O zi şoptită cu o secundă în plus

E ora 00.01.
Tocmai am terminat o discuţie pe fb-fw cu Spinul.

Ştie că n-am noroc prea mult la loto, dar mi-a promis că în curând îmi voi putea cumpăra un loz special, aprioric câştigător, sau accidental necâştigător. Ca şi viaţa, Spinule!
M-a întrebat ce mai fac.
- Apăi mai nimic, am zis. Uite pe acia sanki cu serialu' palpitant, învăţ de la Picard să nu mă dau pălit în aripă.
- Băi victimus Matliricum Anonimus, vezi că sâmbăta asta cură râurile cu o secundă în plus, directivă universală.
- Da' ce, am rămas cu toţii în urmă, Spinachele meu?
- Nu, măi sfeclă de trust ce eşti, ai rămas tu cu tonţii în urnă. Păi e vorba de astronomie aici, nu de frecţiile tale astrologice. Sâmbăta asta va avea şi ora 23:59:60, apoi trecem în Duminica 00:00:00
- Ce chestie...
- Da, trebuie să înveţi să ai încredere în ceilalţi, ca să poţi trăi printre oameni. Se vede pe tine că te roade scepticismul pân' la os. Treaba ta. Dar cred că nici în tine nu ai încredere, tot din cauza asta.
- Nu cred...
- Vezi? Despre asta vorbeam, dar te las acuma. Mă duc la plimbare pe nori, nu ca tine, care ai rămas de căruţă acasă, fraereee!

E ora 00:23 acum.
Am dubii imense despre Spin. E o scenă într-un film cu deNiro, în care şi el are dubii.
O sâmbătă cu o secundă în plus?
Timp suficient să cazi în cele mai aprige îndoieli. Sau goluri nefotbalistice.
Ce perioadă, nu ştiu de ce mai scriu.

Email cu partitură spinoasă

Spinul mi-a trimis un mail cu detalii despre cum şi-a petrecut noaptea de Sânziene. A ochit o zonă mai neurbă, de unde a putut zări câteva perechi de ţâţe goale şi asculta melodiile pădureşti îngânate de iele, dar el, ca fiinţă naturală, nu a păţit nimic. Mi-a precizat clar că Sânzienele nu sunt totuna cu Ielele. Le poate deosebi uşor după semnificaţia părului pubian, la care are acces fără să fie pedepsit ca muritorii.
După care m-a certat cu privire la lipsa de armonie din sufletul meu. Eram pe punctul să apăs delete mail, când mi-a atras atenţia link-ul de la Spin:

După link, Spinul continuă: "Măi haos închipuit şi degeaba întruchipat, uite aici cum chiar şi cel care s-a  luptat cu cu cu cacofonii îndoişpite în muzică, a pornit tot de la legile armoniei. Universul, pe ăştia mai cu moţ, îi alungă de la proporţie şi măsură, dar inevitabil îi obligă spre final să revină - cu coada capului între picioare. Ascultă creaţiile mai târzii ale austriacului ăsta şi apoi mai discutăm despre felul cum trebuie să-ţi balansezi tot ce trăieşti, să-ţi recalibrezi viaţa, pe dinăuntru."

Am ascultat, apoi am simţit că trebuie să evadez dintre tonurile anorganice ale austriacului Schoenberg, prin asta:

Dar efectul scontat nu l-am obţinut. Eram neliniştit, agitat, plin de layere, ca o ceapă înainte de-a fi tăiată pentru salată.

Greva frunzelor ce cad pe câini

Am intrat în greva vieţii. Acum. Pe neaşteptatelea, alături de nemuritorii Savoy&Mirabela! Dacă ne vom întâlni întâmplător (sau nu) undeva pe stradă, să nu uitaţi că în timp ce pescăruşul iubirii tocmai a murit, eu mă văd nevoit să mă plimb nesigur, la infinit, pe Pământul acesta. Care e bun cu toţi şi toate.
Am atins punctul acela sublim în care nimic din ce se întâmplă nu mă mai aduce spre vreun sens: "liniştea de-atunci n-o vom mai regăsi"...şi nu e vorba de dragoste sau alea alea. (O minciună?)
Am căzut în greva sensului vieţii.
Şi voi hălădui aiurea, până când autoritatea supremă a Universului va găsi de cuviinţă să îi dea de mâncare sufletului pricăjit şi jegos, dar curat totuşi.
Pentru că da, domnilor, sunt pustiit de înfometarea asta blestemată a inimii, şi înrăit de lipsa asta atotprezentă.
Nonsensul dinăuntrul meu îl purtam ca un trofeu cândva, dar nu mai cred nici în nonsens măcar. nu mai am chef să mă autodistrug. Mi-e lene să mai scriu.

Migdale, mandolină, trepţi

Premeditez de câteva zile să ies din urban şi să intru într-un decor natural. Dar nu merge aşa uşor cu mine însumi. Ba o beţie într-o seară, ba încă un jam la Albinuţă...trece vremea destul de repede pe la oraş.
Spinul a apărut ieri pe la mine - cea mai lungă zi din an. Eram ocupat cu împachetatul hainelor în plase, o activitate destul de deprimantă pentru mine - periodic, mutându-mi fiinţa de colo-colo, îmi pare că toată realitatea vieţii mele se reflectă în câteva plase cu haine.
- Eşti ceea ce cari după tine, mi-a completat gândul Spinul, cu vocea lui aparent imperativă. Uite ce tot moşmondeşti de două zile la lucruşoarele tale. Şi planul tău de a da o tură prin Armenia vara asta e la fel de irealizabil.
Nu ştiam că Spinul îmi poate citi şi cele mai intime dorinţe.
- Uite aici, pe youtube, un mic scenariu. Îţi pot arăta cum vei trăi la bătrâneţe, dacă o ţii tot aşa. Caută viitorul, îl vei găsi în trecut.

- Foarte simpatic moşu'...Ai de mine Spinule, ce gagikă e aia de se uită rapid în cameră şi scoate limbul? Ia dă înapoi...din ălea trei, am văzut-o pe una...
- Nu te mai holba la femei, când de fapt pe tine trebuie să te vezi.
 - Bine, bine, dar pune filmuleţul puţin înapoi, uite, la minutul 1:23...

- Foarte drăguţă, ai dreptate, zise Spinul, aşa sunt femeile pe acolo, cu migdale în priviri. Deci dacă ajungi pe acolo, ai mare grijă cu caloriferul, haha. Hai că te las, trebuie să plec prin Banat, am o întâlnire mega-importantă.

Ce o fi aşa de important în viaţa Spinului, nu am habar. Acum reflectez la moşul ăsta, cu mandolina lui. Aduce evident bună-dispoziţie tuturor. Are chiar şi mutre în program. La minutul 2:20, iote-l cum se strâmbă spre migdalele fetei.

Am de gând să fac un jam cu omul ăsta cât de curând. Sper că mai trăieşte, clipul e din 1998.
Bănuiesc că va fi destul de dificil să mă conectez cu el, de la o vârstă nu mai ai chef de descoperit noutăţi, de împărţit nimic cu nimeni, mai ales muzica de-o viaţă...

Mitra Vieţii şi a Morţii

La Vida es una Tombola!

Aaaa, păi de eram eu Maradona...sau Manu Ciau, hello gudbai, adio viaţă de cacao! Cam la asta mă gândeam ascuns aznoapteh liniştit fain sub pătura mea mov, când Spinul m-a deranjat subtil de tot cu gândirea lui cuceritoare şi în gol funcţionând mai tot timpul...

- Ce-ar fi să-ţi explic, măi Faţă-pădurelnică, ultimul meu itinerar etimologic?

- Spinule dragă, aş vrea să dorm că mâine joc teatru şi tre' să fiu odihnit, i-am strecurat cuvintele timid de sub pătură.

- Bă ficior, ascultă aici. Eu nu-s dragul tău Spin, şi nu am timp de scuzele tale eftine. Am fost acolo în sala 22 acum 4 ani când ai toastat pentru Hagi, aşa că sper că tu cu memoria ta şi eu cu bunăvoinţa mea vom lega ceva esenţial acum.

- Bine, zi-mi, no. M-am ridicat în fundul oaselor, ascunzându-mi debutul enervării. După o pauză elocventă, Spinul a demarat.

- Misterele Mitraice au ajuns la apogeu în Imperiul Roman prin secolul 2-3 era noastră.

- Cine era a noastră?

- Măi omule, nu dormi, concentrează-te la ce zic. Nu asta, noua noastră eră, ci aia, de scriam la istorie, e punct n punct.

- Aha. păi era aia nu era începutul erei ăsteia?

- Nu le mai complica! Vreau să zic despre misterele mitraice. Ştii ce înseamnă mitră?

- Aia de poartă papa.

- Şi aia e mitră, dar şi de unde venim noi pe lume, tot mitră e.

Spinul mă privea cum mă şterg la ochi şi îmi aranjez cocul.

- Uter, mă. Din mitră ne naştem. Şi etimologia cuvântului ne indică astfel că toţi conducătorii bisericilor joacă rolul Sufletului Omului, ce nu se poate naşte decât în interiorul credinţei.

-Fiecare joacă un rol în viaţă, i-am zis, oarecum extracontextual.

- Bine, dar ce ne arată etimologia cuvântului? Că simbolic, mitra de pe capul popilor e la fel ca şi credinţa ce dă naştere sufletului omului. Dar nu garantez că creierul unui papă poate fi pus în analogie cu sufletul omenirii. Mă rog, asta e altă pistă. Iniţial, înainte de creştinizarea Europei, în misterele astea mitraice, romanii practicau taurotomia prin tot felul de cotloane neştiute numai de iniţiaţii lor. Purtând pe cap o boneţică frigiană - ulterior numita mitră, vezi legătura - şi holbându-se spre zeul Sol, călăreau şi în acelaşi timp tăiau beregata unui taur ce avea prins de coaie un scorpion, şi după aia chefuiau de numa' numa'. Ce nu m-am lămurit încă, este că deşi se închinau la Soare, supremul lor şef era pater pateris, adică Saturn.

- Oh. Aşa-zicând, aka ze Black Sun Empire, romanii ăştia.

Eram cu gândul pe lângă, puţin.

- Tu în Berlin te-ai dat cu metro-ul? m-a întrebat Spinul brusc.

- Ha?

M-am panicat puţin. Normal că da. Spinul reia:

- Originea cuvântului metropolă are la bază alte două: mithra plus poleis, adică cetatea de căpătâi, capitala. Metroul ca mijloc de transport îl întâlneşti în metropole, şi nu trebuie să îl confunzi cu termenul vechi grecesc al măsurii, metros. Ca supermarketurile astea noi, lanţul Metro de exemplu, unde îţi pierzi natura şi deci măsura proprie.

- Dă-mi voie să casc puţin, nu te supăra.

Spinul a tăcut, apoi a dispărut subit.

M-am pus la loc în pat, dar inevitabil că somnul îmi sărise în cana de cafea goală. Pe care am umplut-o resemnat, deşi era toiul nopţii.

Poate că nu numai viaţa e o tombolă, ci şi mintea mea, ce se supune parcă prea repede învârtelilor nebănuite ale Spinului. Am de gând să-i explic data viitoare că eu nu pot ţine pasul cu mintea lui.

Ceva vechi noi valuri

Zilele trecute, într-un context filmic urban suprafluid, Spinul mi-a sărit brusc în anturaj cu o bandă de magnetofon şi sfaturi absolut inutile. Cel puţin aşa mi s-a părut pe moment, pentru că mă tot zăpăcea la cap cu un amic de-al lui, ce urma să se producă în casa tiff, adică unde eram noi de fapt.
Rodion GA, o minunăţie a muzicii româneşti!
hm. Recunosc că eram foarte sceptic la recomandările Spinului, dar m-am răzgândit imediat ce omul numit Rodion s-a apucat de show.

Tiffule ce tânăr sunt!