Am intrat în greva vieţii. Acum. Pe neaşteptatelea, alături de nemuritorii Savoy&Mirabela! Dacă ne vom întâlni întâmplător (sau nu) undeva pe stradă, să nu uitaţi că în timp ce pescăruşul iubirii tocmai a murit, eu mă văd nevoit să mă plimb nesigur, la infinit, pe Pământul acesta. Care e bun cu toţi şi toate.
Am atins punctul acela sublim în care nimic din ce se întâmplă nu mă mai aduce spre vreun sens: "liniştea de-atunci n-o vom mai regăsi"...şi nu e vorba de dragoste sau alea alea. (O minciună?)
Am căzut în greva sensului vieţii.
Şi voi hălădui aiurea, până când autoritatea supremă a Universului va găsi de cuviinţă să îi dea de mâncare sufletului pricăjit şi jegos, dar curat totuşi.
Pentru că da, domnilor, sunt pustiit de înfometarea asta blestemată a inimii, şi înrăit de lipsa asta atotprezentă.
Nonsensul dinăuntrul meu îl purtam ca un trofeu cândva, dar nu mai cred nici în nonsens măcar. nu mai am chef să mă autodistrug. Mi-e lene să mai scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu