Îmi aminteam destul de vag că i-am promis cândva Spinului o cronică de festival, pentru Păduranii lui, dar când a apărut azi cu 2 litri de vin de bordei ascuns, mi-am amintit imediat.
N-am apucat să mă bucur şi eu ca omu' de privelişte, că Spinul mi-a şi luat sticla din mână, reproşându-mi că de ce am întârziat atâtea zile.
Într-adevăr, de marţi am cam dormitat pe mine zi noapte, chiar şi în baruri. Experienţa festivalului mi-a secat toate energiile. În sensul bun, ca atunci când dai tot ce poţi şi ştii că ai făcut o faptă bună, dar nu mai ai energie pentru o nouă faptă bună. Cu privirea pe sticla de vin rubiniu, am scos repede de după pat foile mele pătate de cafea,
docomentele preţioase, scrise în răgazul dintre treburi, pe fugă, printre picături, direct de la faţa locului unde mă aflam. Ca un adevărat reporter.
I le-am dat Spinului, cu condiţia să bem vin dacă-i convin.
A început să citească cu voce tare cu un ton sceptic, făcându-mă cu bună ştiinţă să mă simt aiurea, ca să îmi demonstreze că nu merit cinstea lui, başca vinoasa .
FESTIVAL: 25 de ore de teatru non-stop - Sibiu 30-31 martie 2013
(barometrul intern al unui participant - cronică pentru Pădurani)
30 martie
20.10 vis-a-vis de
Thalia
Emigreişăn Drim. Am dat o geană, am tras cu urechea. Ies încărcat cu energie pozitivă. Râd singur prin parc. Nu ştiu de ce. Ba da, simt în stomac emoţia pură, un bine pe cale să strige ca un nou-născut; dar nu
trebuie să înţeleg. Nu caut corola.
Estimez cât o să stau treaz.
Până mâine, adică 29 de ore. Piese de teatru în continuu. De apuc să văd măcar
jumătate din ele, aş fi mulţumit. Mă uit pe program,
vreau neapărat să prind loc la Dragonul
de aur la
sala Cavas. Cu certitudine mâine la Omul-pernă II voi dormi 2 ore, ca să fiu fresh la Lipicioşii.
23.55
Atrium
Ce zboară timpul!
Nu am prins loc la Dragonul de aur. Săli foarte pline, la Sibiu oamenii devorează efectiv teatru. Am cedat locul meu unei studente. Mergea rar la teatru, se vedea că e inhibată de aerul impregnat cu vrajă. Mi-a zâmbit recunoscătoare. Am ieşit din sală împăcat.
Dragonul începe fără mine, dar sunt împăcat cu mine, ceea ce e bine...
Apoi m-am plimbat singur, ca să inspir oameni şi să expir idei. Respir atent.
Am grăbit pasul ca să ajung din timp aici. Pe centru, toţi oamenii mi s-au părut festivi. Solidari cu primăvara.
Mintea
a început să mi se rostogolească într-o amplă respiraţie.
Câte salturi, câte încercări am la dispoziţie?
A, mulţumesc, totuşi prefer să rămân în prag. Pragurile mele.
Nu am
timp să văd piesele, dar le simt cum se desfăşoară. Plămânii
îmi cresc, oooh, să vină primăvara, întru inimă şi gând bun.
31 martie
01.03
Atrium
Trebuie
să trimit oamenii la Kulturcafe
Sigi dacă
nu mai încap la Atrium.
Noaptea asta, pe lângă activitatea continuă de dispecerat, de la 1
la 9 voi fi Gardianul Lejer al Lounge-ului.
Spinul nu a apărut,
deşi i-am agăţat harta în cuiul potrivnic stâlpului tocmit de el. Ar fi bine să nu apară, să-mi fac treaba în linişte.
Oare cheia unde-i?
Închide
puţin valva secundă a propriului atrium atunci când respiri.
Atunci eşti.
Cronica
Spinului merge mai departe.
01.23
Aud o
muzică, undeva departe. Toţi voluntarii se plimbă involuntar prin
lounge.
O să am mult de lucru ca să menţin liniştea absolută.
01.39
Zorba:
Începem?
Ghinea:
Da, puteţi începe.
01.49
Îmi
iau libertatea Spine să stau pe jos, acia la Atrium pe covor laungi. Zorba va începe să danseze, dar nu-l voi putea decât asculta.
- Ce
covor comod uai covorul ăsta (aud vocea amplă a Oanei, păşind).
- Da.
(ce tare pocăne uşa aia). Adu-mi 2 sendvişuri din bucătărie,
vezi ieşi încet prin spate, în curte. Două, da.
- E
încuiată. Hahaha. (râs ţinut cu greu)
- Hai
numa hai. (mustrare sonoră din brăţări)
02.01
Piesa începe, ascult atent.
"Cumpără-mi nişte peşti afumaţi, nişte vin..."
Am
dansat pe hol mediteraneeneşte ca un peşte, da' puţin. Se râde la piesă.
Aştept muzica. Scriu pe perete, pe covor, condensez tot. Mă
gândesc, apoi ştiu sigur chiar cu puţin înainte să se întâmple. Ce minune scrisul!
"Sacrificaşi
locul mătăluţă pă mine?" - de unde a mai venit şi replica asta?
E
bine.
Aud alte replici, explodând cu rost. Rost doar pentru cei de acolo, cei care
urmează jocul actorilor.
Eu veghez imprevizibilul sonor - oare la ei, pe
scenă, se aude cum curge apa de la baie?
Ce ciudată e baia asta, cu
uşă subdimensionată. Alisindoverland.
Sunt
câinele vostru, până maine sigur. Apoi, mai vedem noi. Aş lua o
pauză de ţigară, dar intuiesc că exact atunci se va nimeri zgomot
de la Situaţia Neprevăzută. Ies afară să ascult oraşul.
Asta
este o piesă în sine. Un moment de străfulgerare. Tremur la gândul
că. Nu mai tremur, m-am gândit la altceva.
E ora nopţii când cheflii se miră - pe unde să mai bem?
Aflu
de la doi tovarăşei că vis-a-vis a fost concert Dragonu'. Pe lângă cel de
aur, uite-l şi pe cel de flou.
Poate
totul e deodată în cel puţin două aspecte, în diverse locuri.
Ah,
pauzează şi tu flou'...puţin. Mai fin, te rog, nu rupe pixu'.
02.12.
Înapoi în lounge. Un
scurt fragment muzical din piesă. Gata, m-am decis. O să vizitez
Turcia în mai. Da, domnilor, ştiu că se joacă Zorba, sper că nu
aţi bănuit o confuzie. Nu din cauza piesei zic de Turcia, am eu un impuls fără legătură. Să nu confundăm oboseala cu confuzia.
Încă
nu.
Oraşul
palpită. Noi suntem plămânii lui, îl respirăm.
Exact
când unul dintre cei doi actori are o ieşire-intrare-iar ca să-şi
ia un târnăcop din culise, o spectatoare vrea şuşu la toaleta
Wonderland unde nu se poate intra, că nu se poate trage apa, că va
hurui prea tare. Deschid uşa de sticlă a lounge-ului şi-o trimit din priviri la Sigi, e mai silenţioasă soluţia asta. Tre să pândesc când se
întoarce, sigur va da buzna firesc pe clanţă.
02.18
S-a
întors fata-spectatoare, fireşte c-a intrat mai liniştită la locul ei.
Se
aude muzică iar. Cum o fi piesa? Vine căldură pe hol, din cafenea.
Ar
trebui să fac un duş, deja transpir ca un cal. Alerg de colo colo,
deşi am de supravegheat un spaţiu de doar câţiva metri pătraţi.
02.45
Oana a
revenit şi citeşte ce-am scris. Râde. O întreb:
-
Respiri?
- Da.
02.49
Călduroşii
Mari (Hara & co.) şi-au adus costumele. Se pregătesc dă Carajiale.
02.53
Reapare
Oana; curioasă, cu degetul spre întrerupătorul router-ului.
- Stai
jos Didi ce eşti!
Afară
la ţigară în faţa uşii se plimbă cineva. Oana l-a luat la ochi.
- Ce
tot face dubiosu' ăsta?
- E
actor.
03.01
Intră
un anume Voluntar în lounge, povesteşte cu Marii Călduroşi. E în
grafic, tocmai în cuiul hărţii mele. Nu ştia că ştiu că va veni.
Ceva dubioşi-actori prieteni-buni fac gălăgie la mine pe hol pentru că nu s-au văzut demult.
Fute-v-aş cascadele de râs! Dar nu
le zic nimic. Mă temperez, niciun job pe lume nu merită să fie luat prea în serios. Îi închid cu tact în anticameră, să poată vorbi cât vor.
03.18
Se aude o melodie din piesă, de-mi rupe sufletul. Să nu uit să-i întreb pe cei din Zorba cine cântă.
03.30
devenit 04.30
Iată ora de vară! Puteţi respira în voie de acum, vremea răcelilor
a trecut.
A mea deabia începe. Beau apă adusă de o chelneriţă amabilă.
Respir
apă. Teatru fluid.
- Alo?
- Aici dispeceratul. Ce doriţi?
Sunt
liniştit. Sunt o turbină. Sunt o turbină în repaus.
Presimt
că le voi deveni antipatic acelora care trântesc uşi.
Trebuiesc
făcuţi atenţi, nu rău-gânduiţi.
Pauză.
Leg 2 viceroaie.
05.34
Hara
pândeşte căldura, are o intrare de zile (şi nopţi) mari:
-
Lake, lasă-mă să beau!
- Bem
de 25 de ore, că s-a dat ceasu'...
A
venit femeia de servici care nu ştia că e piesă şi se vrea
linişte pe hol. Trânteşte uşile ca şi cum ar fi ale ei. Are
dreptul ăsta, doar e la ea la servici, îmi dă de înţeles din priviri să nu o
deranjez.
Noroc
că dragul şi dubiosul de Hara dă cărbuni la glas, şi publicul e la degetul său mic. Pentru
cei care gravitează în jurul lui, universul meu nu există. Se râde din toate
atriumurile:
- E
lată rău, între Călăraşi şi Giurgiu...
05.58
Mă cam iau somnoasele, că e linişte la laungi; mă distrez din orice:
- S-a
furat omul-pernă!
- Eu i-am fost multi-şogor!
- Vine filmuleţu', vine?
06.10
Mă împrietenesc cu ospătarul, aranjăm amândoi ceşti pe hol pentru micul-dejun al turiştilor.
În
linişte absolută.
S-a terminat.
Căldură? Mare?
Felicit actorii, pentru prima dată în blank, fără să le fi văzut spectacolul.
Dar am auzit reacţia publicului, şi e un motiv suficient.
- Mă duc să mă culc monşer, că nu mai pot. Hara, Puiu', voluntarii, ies cu toţii pe uşă, fără să-i aud.
Nu apuc să mă bucur că sunt singur.
Din senin, răsare un nou fel de zână. Deşi pare reală, ştiu că sunt obosit.
- Ce-i
aia, ce scrii acolo? mă întreabă.
- Un cântec. Îl aud în cap de câteva ore. Cred că va suna bine numai lângă podul ăsta de afară. Ai un foc?
Mi-a dat foc, şi până să zic merci a şi dispărut, la fel de repede cum a apărut.
F-a-B (
cântul în tonalitatea Fa, pentru mine e înalt, şi m-au răguşit viceroaiele...)
06.35
Am rămas singur. Zânele dimineţii mi se ascund în coada ochilor, zânele cele care în loc să-i îmbie pe rătăciţii nopţii la somn, îi chinuie cu trompetele zorilor.
Aş da o fugă cu taxiul până la lacul lu' Binder. Sau prin Subarini.
Privesc
fix, vreo 10 minute, pe braţul cuiva, un ceas FOSSIL. Îl privesc
îndelung, ca să nu adorm.
Apoi scriu exact asta, ca să nu adorm.
Ioana
mă pune să zic ceva:
- Zi
căpşu.
Intră
fata de pe afiş. O întreb:
-
Amalia, respiri?
-
Phuaio, da!
06.47
Apar
şi eu, frânt, la vizionarea de film: S-a
furat o bombă (Gopo).
06.55
Bătăi
de inimă, în film. Termin de mâncat al treilea sendviş. Bătăile inimii mele sunt.
07.19
Caut
dodii în gând. Îl aşteptăm cu toţii pe moderatorul momentelor poetice.
07.34
Cafeaaaaaa! Mă simt erou la Atrium, cu 3 imagoi în preajmă, pelerini pribegi de la Cluji în numele
teatrului.
07.39
Am
vărsat cafeaua. Previzibil dealtfel. Scriu în continuare, sper că o să înţeleg pe urmă.
La
finalul filmului, se împart oamenilor bucăţi dintr-o bombă. Oare bombă o fi aia? Sau mai
degrabă, de oboseală, nu înţeleg nimic. O să mă uit pe îndelete la film altădată.
07.43
Am primit o narcisă. Şi altă cafea
07.51
I-am
făcut cadou Narcisei un moment spontan, o urare pentru toţi cei din jurul ei. Elevii de
la Ghibu.
Pe unii i-am trezit înainte în longe; acum aşteaptă Poezia, cu ochii cârpiţi pe trepetele scării.
Atipicii
generaţiei lor. Îi privesc, şi mai aprind o ţigară ca să parez
valurile de amintiri.
Mă simt acasă, la mine în oraş, împăcat. După ani de zile de.
Abia acum văd ce
cadou minunat am făcut.
Visez?
Exist?
07.75...07.57...5.77...7.77
Mă
tem că ne vom transforma în oameni-pernă cu toţii dacă nu apare
moderatorul poeziilor. Poate se vor amalgama toate într-una. Ceva de genul
ăsta făceau dadaiştii. Teama dispare, nu-şi are loc în aceste clipe sublime. Mă scufund în căldura amorfă a poeziei
ce va să vie, ca stare de graţie.
Rămân
consecvent, nu caut să înţeleg. Scriu că scriu.
Mintea
mi-e în vacanţă, pana liberă şi sufletul uşor.
07.59
Bună dimineaţaaa! (Ne salută dom'director, copiii de pe trepte
tresar)
08.04:
Intră Bogdan: bună dimineaţa, ce facem aici? Nu înţeleg la ce vă
uitaţi încolo, pe fereastră.
Hohote
generale.
08.10
Intră gogoşile! Mănânc cea mai bună gogoaşă din Univers, şi
mă întreb ce-o fi însemnând fuştei de scară.
08.12
Prima strigătură de "sunt cel mai frumos din oraşul acesta!".
Bine c-a venit şi Pitiket, fără el dimineaţa asta nu avea farmec.
08.16
Această mioară. Acest poem. Acest Ghiţoc.
08.21
Nu credeam să mă zarzăre. Mistreţul cu Colţii Degeaba.
08.25
Narcisa ne dăruieşte Sentimente
din carne de porc.
Apele poeziei se tulbură, ne adâncim printre vietăţile nebănuite din noi. Poetul Bota se odihneşte, ne-a dat sms.
08.29
Dada: Ce eşti tu? Nichita-v-aş şi n-am vers.
08.36
Oana: Am fost şi Dumnezeu...
08.39
Pitiket. Nelinişte, multă nelinişte (rezumat rapid, aşa şi eu)
08.41
Ştefania: oare ce aduce acest vânt?
Intră
Înviorătorul. Se recită Oracol
de
Phuu Nuştiucine: "în gropile mariane ale marilor mele oceane"
08.49
Caut în cotloanele sufletului...
08.54
...de mi-ai da-o Doamne mie...
09.01
Un domn pe o scară recită un poem, ne dăm seama că a fost făcut
acum pentru aici.
09.06
Berze cu emoţii. Când tata cânta cân'tata cânta...sensurile de
dincolo deja sunt printre noi.
09.11
Mama mea...curcubeie îndoite de ploaie.
09.12
Fab: cum poţi tu Dumnezeule să mă iubeşti pe mine?
Subit
mi se face pielea de găină. Sar la marginea balconului cu un
fristail toastant, din aceste gogoşele, cuvinţele, minunate momenţele. Digerăm
cuvinte. Încotro o vom apuca? Ce mai avem de spus?
09.17
Sără: Mai avem o staţie de mers. Aşa cum am venit, aşa vom şi
rămâne
09.20
Oana: Şi încă nu m-a rostit nimeni. Binele îşi are şi el
limitele lui.
Mă
dumiresc deodată. Vocea Oanei ne rosteşte, ne adună laolaltă.
09.23
Un tânăr: Poate că sunt un gândac. O să alerg, am să mă întorc
la voi după ce dau fuga prin mine.
09.29
Pre-înviorarea. Apar în jurul meu pijamale. Mă opresc din dicteu. Ne ducem în Piaţa Mare.
13.58
conferinţă Dan Vasiliu: 25 de
ore din viaţa unui elisabetan adevărat
Ritmul
pentametric. Latina. Elisabetanismul se răsfrânge până şi în felul cum credem că erau tratate femeile. Trandafirii Tudorilor.
14.05
Progress
of the Queen.
Man, I just had an insight!
Dulciurile erau miniaturi
de persoane importante, ale celor care astfel în mod simbolic erau
cuceriţi-mâncaţi.
John
Dee a fondat în 1580 o bibliotecă cu peste 2000 de volume - în
special esoterism. Henric al VIII-lea comandase hărţi foarte
exacte, secrete. Toată cunoaşterea elisabetană era învăluită în
mister. Skspr a făcut 8 clase, dar a sintetizat cunoaşterea vremii
într-un mod excepţional, de neînţeles pentru noi cei de acum.
Şcoala
începea la ora 6 dimineaţa. Se cultiva un model educaţional
competitiv. Cei mai rapizi prindeau loc în bănci. Zilnic elevii
duceau lupte pentru un loc în bancă. Se preda latina, etc.
14.27
teatrele
elisabetane erau mobile, umblau mult în teritoriu. La periferia
non-rezidenţială a Londrei, actorii jucau pentru cele
mai diverse categorii de oameni.
That's
the roll - rolul era învăţat prin dans mnemotehnic. Astfel Skspr
introduce în limba engleză peste 20.000 de cuvinte noi, inventate
de dragul ritmicii.
Actorii
consumau în mod curent 2-3 litri de alcool slab - ale.
Oarecum
huliganii englezi de azi sunt strănepoţii celor care mergeau la
piesele lui Skspr.
(textul
devine incomprehensibil)
Spinul a oftat dezamăgit. Se aştepta la o cronică a întregului festival, dar eu mi-am pierdut pana în cea de-a doua jumătate.
- Ar trebui să nu-ţi dau deloc vin, pentru că e aproape inutilă munca ta dacă nu e făcută până la capăt.
Uite ce am găsit deja pe net, fără să mă chinui cu drumul până la tine.
Spinul aşteptase detalii picante, şi eu mă păstrasem la reverii esenţiale doar pentru stele.
Nu cred că am talent în a fi reporter.
Dar l-am convins să-mi lase mie sticla. Poate şi compun spre seară, măcar o odă, ceva.
