.

Înaintea matului, nebunii s-au urcat fiecare pe un cal negru, şi duşi au fost.

Cele două Ture au fost dărâmate la o răscoală de către pionii nemulţumiţi de nivelul de trai.
Regele Negru a ajuns astfel singur, pe marginea prăpastiei cosmice, contemplând Marele Hău. 
Perspectiva sumbră a căderii în gol este singura lui opţiune. Mai ales că totul se petrece doar în capul Regelui. În realitate, toţi sunt lângă el pe câmpul de luptă, aşteaptă ordinele sale. Nu e nimic pierdut, totul depinde de Rege. Fatalismul său implacabil îi va pierde...  

Regina Albă a câştigat războiul fără sacrificii. Fiind adepta Concepţiei Comune, nu a avut de luptat cu mândria monarhică, şi fireşte că strategia flexibilă a dat roade. Ea însăşi a pornit campania de salvare şi reabilitare a Regelui Negru. Acesta, şocat, şi-a dat seama că până atunci a trăit în eroare, adică degeaba, şi a promis că va începe să-şi roadă sistematic unghiile dimineaţa la trezire, renunţând la fumat şi alte mici abuzuri, intrând de bunăvoie în cutia plebei. 

Totuşi, cei doi nu au trăit fericiţi

până la adânci bătrâneţi, 

pentru că adâncimea nu îmbătrâneşte

şi bătrâneţea nu-i adâncă... 

Când ne-a trezit, drept pedeapsă pentru că eu şi Tănăsika am adormit cu capul pe masă, Spinul ne-a obligat să promitem că a doua zi dimineaţă vom pune în scenă toată povestea. Având el un part-time-job cu ceva puieţi de meri pădureţi sub Feleac, are nevoie urgentă de o filmare educativă. Tănăsika a fost de acord să nu cerem nimic, asta fiind şi oarecum de bun-simţ. Deci iată-mă lucrând ca fraieru', în moviemaker-ul care crapă de 3 ori pe minut, mai precis ca bigben-ul. După câteva ore, spumegam de nervi, mai ales când Spinul mi-a promis în semibatjocură că viitoarea mea viaţă va fi fericită. Cică voi fi fabulos de bogat şi celebru - ah câtă inutilitate laolaltă, în promisiuni de genul ăsta! 

Ca şi cum eu acum asta caut! Ce mai, un imens nonsens, jignitor prin logica simplistă cu care mi-a fost înfăţişat drept temei al vieţuirii în acest Univers.

Dar ceva a fost palpitant totuşi. Am murit de râs în unele momente. De exemplu, Spinul filma aplecat pe pervazul geamului, furat de "acţiune" (mda...).

Când s-a speriat domnul regizor-cameraman-etc,  avea o moacă de toată coma. Trebuia să îl filmez eu pe el. Acum ştiu că are frică de înălţime, nu doar de tată-so, Scorpionu'. 

După ce am terminat de montat videogoanga de mai jos, Spinul mi-a promis că până la carnaval nu mai apare.

Aşa că e bine. Pot sta liniştit.

Dar presimt că nu o să mă maschez cum vreau eu.

Zbârliri reciproce

- Sunt sătul de toată mascarada asta burlescă! se răţoi azi la mine Spinul pitit după canapea. Am citit aproape tot ce ai scris, şi nu am înţeles decât că îţi baţi joc de noi, punându-ne răbdările la prăjit.
- Nu prea cred că ce vezi tu la mine e burlesc, mai ales în cele scrise. Şi dacă ar fi aşa, ce treabă ai tu Spinule? Eşti liber să nu citeşti.
- Crezi că te poţi apăra prin metoda asta idioată? Marele Hău ne paşte pe toţi şi ţie îţi arde de libertăţi? Viitorul umanităţii depinde de Concepţia Comună, pe care tu o sfidezi cu neobrăzare prin pasivitatea ta exasperantă.
- Nu pot concepe să exist altfel decât o fac. Viaţa mea e un râu pe care nu îl poate digui nicio dogmă, oricât de inactivă ţi-ar părea starea mea.

Eram şi eu destul de nervos, pe punctul să-mi zbârlesc perii din zona lombară. Într-adevăr am întâlnit tot mai des în media zvonul cu sfârşitul din decembrie, deja treaba are statut ontologic: frica există, pentru că se propagă cel mai uşor şi intră cel mai adânc. Oare toţi vor înnebuni, ca Spinul? Aici e ori-ori. Poate eu sunt cel care am luat-o razna....Dar Spinul nu era în toane paşnice:
- Viaţa este Mica Condiţie, pe care tu nu o respecţi! Făcea spume la vârful ascuţit.
- "ca co"? Doar asta îmi suna în cap: ca co, ca co...
- Nu trăieşti cum se cuvine, şi asta nu-mi convine mie la tine, băiete! Eşti un tânăr capabil, ai putea face atât de multe în timp ce tu stai şi te gândeşti. Chiar aşa: zi-mi şi mie, la ce te tot gândeşti?
- Păi, e mai greu de pus în cuvinte, dragă Spine!
- Ar trebui să îţi faci un program, de care să te ţii o vreme, şi atunci vom vedea ce şi cum se poate pune în cuvinte. Şi Zmeoiu' s-a lăsat de lucru, stă toată ziua pe internet şi-şi pierde nopţile pe internet. Nu înţeleg ce se întâmplă cu voi.
- Păi Kirurgul Luminii se pregăteşte de operaţie, care a fost programată demult, de pe vremea Penultimului Demiurg, nu? El cu planetele şi găştile lui de panicarzi or fi răspunzători, întreabă-l pe El de ce se pare că trebuie neapărat să se agite omenirea atât de tare în ultima vreme.
- Mă tu crezi că eu nu ştiu cine e Kirurgu' şi care va fi situaţia? Păi tocmai de aceea vreau să te scot din letargie, că doar prin puterea gândului nu vei supravieţui. Inima e şansa noastră a tuturor.
- O, minunea Micuţei Condiţii, care ne este darul iubirii zbuciumate pe Pământ! Ce vrei să fac dacă momentan sunt mai nihilist. Nu am, asta e. Nixam feeling, pentru nimic în şi din Lume.
- Hai că te las, fie ca Marele Hău să te ocolească!

Am rămas mască. Ce să mai şi zic, vorba aia:
"ddflknvlskdfj bv lsdkjbkdnvldfk zy bjvdhţlnţhnlmvdfloşvk bn msşlţsdv"