- Băi ce treabă faină au făcut ăştia cu poluarea! m'a interpelat Spinul din buzunare. Se juca de-a na-ţi ascunderea şi 123 dă-te de perete nu stai cu mine.
- Cred că le-a ajuns praful la os de au luat aşa o măsură, i-am răspuns calculat cum numai dimineaţa la discuţiile cu el pot fi.
- Am auzit că mâine vrei să filmezi la defansă exact pe luna plină.
M-a surprins Spinul cu deducţia asta în timp real. Nu avea de unde să ştie, din moment ce abia înainte pe drum mi-a venit ideea, privind îndelung cât de aproape plinuţă era Femeia de pe cer.
- Nu, o să merg la amiază, să apuc să-l urc până la ora 18:08:27, Ţepelineagule dragă. Dacă reuşesc asta mă declar mulţumit.
- Deci ce părere ai de faza cu gratuitatea la metro, te-a coafat puţin, hai recunoaşte băete.
- Păi cine a zis că nu mi-a convenit să mă dau de zor? De ieri, umblu de colo-ncoa, cu privirea de câmpie mai atentă ca hoitaru' lu' Simion. Mai ales când zboară metroul singur printre case din universuri paralele cu geamuri incredibil de mari, de Î(a)mi Î(b)ncurcă Î(c)nsăşi socotelile zborului Î(d)nsuşi.
- Ce zici acolo tu?
- Armonia subtilă a celui de-al 6-lea Î(e) Î(f)mi va interzice de acum să mai continui. Ai aici puşi-nainte pe cei 6 şi iaca ultimul e acesta, cel din ÎNCĂ.
- Ai strecurat unul prin procedeul cratima lu' Dinnainte.
- Pe dintele tău că da! Interesantă discuţie. Deşi mi se pare tardivă ştiinţa deplină a gramaticii, e ok măsura lor şi în toate. Deşi pe stradă cred că am sesizat o diferenţă în trafic, nu cred că e rentabilă pe termen lung, adică dacă repetă figura. Am citit că au mai fost dezonări de navigo în 2013.
- Copile culcă-te că mă oboseşti.
- Abia începea poezia şi m-ai şi expediat. Nu-i bârlogu ce'i carlinga, haida hinta perna-i blogu'.
L-am luat cât am putut de tandru şi l-am pus în aşternutul lu moaşă-sa pe gheaţă.
Aşadar îmi pot visa continuarea, cu Kantemiroglu în î mîjor.
Spinul a decis că e necesar să revenim în păduricea multicoloră, de data asta mai bine echipaţi.
Mi-am strâns în palme toată energia, şi când am ajuns prin poieniţă, Spinul s-a pus pe strâns lemne.
- Vrei să faci foc? am întrebat nedumerit.
- Nu, doar un adăpost pentru cheliile noastre.
- Dar nu cred că va ploua, Spinule.
- Nu de ploaie trebuie să ne ascundem. Hai pune mâna, sprijină crengile astea uite aşa.
Intrigat, am încropit un fel de ascunziş. Mi-am amintit că în păduricea din spate unde ne jucam în copilărie, construiam cazemate.
- Acuma ia zongora, bagă-te acolo şi cântă.
- Spinule, poate trece cineva şi mă vede, să fim serioşi!
- Dacă îţi trântesc una, să vezi cum te bagi acolo, fără să mai croncăni. Ar fi bine să te linişteşti.
Am intrat sub acoperământul de crengi, şi dintr-odată nu-mi mai auzeam decât bătăile inimii. Vocea Spinului mi-a cerut să îmi acordez chitara şi fiinţa cu ritmul pe care îl aud. Bizar, dar când încercam să prind ritmul inimii, acesta parcă fugea de mine, devenind mai alert.
- Nu gândi la greşelile tale; încearcă să-l prinzi ca pe un păstrăv, cu mâna goală. Insistă.
Mă gândeam totuşi. Am ratat sincronul încă o dată, am dat o şaisprezecime de famaj în plus, înainte de mi. Ce armonie banală cânt.
- Nu te mai gândi băiete, că nu de aia stau acia, să îţi ascult gândurile inutile. Prinde odată ritmul ăla!
- Nu cred că voi reuşi, mereu e prea înainte sau prea în urmă.
- Atunci ieşi de acolo, spuse enervat Spinul. Eşti o loază. Dezleagă-te de context. Eh, de fapt nici nu te-ai legat.
Am ieşit şi am privit soarele cum apunea. Îmi şopti că se duce la culcare din cauză că nu are cu cine discuta.
Culmea e că nu mă simţeam deloc rău, sau ruşinat. Deşi era evident că fusesem slab.
Abia când m-am lungit pe salteaua mea, înainte să adorm, m-a lovit.
Unii l-ar numi drept un blestem, dar eu nu voi zice nimic. Deocamdată nu am de zis nimic, dar când va veni vremea să iasă trăznete din icre, toţi păstrăvii turcoaz vor zbura liberi, ţiparii vor deschide o cale nouă.
În loc să ne ducem în oraş, am ajuns în pădure. Când am început să aud stele verzi şi să văd crengi mov, iar Spinul nicăieri, m-am panicat. Am ieşit de pe drumeagul din poiană, ce ducea spre o luminiţă care mi se părea mult prea departe. Soarele apunea fără să-mi zică nimic. Un copac doborât arăta ca un varan gata să mă înghită. Ascultam atent pădurea, gândindu-mă ce animale pot fi întâlnite în zona asta.
- Spinuleeee!
Nimic. A dispărut. Crengile se îndoiau în unghiuri drepte, nefiresc, iar culorile îmi urlau prea tare în ochi.
Ăsta sunt eu, frica de a fi singur mă face să delirez. Pot alege să mă liniştesc cumva.
Ascult iar, Universu' te poate scăpa de frică dacă asculţi atent.
Şi pac, a izbucnit în mine dansul, care mă întreb cât de normal mai e la vârsta mea. Niciodată nu eşti singur când dansezi în pădure. Păsările sunt primele care sar în schemă, dar şi gigantica crocodilă albăstrui avea nişte mişcări destul de interesante.
Spinul a apărut când deja îmi trecuse atacul de fericire.
- Credeai că te ia babaul?
- Nu, dar cred că am făcut unele greşeli în viaţă ce mă fac să mă simt veşnic vinovat. Şi când vin la nevinovata asta de pădure, îţi dai seama ce se petrece prin mine. Nici nu am de ales, trebuie să-i fac faţă.
- Nu te voi motiva să te ridici, te înţeleg. Vina nu iese afară decât cu greu. Dar şi mai greu este să o îndrepţi. Ce ai de gând în acest sens?
- Ăă, păi...
- Ei vezi? Aici e vina principală. Nu te gândeşti până la capăt. Când te simţi vinovat, aştepţi să treacă. Fă ceva, orice. Nu poate fi mai rău decât să aştepţi.
- Nu ştiu ce să zic.
- Eziţi mereu şi crezi că de aia exişti, îţi ştiu placa...
- Ce să fac, spune-mi tu.
- Trosc-pleosc, m-ai nimerit.
- Băi băiete lasă poezia şi revino pe Pământ! mă certă Spinul după ce-mi citi postarea de ieri.
- Eu cred că poezia e singurul lucru care ne mai ţine pe Pământ, măi Spinurelu'.
- Cu poezia nu faci nimic, asta e clar. Vremurile alea, în care poeţii conduceau oşti şi aveau putere de decizie în societate, au apus demult. Uite, azi e ziua Femeii, deci oarecum şi a Pământului, care sigur nu are chef şi nici nevoie de poezia ta ca să se învârtă. În plus, ce viaţă au poeţii adevăraţi? Femeile fug de ei ca de ceară.
- Cum ca de ceară?
- Lasă, era o sinteză prea subtilă pentru tine, esenţialul e că trebuie să abandonezi obiceiul să fredonezi poezi.
- Poezii, cu doi i, Spinule.
- Bă tu chiar nu ai auz? Că ironia văd că ţi s-a tocit demult. Ritmul celor trei "zi" mi-a interzis al doilea i. Păcat că trebuie să îţi explic asta. Plănuiam să îţi explic chestiuni mult mai dificile azi. Dar mai bine plec la nevastă-mea.
- Scuză-mă, nu am fost atent, dar sunt pregătit să te ascult. Nu ştiam că te-ai luat cu Roza.
- Multe nu ştii tu. Ia să ne uităm la clipul ăsta.
M-am uitat la clip încercând să par serios. Apoi Spinul şi-a început lecţia:
- Pe lângă faptul că Shaggy nu poate cânta e demn de apreciat că încearcă. Din prima ne putem da seama că se pune într-o poziţie obedientă faţă de restul trupei. Observi că sunt numai femei. Unele dintre ele ştiu să cânte, altele se prefac. Aşa e cu clipurile în ziua de azi, trec peste. Dar care e ideea?
- Păi ceva odă adusă femeii, chiar că merge azi, de 8 martie.
- Nu asta e ideea. Ideea e că femeia poate aduce pe lume copii, ceea ce trebuie înţeles şi respectat. E veche practica asta, chiar dacă se ascunde sub formele cele mai superficiale azi. Shaggy, sau mai degrabă regizorul videoclipului, a avut intenţia să ne facă să simţim nevoia de a respecta femeile. Intenţia e bună, dar moda asta, cu cuvinte scrise şi expresii tâmpe în prim plan, a fost depăşită chiar şi de reclamele orange. Bine, clipul e vechi de 12 ani, la vremea lui era în ton. Ce ar fi de criticat, este că a intodus şi panarame. Bassista şi chitarista habar n-au ce ţin în mână, spre deosebire de vioriste şi cor, care sunt muzicience. Toboşăriţa e simpatică, se distrează chiar dacă nu prea ştie multe. E foarte ironic cadrul de la minutul 1:36, când la cuvântul PRECISE ne zâmbeşte o asiatică având un cuţit în mână...în fine, sunt mai multe chestii discutabile în clip. Dacă ar fi fost chiar pe bune ideea, trebuiau găsite acele icon-women care să ne convingă. Criteriul de selecţie nu a fost puterea feminină, ci ca ele să dea bine pe lângă răţoi; şi aşa ajungem la clipul cu numărul doi.
M-am uitat şi la videoclipul ăsta. Melodia o ştiam demult, dar prima oară am avut ocazia să văd şi clipul.
Perfect explicabil la cât soare e afară, am de câteva zile un chef turbat să mă frec de garduri verzi şi dresuri roşii, în lipsă de alte opţiuni mai moi. Aşa că m-am dus până la baie, iar când m-am întors, Spinul era pus pe glume:
- Aşa-i că-i tare?
- Ei aş! Ce să fie tare?
Evident că ceva fusese foarte tare, dar nu ştiam la ce se referă înţeleptul. În fine.
- Aici Shaggy e mai în elementul lui. De la început, pe un fundal flamencos, ne invită cele două nane în casa dărăpănată, care de fapt e un palat. Adică avem de-a face cu cazul tipic al basmelor - femeia urâtă pe dinafară şi frumoasă pe dinăuntru. Bun, intrăm şi izbucneşte petrecerea, cu un lait-motiv spaniolesc la trompetă ce binevesteşte spectatorii. Shaggy-în costumul-cu-totul-şi-cu-totul-de-Aur, împreună cu fraţii Brian & Tony Aur, sunt feciorii care dau chef când împăratu' nu-i acasă: ruleta se învârte, dansatoarele mişună peste tot, tacâmul e complet: hei fato sexy, îmi place cum curgi, trupul tău mă izbeşte fără control...
- Zice şi arată la un moment dat că ea-şi pune trupul pe el, ca tavanu' pe podea. O imagine cosmică de-a dreptul.
- Se încinge petrecerea: mărimea lu' Shaggy nu e mică, e înaltă, hainele cad, vecinii ascultă, până dimineaţa bang-bang se mişcă pereţii cad sticle goale de licori (1:14), mna, scenariul clasic de futai. Unul din fraţii Aur se trezeşte cu două dansatoare, râd fericiţi în pat, băiatu' cu lait-motivu' bea din trompetă tolănit fain lângă altă dansatoare (1:20). Şi ajungem la băiţa lu' Shaggy. Răţoiul e oldschool, face cipa-cipa în copaie. O figurantă îi toarnă apă clocotită pe ciucurel - cadrul cel mai funny, 1:28-1:31 - ne mai zice el câteva, după care se spală şi ele trei una pe alta. Apoi se trece la dansul tematic, cu fese scoase şi cadre foarte inteligente. Shaggy se apucă de barbut, aruncă zarurile printre picioarele fetii, dă numa' 5-2 aşa că le sfărâmă 3:00-3:06. Mai trage o băiţă în copăiţă, unul din fraţii Aur aruncă şi el zaruri direct spre întrepicioarele fetii, Shaggy râde, şi gata. Care ar fi concluzia?
- Păi...
- Femeia este un bibelou de cauciuc care face petrecerile să meargă, nu?
- Nu neapărat, cred că Shaggy măcar are ironie, spre deosebire de ăla cu gura strâmbată aiurea, care chiar e tembel. Şi femeile sunt mai ok în clipul lui Shaggy.
- Nu-l ştiu pe ăla.
- Păi dă pe link.
- Lasă, să revenim. Observi cele două aspecte principale ale feminităţii: forţa şi carnalitatea, care doar artificial le separăm, ca să le putem formula, nicidecum să le înţelegem. Misterul trebuie păstrat neapărat.
- Cum adică neapărat? Nu noi bărbaţii trebuie să apărăm feminitatea cea profund misterioasă?
- Ba da, asta spuneam şi eu. Dar neapărat trebuie să ne oprim, ai obosit şi înţelegi greşit de acum încolo dacă vom continua. Hai mai bine să ne dăm prin M8ntmartre.
