Matematica singurătății

Dintre toate stările omenești, singurătatea poate fi cel mai ușor demonstrabilă matematic: eu sunt eu. Această stare ontologică oferă de la bun început un paradoxal privilegiu: mintea mea și trupul meu sunt una. De va trece dincolo de tautologia A=A, omul aflat în starea de singurătate va putea avea acces la o mulțime infinită de stări. Eliberarea de condițiile exterioare de existență a sinelui este pentru oricine un prilej de autocunoaștere. O detașare periodică sub forma singurătății este recomandabilă oricărui spirit aflat pe calea adevărului.

Când nu suntem singuri inevitabil intervin situațiile de viață care ne distrag atenția de sine. Toate interacțiunile noastre umane au la bază un mecanism social, cu coduri, algoritmi complecși și inefabile principii. Faptele și vorbele celorlalți oameni formează un peisaj în care propriile noastre judecăți, verbale și mai ales nonverbale, se integrează mai mult sau mai puțin. Fiecare ne jucăm rolul atât timp cât avem public. Când suntem absolut singuri, nu mai are rost să jucăm niciun rol social. Dar astăzi este tot mai dificil să fim absolut singuri. Telefonia și rutina ei zilnică, ca și social media living standards, are grijă ca nu cumva să fii singur și să rămâi prea mult singur. Deci rolul social se joacă imediat ce ieșim din starea de singurătate. De exemplu, față în față numai cu persoana iubită, în îmbrățișările cele mai intime, totuși ne jucăm și judecăm starea ca fiind în afara singurătății. În cazul cel mai fericit.
Să vedem cum ne poate ajuta logica matematică să înțelegem beneficiile și primejdiile singurătății.


1.
E posibil să ne simțim singuri când nu suntem singuri, care dintre toate cele 4 stări posibile logic, este cea mai tristă. Invazia telefoniei sociale este o formă de manifestare a acestui tip de singurătate: observați câtă lume stă pe telefon la un concert. În loc să se nască o comuniune între artist și publicul său, deobicei atenția tuturor este drastic diminuată pentru că majoritatea se filmează, trimit mesaje, poze ca răspuns la poze, câteva meme-uri mai inteligente, și iar mesaje. Să te simți singurul care ești realmente prezent la o masă plină cu halbe și cu toți ceilalți pe telefoane mi se pare trist.

2.
A doua posibilitate ar fi să nu te simți singur când nu ești singur. Adică să fii laolaltă cu ceilalți, om cu toți oamenii, zoon politikon. Această simplă dovadă de umanitate a devenit dintr-un act firesc un ideal al societății post-umane. Ca urmare a sus-numitei invazii de telefonie socială, oamenii ating destul de rar și de greu punctul de cristalizare colectivă, bucuria de a fi împreună cu toții. Pe glob, acolo unde încă nu sunt telefoane foarte multe, oamenii se adună laolaltă mai ușor, cu diverse ocazii. Etc.

3.
Al treilea caz logic în matematica singurătății este să nu te simți singur când ești singur. Evident, această stare este cea mai fructuoasă în perspectiva evoluției sinelui. Sinele voios cu sine are ocazia de a se descoperi așa cum este, îmbogățindu-se la fiece clipă în care el este. Măcar din când în când, și tot este un exercițiu benefic. Când te simți bine cu tine, universul te va duce acolo unde vrei tu și numai tu să fii. Aho!

4.
Ultima posibilitate este nu atât tristă, cât riscantă. Dacă te simți singur când ești singur, atunci e semn că la nivel psihic ceva nu e cum trebuie. Sufletul tău ar vrea ceva, iar viața îți dă lămâi. Și nici măcar poezii ca Bacovia n-o să scrii, că nu le mai vezi rostul. Nostalgia e singura boală cu adevărat incurabilă. Depresia, marca epocii noastre moderne, îl pândește ca o panteră neagră pe omul însingurat. Sărăcit de nedoritele și eternele lui clipe de singurătate, vlăguit de povara gândurilor sale inutile, omul care se simte extrem de singur va rămâne singur, pentru că nu mai are puterea de a fi cu oamenii. Gândirea occidentală are prin excelență o atracție morbidă spre acest tip de însingurare negativă, care adesea duce la geniu și/sau suicid. Nu neapărat la nivel fizic, cât la cel spiritual.

5.
Acum, fără să mai aibă o logică, Lumea ne arată că aceste 4 tipuri de singurătate se împletesc organic, amestecându-se neîncetat în ceea ce numim propria viață. Omul grăbit, omul de azi, nu-și mai acordă privilegiul de a fi atent cu sine. Ce fel de singurătate este recomandabil într-un anume moment de-a lungul vieții?
Conform expunerii mele a celor 4 tipuri logico-matematice de singurătate, reiese că:
Bătrânețea este desigur o cale de a te obișnui cu ultimul caz.
Înțelepciunea e numele tipului 3 de singurătate.
Iubirea înseamnă singurătatea în 2.
Primului caz încă nu i-am aflat numele.


- Da' țâpă țițeica aia de pe masă mă copile!
- Ioi ce m-ai speriat Spinule!
- Ce faci, te-ai apucat de geometria curbelor lu' Țițeica? Dai iară bacul?
- Nu, vreau să văd dacă mai am capacitățile formale de pe vremea liceului. Mi se pare că am uitat o grămadă de matematică.
- Ei lasă că am văzut că poți face două cercuri dintr-unul singur.
- Oh, singurătatea asta mereu ne aduce ceva nou!
- Ce, te deranjez, vrei să plec?
- A, nu, căutam un cuvânt pentru a defini umanitatea.
- Hai că-ți zic io un banc. Știi bancul cu Bulă?
- Nu.
- Fiecare cu bula lui.