Rock '86

- Ce va să însemne poza asta, omule?
- Nu e treaba ta, Spinule. E din trecutul relativ apropiat al zilelor, un zmeu astral Lună-Lună Neagră-Mercur-Venus, cu Venus în conjuncţie cu Marte în Berbec. Din data de joi 9 februarie mai exact, dar oricum acum suntem deja în Peşti.
- Aa, nu mă interesează. Da' ia zi tu mie dacă mai ţii minte prăjiturile alea Doboş de când erai tu mic.
- Cum să nu! Doar haleam zilnic câte 2-3 instant. Am şi acum gustul pe limba amintirii.
- Hai să nu mai vorbim în neştirea firescului. Ia caută, chiar m-ai făcut curios dacă există pe net imagini cu doboşuri. Anume doboşurile alea vreau măcar să le văd. 
- Văd că pe net nu găsesc exact imaginea prăjiturii doboş, numa' ceva mai indirect. Ui.

- Mda. Nu mă întrebi  de ce am venit?
- Ba da. De ce ai venit, Spinule?
- Să-ţi aduc link-ul la poza asta de pe net.

Am rămas mască. Da, Spinul m-a lăsat mut de uimire. Am stat aşa mult timp, uitându-mă buimac la poza cu taică-meu.
- Unde ai fi şi găsit poza asta Spinule?
- Am văzut-o la Fabro printre alte asemenea poze-document pentru o eventuală istorie a muzicii din Sibiu.
- Ce tare!
- E din '86.
- Phuu, îţi dai seama cum mă simt? Am fost acolo, chiar în faţa lu' taică-mio. Uh, cum era dacă apăream chiar puţin în colţul din dreapta al pozei! Şi ping-pong-ul din anii care au urmat...
- Ei bine, ce să mai şi zici.
- Îţi mulţumesc Spinule pentru surpriza asta! Transmite-i şi lu' Fabro mulţumiri.
- Mersi, dar lui Fabro poţi şi tu să-i mulţumeşti cu prima ocazie.
- Aia clar!

Şi a plecat Spinul, iar eu după ce mi-am revenit din şoc, am continuat să-mi reamintesc perioada aceea a vieţii mele. Tata cânta în formaţia Rock. Pur şi simplu, aşa se numea formaţia. În copilărie am avut lipit în interior pe uşa dulapului un afiş cu concertul ăsta din '86. Nu îmi rămâne decât să visez acum şi la o înregistrare video de atunci. Sau măcar un audio ceva.
Acum nu mai am niciun chef să-mi termin de înregistrat melodia, dar un final tot va trebui să-i fac. Mâine poate voi fi mai concentrat. De tomate, poate. Peştii ăştia, domnule! Abia am intrat şi eu m-am şi împrăştiat.
Oare Spinul ce naiba de zodie o mai fi şi fiind? Bineînţeles că pentru mine va rămâne un mister, nu o să-mi spună nici în ruptul capului.

Rețetă de post-protest

În ultimele zile am trăit momente foarte intense la nivel emoțional. Parcă nu sunt capabil să mă mai concentrez la treburile zilnice, așa că am decis să fiu măcar atent la sursa emoțiilor mele: indignare, frustrare, curiozitate și speranță.
Luate pe rând, pot spune că indignarea este prioritară în ceea ce privește integritatea mea mentală.

- Serios, chiar aș vrea să te pot crede! s-a strecurat și Spinul în forul meu interior, obligându-mă în stilul său enervant la un spontan dialog.
- Spinule, lasă-mă că sunt foarte nevos.
- Te las, băiete, dar nu te mai enerva degeaba, că nu are rost.
- Cum degeaba măi omule?? Adică nu omule, dar cum degeaba? Tu nu vezi că fierbem cu toții în țara asta?
- Care toți? Sunteți o mână de tineri care nu știu cum merg treburile și credeți că puteți schimba ceva. O să vă treacă, așa cum ne-a trecut și nouă.
- Să te trăznesc, care vouă? Ce naiba te-a apucat să vorbești ca un pensionar pesedist??
- Ai vrea tu să fiu eu cum crezi tu, dar ideea este că trebuie să mai așteptați voi ăștia cu vocea și inima străzii. Abia când cele două mentalități aflate acum în conflict se vor putea contopi într-una nouă, abia atunci vom putea discuta despre ce sunt eu.
- Nu se poate face pace cu vechile metehne ale românilor. Tuturor ne trebuie o schimbare radicală.
- Așa credeau și Eliade cu gașca lui în tinerețe. Cine nu-și înțelege istoria, o repetă.
- M-ai spart cu citatul ăsta de pe net. Eu cred că hoția nu poate fi o valoare, pe care noi ca popor să o acceptăm. Nici măcar tacit.
- Dar tu ce valori propui?
- În măsura în care eu sunt așa-zis apolitic, totuși am destulă minte încât să subscriu emoțional cu un președinte care propune poporului său un set acceptabil de valori. Acceptabil nu pentru mine neapărat, ci pentru români.
- Aaa, deci ești iohannist.
- Ai vrea tu să fiu! Discutam despre faptul că președintele i-a chemat pe toți la referendum, să-și aleagă din nou drumul. Clar, calea jafului este inacceptabilă.
- E clar doar pentru unii.
- De asta sunt curios câți români se vor trezi. Mă refer la cei care trebuie să-și abandoneze inerția zecilor de ani de tembelizare. Nu e deloc ușor, asta e adevărat. Ani de zile de clickmania, de bahmureli, de televiziuni și reclame retardante, de limbaj de canal de scursură culturală, toate astea au dus la formarea unei largi clase sociale: consumatorul neavizat de orice rahat.
- Și tinerii zici că au scăpat din capcana asta?
- Să fiu sincer, nu știu. Dar iată că zilele astea nouă ne crește speranța, acolo în stradă. Că doar nu ieșim pentru noi, ci în locul celor care cu adevărat ar trebui să protesteze. Noi doar arătăm că se poate. Pesediștii, pensionarii, toți ignoranții ar trebui să-și dărâme idolii.
- Tu mai bei? Că prea coerent îmi pari de câteva fraze încoace.
- Bere cu tequila miercurea, dar nu mă mai îmbăt. Nu prea tare, oricum.
- Am văzut cu coada urechii mele că lucrai la un clip pe laptopul ăsta nou. Cum merge?
- Destul de lejer. Ironie mare pentru mine, ieri m-au și dat la tembelizor pe antenă. De asta, deseară la proteste am de gând să reiau colaborarea cu Papura Radio.

Am mai povestit eu cu Spinul de una alta, până am obosit. Ca să scap de el, i-am arătat ultimul meu clip, la care a rămas destul de indiferent. Ce să-i fac, asta-i viața, nu toată lumea gustă grieg cu vuvuzele și piper nocturn.